ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1890/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În baza art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 5 teza a II-a C. proc. pen., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs

în anulare, împotriva deciziei penale nr. 1629 din 4 septembrie 2002 a Curții

de Apel București, considerând că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu

încălcarea legii, întrucât instanța de recurs nu a constatat că există o cauză

de înlăturare a răspunderii penale, și anume împlinirea termenului de

prescripție specială a răspunderii penale.

S-a reținut că, prin sentința penală

nr. 1244 din 25 iunie 2001, Judecătoria sectorului 1 București l-a condamnat pe

inculpatul H.M. la 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246,

cu aplicarea art. 13 C. pen., a cărei executare a fost suspendată condiționat.

Totodată, în baza art. 1 din Legea nr.

137/1997, pedeapsa a fost constatată grațiată integral.

De asemenea, în temeiul art. 14 și art.

346 C. proc. pen., l-a obligat să plătească părților civile S.S., M.C., S.G., F.L.,

P.H.I., F.C. și I.G., sume de aproximativ 13.000 dolari S.U.A., cu titlu de

despăgubiri materiale și daune morale pentru fiecare.

S-a reținut că, la 7 mai 1996

inculpatul H.M., în calitate de director general și președinte al Consiliului

de Administrație al RA S.F. SA, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu a pus în executare hotărârile judecătorești definitive, privind

reintegrarea părților vătămate D.L., F.C., F.L., P.H.I., S.S., S.G., Ș.E. și M.C.

în funcțiile deținute anterior.

Tribunalul București, prin decizia

penală nr. 674/ A din 17 aprilie 2002, admițând apelul inculpatului, a

desființat, în parte, sentința penală și, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit.

b), combinat cu art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal

pronunțat împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

84 din Legea nr. 168/1999, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea,

prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 13 C. pen., constatând intervenită

prescripția răspunderii penale.

Totodată, au fost respinse daunele

materiale solicitate de părțile civile și a redus cuantumul daunelor morale de

la 10.000 dolari S.U.A. la 6.000 dolari S.U.A. pentru fiecare.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 1629 din 4 septembrie 2002, a admis recursul declarat de

procuror, a casat integral decizia și parțial sentința și, rejudecând în fond,

a condamnat pe inculpatul H.M. la 3 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzută de art. 84 din Legea nr. 168/1999, cu aplicarea art. 13

C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 246, cu aplicarea art. 13

C. pen.

Totodată, în baza art. 81 din

același cod, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului

de încercare de 2 ani și 3 luni și, în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, a

constatat pedeapsa grațiată.

De asemenea, a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

Prin recursul în anulare declarat,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și încetarea

procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), combinat cu art. 10 lit.

g) C. proc. pen.

Examinând recursul în anulare,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este întemeiat.

Potrivit art. 121 alin. (1) și art. 122

alin. (1) lit. e) C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală, iar

termenul de prescripție este de 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea

săvârșită pedeapsa închisorii, care nu depășește un an sau amenda.

Având în vedere textele de lege

invocate, precum și probatoriul administrat, rezultă că, prin hotărârea nr. 13

din 24 august 1995, Consiliul de Administrație al RA S.F. SA, din care făcea

parte inculpatul în calitate de director general, a decis desfacerea contractelor

de muncă a celor opt părți civile (deciziile nr. 83, 84, 67, 69, 80, 87, 100 și

106 din 25 august 1995). Ulterior acestei hotărâri, acestea au formulat acțiuni

în justiție.

Judecătoria sectorului 2 București,

prin sentințele civile nr. 9544, nr. 9546 și nr. 9552 din 23 noiembrie 1995, a

admis contestațiile formulate de părțile civile și a dispus anularea deciziilor

de desfacere a contractelor de muncă, precum și reintegrarea în funcțiile

deținute anterior.

Tribunalul București, prin decizia

civilă nr. 592/ A din 28 februarie 1996, a conexat apelurile formulate de către

RA S.F. SA și le-a respins, ca nefondate.

Întrucât soluționarea contestațiilor

a avut loc în baza dreptului comun, anterior adoptării Legii nr. 168 din 12

noiembrie 1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, făcându-se

aplicarea dispozițiilor art. 374 și următoarele C. proc. civ., hotărârea

pronunțată a rămas definitivă la soluționarea apelului, dată de la care putea

fi pusă în executare.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 621 din 30 aprilie 1996, irevocabilă, a respins recursul

formulat de RA S.F. SA.

Prin hotărârea nr. 28 din 7 mai

1996, Consiliul de Administrație al RA S.F. SA, cu participarea inculpatului în

calitatea menționată, a decis în unanimitate respectarea hotărârilor

judecătorești, privind recunoașterea existenței raporturilor de muncă în toată

perioada de timp supusă cenzurii instanțelor, plata drepturilor bănești

aferente tuturor celor 8 părți civile și angajarea în continuare a persoanelor,

pentru care existau posturi vacante (doar 2 părți civile).

Referitor la 6 părți civile,

Consiliul de Administrație a hotărât că nu mai poate înființa posturi și a

decis, de asemenea, în unanimitate, încetarea raporturilor de muncă începând cu

30 aprilie 1996.

Nemulțumite de hotărârea Consiliului

de Administrație, cele 6 părți civile, cărora li s-a decis din nou încetarea

raporturilor de muncă, s-au adresat instanței de judecată. Noul litigiu de

muncă a fost soluționat prin sentința civilă nr. 8756 din 19 septembrie 1996 a

Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin decizia civilă nr. 397/ A

din 25 februarie 1997 a Tribunalului București.

La 29 mai 1997, inculpatul și-a dat

demisia din funcția de director general.

Situația de fapt expusă demonstrează

că infracțiunea s-a săvârșit, respectiv s-a consumat prin întrunirea

elementelor constitutive specifice, la 7 mai 1996, când, referitor la cele șase

părți civile, s-a refuzat executarea integrală a hotărârii civile definitive și

irevocabile și, deci, executorii. Aspectele ulterioare acestui moment

reprezintă prelungirea acțiunii infracționale, respectiv a refuzului de

executare a hotărârii, către momentul de epuizare.

Astfel, această epuizare a avut loc

în momentul în care inculpatul, dându-și demisia, la 29 mai 1997, a încetat

calitatea de director general, deci de persoană căreia îi revenea, printre

altele, obligația de a executa hotărârea instanței.

La această dată, activitatea

infracțională a inculpatului a încetat, infracțiunea epuizându-se printr-o

întrerupere de fapt voluntară.

Acesta este momentul de debut al

termenului de prescripție specială a răspunderii penale, conform art. 122 alin.

(2) teza a II-a pct. 1, cu referire la art. 124 C. pen.

Cum durata acestuia este de 4 ani și

6 luni (3 ani + un an și 6 luni), împlinirea sa a avut loc la 28 noiembrie

2001, anterior judecării recursului, la 7 aprilie 2002.

Ca urmare, fiind vorba de o cauză

care înlătură răspunderea penală, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2

lit. b), combinat cu art. 10 lit. g) C. proc. pen., Curtea de Apel București

trebuia să constate că acțiunea penală nu mai poate fi exercitată, soluția

legală și temeinică fiind cea de încetare a procesului penal.

Pentru aceste motive, Curtea urmează

să admită recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva deciziei penale nr. 1629

din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul H.M. și să caseze hotărârea judecătorească atacată, numai cu privire

la omisiunea de constatare a prescripției speciale a răspunderii penale a

inculpatului H.M.

Dispoziția de condamnare a

inculpatului va fi înlăturată.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., procesul penal pornit împotriva

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 84 din Legea nr.

168 din 12 noiembrie 1994 va fi încetat, constatându-se că a intervenit

prescripția specială a răspunderii penale.

Văzând dispozițiile art. 414

1

C. proc. pen. și art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva deciziei penale nr. 1629 din 4 septembrie 2002 a Curții de

Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul H.M.

Casează decizia penală atacată,

numai cu privire la omisiunea de constatare a prescripției speciale a

răspunderii penale a inculpatului H.M.

Înlătură dispoziția de condamnare a

inculpatului.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit

împotriva inculpatului pentru infracțiunea, prevăzută de art. 84 din Legea nr. 168

din 12 noiembrie 1994, constatând că a intervenit prescripția specială a

răspunderii penale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

aprilie 2004.