ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5545/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5545/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 17 iulie 2003, reclamanta SC C. SA Dolj a solicitat obligarea în solidar a
pârâtelor S.N.P.A. SA (fosta A.N.P.A. RA) cu sediul în București și SC G.SC SA
Constanța (fosta SC C. SA Constanța) cu sediul în Constanța, la plata sumei de
16.459.042.000 lei actualizată până la data plății efective, cu cheltuieli de
judecată.
La data de 12 martie 2004,
reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 64.250.000.000 lei.
Pârâta S.N.P.A. SA a invocat
excepția lipsei calității procesuale pasive ce a fost unită cu fondul prin
încheierea de ședință din 7 noiembrie 2003, prin care a fost respinsă și
excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București.
Prin încheierea de ședință
din 13 februarie 2004, instanța a respins excepția prescripției extinctive
invocată de pârâta SC G.S.C. SA Constanța.
La data de 16 martie 2004,
aceeași pârâtă a ridicat excepția de prematuritate a acțiunii care a fost unită
cu fondul.
Curtea de Apel București,
secția a V-a comercială, a respins excepția prematurității acțiunii, ca
neîntemeiată și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de
pârâta S.N.P.A. SA.
A admis în parte acțiunea
așa cum a fost precizată și a obligat pârâta SC G.S.C. SA Constanța, la plata
sumei de 64.250.000.000 lei contravaloare daune actualizate și la 670.645.000
lei taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, s-a
reținut că în baza H.G. nr. 184/1997 s-a înființat SC C. SA Dolj care a preluat
cu titlu gratuit prin Protocol de predare-primire o parte din patrimoniu
A.N.P.A. RA.
Că prin actul adițional nr.
1 la Protocolul de predare nr. 2600 din 8 august 1997 s-a stipulat ca SC C. SA,
în prezent SC G.S.C. Constanța SA să vireze în contul terțului beneficiar SC C.
SA Dolj din profitul nerepartizat din activitatea anilor 1994 – 1995 - 1996 și
30 iunie 1997, suma de 16.459.042.000 lei pentru acoperirea unor pierderi din
anii 1994-1996 și 30 iunie 1997.
Deși convenția a fost
încheiată între A.N.P.A. RA și pârâta SC G.S.C. SA Constanța drepturile de a
încasa suma de 16.459.042.000 lei s-au născut direct și nemijlocit în persoana
terțului beneficiar SC C. SA Dolj, respectiv reclamanta și față de care pârâta
SC G.S.C. SA Constanța a solicitat amânarea scadenței obligației de plată după
vânzarea silozurilor N.V. și C. prin licitație publică.
S-a reținut că termenul
solicitat de pârâtă a fost stipulat atât în favoarea debitorului cât și a
creditorului.
Cum pârâta nu și-a respectat
obligația asumată, aceasta este decăzută din beneficiul termenului în temeiul
art. 1025 C. civ.
Împotriva acestei sentințe,
pârâta SC G.S.C. SA cu sediul în Constanța a declarat recurs în temeiul art.
304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.
În primul motiv de recurs
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta a susținut
că hotărârea s-a pronunțat cu încălcarea competenței materiale în raport de
dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care prevăd că tribunalul
judecă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare
de peste un miliard.
Că deși acest proces a fost
început înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, prevederile
acestui act normativ sunt aplicabile față de art. II care stabilește că
„dispozițiile acestei ordonanțe se aplică și proceselor în curs de judecată
începute sub legea anterioară”.
S-a susținut că legea de
aprobare a O.U.G. nr. 58/2003, respectiv Legea nr. 195/2004 a explicat această
situație la pct. 11 și a statuat faptul că „procesele în curs de judecată la
data schimbării competenței instanțelor legal investite, vor continua să fie
judecate de aceste instanțe, cu excepția proceselor și cererilor în materie
comercială aflate pe rolul curților de apel în primă instanță, al căror obiect
are o valoare de peste 10 miliarde lei”.
Critica nu este întemeiată.
Litigiul dedus judecății a
fost înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 17 iulie 2003,
anterior O.U.G. nr. 58/2003 care a intrat în vigoare la 27 august 2003.
Potrivit art. 3 C. proc.
civ., curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie
comercială, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei.
În raport de aceste
dispoziții legale și de valoarea litigiului dedus judecății (16.459.042.000
lei) în mod corect Curtea de Apel București a soluționat cauza în primă
instanță.
Pe de altă parte, art. II
din O.U.G. nr. 58/2003 a prevăzut în mod expres că procesele în curs de
judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor
continua să fie judecate de acele instanțe.
În speță nu sunt aplicabile
dispozițiile Legii nr. 195/2004 care a intrat în vigoare la data de 30 mai
2004, iar instanța a pronunțat sentința la data de 28 mai 2004, deci anterior
apariției acestui act normativ.
S-a susținut în cel de-al
doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
că hotărârea nu este motivată conform prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc.
civ. Că instanța a motivat respingerea excepției prescripției extinctive
reținând considerentele expuse în încheierea pronunțată la 12 martie 2004.
Instanța a respins proba
privind efectuarea unei expertize contabile întrucât nu este pertinentă, utilă
și concludentă cauzei pentru aceleași considerente cuprinse în încheierea de
ședință, fără însă a motiva în fapt și în drept în cuprinsul sentinței
considerentele reținute de instanță.
Nici această critică nu este
întemeiată.
Instanța, prin încheierea
din 13 februarie 2004, a respins excepția prescripției extinctive a dreptului
material la acțiune al reclamantei SC C. SA invocată de pârâta SC G.S.C. SA și
a motivat-o în fapt și în drept.
În considerentele sentinței
s-a reținut că această excepție a fost respinsă prin încheierea sus menționată
pentru motivele arătate în cuprinsul ei.
Apărarea recurentei privind
nemotivarea hotărârii referitoare la excepția de prescripție va fi înlăturată
cât timp încheierea din 13 februarie 2004 este interlocutorie, în sensul
dispozițiilor art. 270 alin. (3) C. proc. civ. și face corp cu hotărârea
instanței de fond.
Pentru aceleași
considerente, reținute, Curtea constată că instanța de fond prin încheierea din
13 februarie 2004, a respins cererea privind efectuarea unei expertize
contabile și a motivat-o, așa încât nu mai era necesar să o mai reia în
considerentele hotărârii.
S-a susținut, de recurentă,
că instanța a respins în mod nelegal excepția prescripției extinctive, întrucât
la data formulării cererii dreptul la acțiune al reclamantei era prescris în
condițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/1958. Că o eventuală obligație asumată
prin adresa nr. 779 din 16 martie 1999 este sub condiție pur potestativă, iar
pe de altă parte dacă această adresă a întrerupt prescripția în raporturile
dintre părți, de la data emiterii ei și până la data formulării acțiunii au
trecut mai mult de 3 ani.
A arătat recurenta că în
motivarea instanței privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtă
s-a considerat că reclamanta a consimțit la stabilirea termenului de plată în
favoarea debitorului până la data vânzării silozurilor N.V. și C. Că până la
împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere plata de la debitor,
dreptul la acțiune al reclamantei începe să curgă de la data împlinirii acestui
termen.
Singura în drept să renunțe
la beneficiul termenului suspensiv este debitoarea, respectiv partea în folosul
căreia a fost prevăzut.
Referitor la cealaltă
excepție a prematurității acțiunii, recurenta a susținut că instanța în mod
greșit a respins-o și a apreciat că a micșorat garanțiile acordate reclamantei,
întrucât nu a vândut silozurile în cauză. Că instanța trebuia să soluționeze
această excepție și nu să o unească cu fondul întrucât nu erau întrunite
cerințele prevăzute de art. 137 pct. 2 C. proc. civ.
Criticile nu sunt
întemeiate.
În ceea ce privește excepția
de prescripție invocată de recurentă, în mod corect instanța a reținut că
aceasta a început să curgă de la data de 30 decembrie 1998, când reclamanta a
încheiat cu A.N.P.A. RA un Protocol de predare-primire prin care s-a stabilit
că SC C. SA Dolj va primi prin redistribuire pentru acoperirea unor pierderi
înregistrate până la 30 iunie 1997, suma de 16.459.042.000 lei de la SC C.
Constanța.
Prescripția a fost
întreruptă în condițiile art. 16 din Decretul 167/1958 ca urmare a
recunoașterii datoriei de către pârâta recurentă prin adresa nr. 779 din 16 martie
1999.
Pârâta a solicitat însă un
termen pentru plata debitului, respectiv după vânzarea celor două silozuri N.V.
și C.
Așa fiind, în mod corect
instanța a reținut că la cererea pârâtei momentul plății a fost amânat pentru
un termen viitor și incert care afectează numai executarea obligației, încât
până la împlinirea acestuia nu curge termenul de prescripție conform
dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la excepția de
prematuritate a acțiunii, în mod corect instanța a reținut că este o excepție
de fond, absolută care poate fi invocată și în această fază procesuală și a
unit-o cu fondul.
Față de atitudinea pârâtei
care deși inițial a recunoscut debitul, ulterior l-a contestat, nu a făcut
demersuri pentru vânzarea celor două silozuri în vederea executării obligației
asumate, în mod corect instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.
1025 C. civ., privind decăderea din beneficiul termenului.
Așa fiind, reclamanta poate
pretinde pârâtei executarea obligației și în raport de aceasta excepția de
prematuritate a acțiunii în mod justificat a fost respinsă de instanță.
Pe fondul litigiului s-a
susținut că în mod greșit recurenta a fost obligată la plata debitului în baza
H.G. nr. 184/1997 și Protocolului de predare-primire nr. 2600 din 8 august 1997
încheiat între A.N.P.A. RA și SC C. SA Constanța, cât timp aceste documente nu
stipulează o obligație în sarcina pârâtei.
Instanța trebuia să respingă
cererea întrucât documentele pe care reclamanta își susține cererea, respectiv
Protocolul de predare-preluare nr. 426 din 30 decembrie 1998 și actul adițional
nr. 1 din 23 decembrie 1998 la Protocolul de predare-preluare nr. 2600 din 8
august 1997 sunt lovite de nulitate, fiind încheiate la o dată ulterioară
desființării A.N.P.A. RA care s-a decis prin H.G. nr. 830/1998 și își produce
efectele cu începere de la 19 noiembrie 1998.
Chiar dacă aceste acte ar fi
fost valabile, acțiunea reclamantei nu putea fi admisă întrucât dispozițiile
art. 8 din Protocolul de predare-preluare nr. 426 din 30 decembrie 1998 nu au
fost însușite de aceasta.
Criticile nu sunt
întemeiate.
Reclamanta SC C. SA Dolj a
fost înființată prin H.G. nr. 184/1997 și aceasta a preluat cu titlu gratuit
potrivit art. 1 și 2 din hotărârea menționată prin Protocolul de predare-primire
o parte din patrimoniul A.N.P.A. RA.
Prin actul adițional nr. 1
la Protocolul de predare nr. 2600 din 8 iulie 1997 s-a prevăzut că SC C. SA în
prezent pârâta SC G.S.C. Constanța SA să vireze în contul reclamantei SC C. SA
Dolj din profitul nerepartizat din activitatea anilor 1994 - 1996 și 30 iunie
1997 suma de 16.459.042.000 lei, pentru acoperirea unor pierderi din aceeași
perioadă.
În urma acestei convenții
reclamanta este îndreptățită în calitate de terț beneficiar să încaseze această
sumă și chiar dacă nu a fost parte în convenția încheiată are acțiune directă
împotriva pârâtei, așa cum în mod justificat s-a reținut de instanța de fond.
Față de considerentele
reținute, susținerea recurentei că intimata reclamantă nu și-a însușit
dispozițiile Protocolului nr. 426/1998 este o simplă apărare care în mod corect
a fost respinsă de instanță.
Susținerea pârâtei că
acțiunea reclamantei nu putea fi admisă întrucât H.G. nr. 184/1997 și
Protocolul de predare-preluare nr. 2600 din 8 august 1997 nu prevăd o obligație
în sarcina sa, va fi înlăturată cât timp această hotărâre reprezintă actul de
înființare al societății rezultate în urma reorganizării A.N.P.A. RA care a
stabilit că preluarea părților din patrimoniul regiei se va face prin protocol.
Pe de altă parte, ulterior
între A.N.P.A. RA și pârâta SC G.S.C. SA Constanța, în baza art. 2 din H.G. nr.
184/1997 s-a încheiat Protocolul nr. 2600 din 8 august 1997 și actul adițional
la acesta nr. 1 din 23 decembrie 1998 prin care s-a prevăzut obligația pârâtei
de a plăti reclamantei suma de 16.459.042.000 lei.
În raport de cele reținute
apărarea pârâtei că nu datorează reclamantei suma stabilită prin aceste acte va
fi înlăturată.
Susținerea acesteia privind
nulitatea actelor încheiate după desființarea A.N.P.A. RA prin H.G. nr.
830/1998 nu are suport legal, deoarece așa cum instanța a reținut până la data
lichidării persoana juridică are capacitate de exercițiu restrânsă prin care să
realizeze lichidarea acesteia, chiar încheierea unor protocoale ca în litigiul dedus
judecății.
Sub aspectul cuantumului
sumei la care a fost obligată, recurenta a susținut că intimata reclamantă și-a
majorat câtimea obiectului cererii la 64.250.000.000 lei pentru care a fost
instituit sechestru de către A.V.A.B. asupra bunurilor mobile și imobile ale
reclamantei și instanța a admis cererea fără a face dovada legăturii de
cauzalitate între sechestru instituit și eventuala creanță, asupra societății
pârâte.
Critica recurentei este
întemeiată în sensul celor ce urmează:
Reclamanta a pretins prin
acțiune plata sumei de 16.459.042.000 lei actualizată conform Protocolului nr.
2600/1997 și actului adițional nr. 1/1998.
A invocat reclamanta că prin
procesul verbal de aplicare a sechestrului nr. 1788 din 24 februarie 2003,
A.V.A.B. a început executarea silită asupra acesteia pentru o creanță de
2.008.989,11 dolari S.U.A. în baza titlului executor, respectiv contractele de
credit nr. 123/1995 și nr. 92/1996 încheiate între A.N.P.A. în calitate de
debitor și B.A. SA în calitate de creditor.
Cum A.N.P.A. RA nu a
restituit la termen creditele, acestea fiind considerate active neperformante
ale băncii au fost cesionate A.V.A.B. prin contractul de cesiune de creanță nr.
860600 din 14 decembrie 1999.
Este adevărat că A.V.A.B. a
început executarea silită asupra reclamantei în calitatea sa de succesor al
A.N.P.A. RA conform procesului verbal de aplicare a sechestrului nr. 1788 din
24 februarie 2003, pentru suma de 2.008.989,11 dolari S.U.A., echivalentul a
36.101.534.228,81 lei.
Din probele administrate în
cauză nu rezultă însă dacă A.V.A.B. a încasat de la reclamantă suma de
16.459.042.000 lei, pentru ca aceasta la rândul său să o pretindă prin acțiunea
dedusă judecății.
De altfel, din cuprinsul
procesului verbal de sechestru nu rezultă dacă această sumă face parte din cea
pentru care s-a pornit executarea de către A.V.A.B., respectiv 2.008.989,11
dolari S.U.A., în echivalent lei la data preluării.
Pe de altă parte, instanța a
admis acțiunea reclamantei astfel cum aceasta și-a majorat pretențiile la suma
de 64.250.000.000 lei contravaloare daune actualizate fără însă a motiva în
considerentele sentinței din ce se compune aceasta.
Față de considerentele
reținute, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (4) C. proc. civ. și
art. 314 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de pârâta SC G.S.C. SA
Constanța, să se caseze hotărârea atacată și să se trimită cauza spre
rejudecare Tribunalului București.
Cum recursul a fost
soluționat la primul termen de judecată, cererea privind suspendarea executării
sentinței atacate nu a mai fost susținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâta SC G.S.C. SA Constanța în contradictoriu cu intimata reclamantă SC C. SA
Dolj și intimata pârâtă S.N.P.A. SA București, împotriva sentinței comerciale
nr. 63 din 28 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a
comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul
București.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 10 decembrie 2004.