ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5545/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 iulie 2003, reclamanta SC C. SA Dolj a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor S.N.P.A. SA (fosta A.N.P.A. RA) cu sediul în București și SC G.SC SA Constanța (fosta SC C. SA Constanța) cu sediul în Constanța, la plata sumei de 16.459.042.000 lei actualizată până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. La data de 12 martie 2004, reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 64.250.000.000 lei. Pârâta S.N.P.A. SA a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive ce a fost unită cu fondul prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2003, prin care a fost respinsă și excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București.

Prin încheierea de ședință din 13 februarie 2004, instanța a respins excepția prescripției extinctive invocată de pârâta SC G.S.C. SA Constanța. La data de 16 martie 2004, aceeași pârâtă a ridicat excepția de prematuritate a acțiunii care a fost unită cu fondul. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția prematurității acțiunii, ca neîntemeiată și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.N.P.A. SA. A admis în parte acțiunea așa cum a fost precizată și a obligat pârâta SC G.S.C. SA Constanța, la plata sumei de 64.250.000.000 lei contravaloare daune actualizate și la 670.645.000 lei taxă de timbru și timbru judiciar. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în baza H.G.

nr. 184/1997 s-a înființat SC C. SA Dolj care a preluat cu titlu gratuit prin Protocol de predare-primire o parte din patrimoniu A.N.P.A. RA. Că prin actul adițional nr. 1 la Protocolul de predare nr. 2600 din 8 august 1997 s-a stipulat ca SC C. SA, în prezent SC G.S.C. Constanța SA să vireze în contul terțului beneficiar SC C. SA Dolj din profitul nerepartizat din activitatea anilor 1994 – 1995 - 1996 și 30 iunie 1997, suma de 16.459.042.000 lei pentru acoperirea unor pierderi din anii 1994-1996 și 30 iunie 1997. Deși convenția a fost încheiată între A.N.P.A. RA și pârâta SC G.S.C. SA Constanța drepturile de a încasa suma de 16.459.042.000 lei s-au născut direct și nemijlocit în persoana terțului beneficiar SC C. SA Dolj, respectiv reclamanta și față de care pârâta SC G.S.C.

SA Constanța a solicitat amânarea scadenței obligației de plată după vânzarea silozurilor N.V. și C. prin licitație publică. S-a reținut că termenul solicitat de pârâtă a fost stipulat atât în favoarea debitorului cât și a creditorului. Cum pârâta nu și-a respectat obligația asumată, aceasta este decăzută din beneficiul termenului în temeiul art. 1025 C. civ. Împotriva acestei sentințe, pârâta SC G.S.C. SA cu sediul în Constanța a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică. În primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea s-a pronunțat cu încălcarea competenței materiale în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., care prevăd că tribunalul judecă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard. Că deși acest proces a fost început înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, prevederile acestui act normativ sunt aplicabile față de art. II care stabilește că „dispozițiile acestei ordonanțe se aplică și proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară”. S-a susținut că legea de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003, respectiv Legea nr. 195/2004 a explicat această situație la pct. 11 și a statuat faptul că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite, vor continua să fie judecate de aceste instanțe, cu excepția proceselor și cererilor în materie comercială aflate pe rolul curților de apel în primă instanță, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei”.

Critica nu este întemeiată. Litigiul dedus judecății a fost înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 17 iulie 2003, anterior O.U.G. nr. 58/2003 care a intrat în vigoare la 27 august 2003. Potrivit art. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei. În raport de aceste dispoziții legale și de valoarea litigiului dedus judecății (16.459.042.000 lei) în mod corect Curtea de Apel București a soluționat cauza în primă instanță. Pe de altă parte, art. II din O.U.G. nr. 58/2003 a prevăzut în mod expres că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe.

În speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 195/2004 care a intrat în vigoare la data de 30 mai 2004, iar instanța a pronunțat sentința la data de 28 mai 2004, deci anterior apariției acestui act normativ. S-a susținut în cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea nu este motivată conform prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Că instanța a motivat respingerea excepției prescripției extinctive reținând considerentele expuse în încheierea pronunțată la 12 martie 2004. Instanța a respins proba privind efectuarea unei expertize contabile întrucât nu este pertinentă, utilă și concludentă cauzei pentru aceleași considerente cuprinse în încheierea de ședință, fără însă a motiva în fapt și în drept în cuprinsul sentinței considerentele reținute de instanță.

Nici această critică nu este întemeiată. Instanța, prin încheierea din 13 februarie 2004, a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantei SC C. SA invocată de pârâta SC G.S.C. SA și a motivat-o în fapt și în drept. În considerentele sentinței s-a reținut că această excepție a fost respinsă prin încheierea sus menționată pentru motivele arătate în cuprinsul ei. Apărarea recurentei privind nemotivarea hotărârii referitoare la excepția de prescripție va fi înlăturată cât timp încheierea din 13 februarie 2004 este interlocutorie, în sensul dispozițiilor art. 270 alin. (3) C. proc. civ. și face corp cu hotărârea instanței de fond. Pentru aceleași considerente, reținute, Curtea constată că instanța de fond prin încheierea din 13 februarie 2004, a respins cererea privind efectuarea unei expertize contabile și a motivat-o, așa încât nu mai era necesar să o mai reia în considerentele hotărârii.

S-a susținut, de recurentă, că instanța a respins în mod nelegal excepția prescripției extinctive, întrucât la data formulării cererii dreptul la acțiune al reclamantei era prescris în condițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/1958. Că o eventuală obligație asumată prin adresa nr. 779 din 16 martie 1999 este sub condiție pur potestativă, iar pe de altă parte dacă această adresă a întrerupt prescripția în raporturile dintre părți, de la data emiterii ei și până la data formulării acțiunii au trecut mai mult de 3 ani. A arătat recurenta că în motivarea instanței privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtă s-a considerat că reclamanta a consimțit la stabilirea termenului de plată în favoarea debitorului până la data vânzării silozurilor N.V.

și C. Că până la împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere plata de la debitor, dreptul la acțiune al reclamantei începe să curgă de la data împlinirii acestui termen. Singura în drept să renunțe la beneficiul termenului suspensiv este debitoarea, respectiv partea în folosul căreia a fost prevăzut. Referitor la cealaltă excepție a prematurității acțiunii, recurenta a susținut că instanța în mod greșit a respins-o și a apreciat că a micșorat garanțiile acordate reclamantei, întrucât nu a vândut silozurile în cauză. Că instanța trebuia să soluționeze această excepție și nu să o unească cu fondul întrucât nu erau întrunite cerințele prevăzute de art. 137 pct. 2 C. proc. civ. Criticile nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește excepția de prescripție invocată de recurentă, în mod corect instanța a reținut că aceasta a început să curgă de la data de 30 decembrie 1998, când reclamanta a încheiat cu A.N.P.A. RA un Protocol de predare-primire prin care s-a stabilit că SC C. SA Dolj va primi prin redistribuire pentru acoperirea unor pierderi înregistrate până la 30 iunie 1997, suma de 16.459.042.000 lei de la SC C. Constanța. Prescripția a fost întreruptă în condițiile art. 16 din Decretul 167/1958 ca urmare a recunoașterii datoriei de către pârâta recurentă prin adresa nr. 779 din 16 martie 1999. Pârâta a solicitat însă un termen pentru plata debitului, respectiv după vânzarea celor două silozuri N.V.

și C. Așa fiind, în mod corect instanța a reținut că la cererea pârâtei momentul plății a fost amânat pentru un termen viitor și incert care afectează numai executarea obligației, încât până la împlinirea acestuia nu curge termenul de prescripție conform dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958. Referitor la excepția de prematuritate a acțiunii, în mod corect instanța a reținut că este o excepție de fond, absolută care poate fi invocată și în această fază procesuală și a unit-o cu fondul. Față de atitudinea pârâtei care deși inițial a recunoscut debitul, ulterior l-a contestat, nu a făcut demersuri pentru vânzarea celor două silozuri în vederea executării obligației asumate, în mod corect instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1025 C. civ., privind decăderea din beneficiul termenului.

Așa fiind, reclamanta poate pretinde pârâtei executarea obligației și în raport de aceasta excepția de prematuritate a acțiunii în mod justificat a fost respinsă de instanță. Pe fondul litigiului s-a susținut că în mod greșit recurenta a fost obligată la plata debitului în baza H.G. nr. 184/1997 și Protocolului de predare-primire nr. 2600 din 8 august 1997 încheiat între A.N.P.A. RA și SC C. SA Constanța, cât timp aceste documente nu stipulează o obligație în sarcina pârâtei. Instanța trebuia să respingă cererea întrucât documentele pe care reclamanta își susține cererea, respectiv Protocolul de predare-preluare nr. 426 din 30 decembrie 1998 și actul adițional nr. 1 din 23 decembrie 1998 la Protocolul de predare-preluare nr. 2600 din 8 august 1997 sunt lovite de nulitate, fiind încheiate la o dată ulterioară desființării A.N.P.A.

RA care s-a decis prin H.G. nr. 830/1998 și își produce efectele cu începere de la 19 noiembrie 1998. Chiar dacă aceste acte ar fi fost valabile, acțiunea reclamantei nu putea fi admisă întrucât dispozițiile art. 8 din Protocolul de predare-preluare nr. 426 din 30 decembrie 1998 nu au fost însușite de aceasta. Criticile nu sunt întemeiate. Reclamanta SC C. SA Dolj a fost înființată prin H.G. nr. 184/1997 și aceasta a preluat cu titlu gratuit potrivit art. 1 și 2 din hotărârea menționată prin Protocolul de predare-primire o parte din patrimoniul A.N.P.A. RA. Prin actul adițional nr. 1 la Protocolul de predare nr. 2600 din 8 iulie 1997 s-a prevăzut că SC C. SA în prezent pârâta SC G.S.C. Constanța SA să vireze în contul reclamantei SC C. SA Dolj din profitul nerepartizat din activitatea anilor 1994 - 1996 și 30 iunie 1997 suma de 16.459.042.000 lei, pentru acoperirea unor pierderi din aceeași perioadă.

În urma acestei convenții reclamanta este îndreptățită în calitate de terț beneficiar să încaseze această sumă și chiar dacă nu a fost parte în convenția încheiată are acțiune directă împotriva pârâtei, așa cum în mod justificat s-a reținut de instanța de fond. Față de considerentele reținute, susținerea recurentei că intimata reclamantă nu și-a însușit dispozițiile Protocolului nr. 426/1998 este o simplă apărare care în mod corect a fost respinsă de instanță. Susținerea pârâtei că acțiunea reclamantei nu putea fi admisă întrucât H.G. nr. 184/1997 și Protocolul de predare-preluare nr. 2600 din 8 august 1997 nu prevăd o obligație în sarcina sa, va fi înlăturată cât timp această hotărâre reprezintă actul de înființare al societății rezultate în urma reorganizării A.N.P.A.

RA care a stabilit că preluarea părților din patrimoniul regiei se va face prin protocol. Pe de altă parte, ulterior între A.N.P.A. RA și pârâta SC G.S.C. SA Constanța, în baza art. 2 din H.G. nr. 184/1997 s-a încheiat Protocolul nr. 2600 din 8 august 1997 și actul adițional la acesta nr. 1 din 23 decembrie 1998 prin care s-a prevăzut obligația pârâtei de a plăti reclamantei suma de 16.459.042.000 lei. În raport de cele reținute apărarea pârâtei că nu datorează reclamantei suma stabilită prin aceste acte va fi înlăturată. Susținerea acesteia privind nulitatea actelor încheiate după desființarea A.N.P.A. RA prin H.G. nr. 830/1998 nu are suport legal, deoarece așa cum instanța a reținut până la data lichidării persoana juridică are capacitate de exercițiu restrânsă prin care să realizeze lichidarea acesteia, chiar încheierea unor protocoale ca în litigiul dedus judecății.

Sub aspectul cuantumului sumei la care a fost obligată, recurenta a susținut că intimata reclamantă și-a majorat câtimea obiectului cererii la 64.250.000.000 lei pentru care a fost instituit sechestru de către A.V.A.B. asupra bunurilor mobile și imobile ale reclamantei și instanța a admis cererea fără a face dovada legăturii de cauzalitate între sechestru instituit și eventuala creanță, asupra societății pârâte. Critica recurentei este întemeiată în sensul celor ce urmează: Reclamanta a pretins prin acțiune plata sumei de 16.459.042.000 lei actualizată conform Protocolului nr. 2600/1997 și actului adițional nr. 1/1998. A invocat reclamanta că prin procesul verbal de aplicare a sechestrului nr. 1788 din 24 februarie 2003, A.V.A.B.

a început executarea silită asupra acesteia pentru o creanță de 2.008.989,11 dolari S.U.A. în baza titlului executor, respectiv contractele de credit nr. 123/1995 și nr. 92/1996 încheiate între A.N.P.A. în calitate de debitor și B.A. SA în calitate de creditor. Cum A.N.P.A. RA nu a restituit la termen creditele, acestea fiind considerate active neperformante ale băncii au fost cesionate A.V.A.B. prin contractul de cesiune de creanță nr. 860600 din 14 decembrie 1999. Este adevărat că A.V.A.B. a început executarea silită asupra reclamantei în calitatea sa de succesor al A.N.P.A. RA conform procesului verbal de aplicare a sechestrului nr. 1788 din 24 februarie 2003, pentru suma de 2.008.989,11 dolari S.U.A., echivalentul a 36.101.534.228,81 lei.

Din probele administrate în cauză nu rezultă însă dacă A.V.A.B. a încasat de la reclamantă suma de 16.459.042.000 lei, pentru ca aceasta la rândul său să o pretindă prin acțiunea dedusă judecății. De altfel, din cuprinsul procesului verbal de sechestru nu rezultă dacă această sumă face parte din cea pentru care s-a pornit executarea de către A.V.A.B., respectiv 2.008.989,11 dolari S.U.A., în echivalent lei la data preluării. Pe de altă parte, instanța a admis acțiunea reclamantei astfel cum aceasta și-a majorat pretențiile la suma de 64.250.000.000 lei contravaloare daune actualizate fără însă a motiva în considerentele sentinței din ce se compune aceasta. Față de considerentele reținute, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (4) C. proc.

civ. și art. 314 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de pârâta SC G.S.C. SA Constanța, să se caseze hotărârea atacată și să se trimită cauza spre rejudecare Tribunalului București. Cum recursul a fost soluționat la primul termen de judecată, cererea privind suspendarea executării sentinței atacate nu a mai fost susținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC G.S.C. SA Constanța în contradictoriu cu intimata reclamantă SC C. SA Dolj și intimata pârâtă S.N.P.A. SA București, împotriva sentinței comerciale nr. 63 din 28 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2004.