Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3361/2004

HOTĂRÂRE
17.06.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3361/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 290 din 1 martie 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul I.M. cu privire la sentința penală nr. 589/2000 (definitivă prin decizia penală nr. 122/2002 a Curții Supreme de Justiție) prin care același tribunal l-a condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat. S-a motivat că nu sunt întrunite cerințele art. 394 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, aspectele invocate de revizuient fiind examinate cu ocazia judecării în fond a cauzei, cât și în căile de atac.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului prin decizia penală nr. 271/ A din 13 aprilie 2004. Declarând recurs împotriva acestei decizii, condamnatul a lăsat soluția la apreciere Curții. Recursul este nefondat. Într-adevăr, aspectele invocate în cererea de revizuire, respectiv efectuarea unei noi expertize medico-legale care să precizeze legătura cauzală între o veche intervenție chirurgicală suferită de victimă și decesul acesteia, cum și reținerea circumstanței atenuante a provocării, au fost apărări pe care revizuientul le-a formulat cu ocazia judecării în fond a cauzei și, ca atare, nu pot constitui fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță, în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc.

pen. Cum aspectele invocate de revizuient nu se încadrează în cerințele prevăzute de dispoziția legală menționată, se impunea ca cererea de revizuire să fie respinsă ca nefondată (nu ca inadmisibilă) ea fiind, în principiu admisibilă. Cu această corectare a motivării hotărârii de fond, recursul condamnatului va fi respins ca nefondat, acesta urmând să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit avocatului din oficiu urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 271 din 13 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 756/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 797 din 16 septembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de con
ÎCCJ 2003-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3940/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 285 din 24 martie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 741 din 14 noiembri
ÎCCJ 2005-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2005
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1193 din 27 septembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de co
ÎCCJ 2003-11-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5460/2003
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 591 din 18 iunie 2003, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul A.G., privind revizu
ÎCCJ 2004-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5439/2004
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 210/1996 a Tribunalului București, secția a II–a penală, inculpatul B.M. a fost condamnat la 16 ani închisoare, pentru săvârșirea infrac
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă