Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2005
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2957/2005

HOTĂRÂRE
11.05.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2957/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins plângerea formulată de petentul Ș.I.C. împotriva rezoluției nr. 158/P/2004 din 5 august 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul B.G. S-a reținut că, la data de 29 aprilie 2004, Ș.A. a formulat plângere penală împotriva inspectorului principal B.G. din cadrul Poliției orașului Balș, acuzându-l că, în ziua de 7 aprilie 2004, i-a lovit fiul, pe Ș.I.C., care a suferit leziuni ce au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Cercetările penale efectuate în cauză au stabilit că la data arătată, învinuitul B.G., care circula pe drumul național 64, la intrarea în orașul Balș, a fost martorul unui incident provocat de Ș.I.C. care a lovit cu o bâtă de base-ball un autoturism căruia încerca, astfel, să-i bareze trecerea. Partea vătămată Ș.I.C. și însoțitorii săi Ș.T.C. și Ș.G.M. au fost invitați la sediul poliției orașului Balș pentru a da declarații în legătură cu faptele săvârșite. Întrucât partea vătămată s-a simțit rău, a fost transportat la Spitalul orășenesc, unde i s-a stabilit diagnosticul „spasmofilie, distonie neurovegetativă, antecedente cavernom frontal drept, operat martie 2002” și i s-a administrat tratamentul specific.

În perioada 8-10 aprilie 2004, partea vătămată a fost internată la Secția neurochirurgie a Spitalului I.B.C.V. Vlad Voiculescu din București. La cererea sa, Institutul de medicină legală Craiova i-a eliberat certificatul medico-legal nr. 802/ A II din 7 aprilie 2004, concluzionând că Ș.I.C. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire sau de un corp dur, pe un teren patologic, pentru care au fost necesare 50-55 zile de îngrijiri medicale. În cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală care a stabilit că partea vătămată nu a prezentat leziuni de violență la data de 7 aprilie 2004, că între loviturile afirmate de acesta și deficitul motor paretic la nivelul hemicorpului drept nu există legătură de cauzalitate, acesta având alte cauze.

Întrucât nu s-a stabilit că învinuitul B.G. l-a lovit pe Ș.I.C. la data de 7 aprilie 2004, prin rezoluția nr. 158/P/2004 din 5 august 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 250 alin. (2) C. pen. și art. 181 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 249, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Plângerea formulată de partea vătămată contra actelor procurorului, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr. 3993/II/2/2004 din 30 august 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Instanța de fond, investită în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., cu plângerea părții vătămate împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, a apreciat soluția procurorului ca legală și temeinică. S-a arătat că din probele testimoniale administrate în cauză, coroborate cu concluziile expertizei medico-legale rezultă că partea vătămată nu a fost lovită de învinuit la data de 7 aprilie 2004, deficitul motor paretic la nivelul hemicorpului drept prezentat de acesta nefiind consecința unor pretinse lovituri afirmate de aceasta. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul Ș.I.C., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluției de scoatere de sub urmărire penală și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de B.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 250 C. pen.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 258 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat și urmează să îl admită pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că cercetările penale efectuate în cauză sunt incomplete și nu lămuresc pe deplin situația de fapt și împrejurările în urma cărora partea vătămată Ș.I.C. a fost internată în spital, prezentând un act medico-legal ce constată existența unor leziuni care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.

În acest context, Curta consideră necesară identificarea și audierea tuturor persoanelor care au asigurat transportarea părții vătămate la spital cu salvarea pentru a detalia toate împrejurările observate, auzite în legătură cu starea pacientului, leziunile pe care acesta le prezenta, eventualele explicații, comentarii făcute de acesta cu privire la cauzele care au stat la baza producerii alterării stării sale fizice. Totodată, Curtea constată că se impune verificarea susținerilor petiționarului Ș.I.C. cu privire la faptul că pe data de 7 aprilie 2004, la Spitalul Balș, internarea sa a fost înregistrată la două poziții diferite, cu diagnostice diferite: la poziția 634 din 7 aprilie 2004 figurează internarea părții vătămate cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral agresiune”, iar la poziția 851 din 7 aprilie 2004 s-a consemnat internarea acestuia cu diagnosticul „spasmofilie”.

Cercetările penale ce se vor efectua vor lămuri realitatea acestor consemnări și necesitatea efectuării lor. Se va solicita stației de salvare Balș fișa solicitare salvare nr. 1572 din 7 aprilie 2004 și se va verifica autenticitatea datelor înscrise în cuprinsul acesteia în raport cu susținerile petiționarului, privind efectuarea unor modificări ale conținutului acesteia. De asemenea, Curtea constată că în cauză nu sunt lămurite aspectele de ordin medical și cauzalitatea leziunilor traumatice constatate. Biletul de trimitere nr. 851 din 7 aprilie eliberat de Spitalul Balș consemnează existența unui traumatism cranio-cerebral recent. Toate actele medicale și medico-legale întocmite ulterior rețin existența unui traumatism cranio-cerebral (foaia de observație clinică generală întocmită la data de 8 aprilie 2004 de Spitalul I.B.C.V.

Vlad Voiculescu din București, biletul de ieșire din spital din data de 9 aprilie 2004, actele medicale eliberate de Spitalul clinic de urgență Craiova, certificatul medico-legal nr. 802/ AE din 20 mai 2004 al I.M.L. Craiova). Expertiza medico-legală întocmită la data de 2 august 2004 de I.M.L. Craiova concluzionează că deficitul motor paretic al părții vătămate nu se datorează presupuselor leziuni, ci au, probabil o altă cauză, fără a o indica însă. În condițiile unor constatări de natură medicală cu conținut și concluzii diferite, Curtea consideră necesară avizarea acestora de C.S.A. din cadrul I.M.L. București. Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul declarat de petiționarul Ș.I.C., să caseze sentința atacată în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen. și, rejudecând cauza, să admită plângerea formulată, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 pct. 8 lit. b) C. proc. pen. Rezoluția de scoatere de sub urmărire penală nr. 158/P/2004 din 5 august 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și rezoluția de respingere a plângerii nr. 3993/II/2/2004 din 30 august 2004 a procesului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova vor fi desființate. Cauza va fi trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în vederea începerii urmăririi penale față de B.G., pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 C. pen. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționarul Ș.I.C. împotriva sentinței penale nr. 4 din 20 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Casează sentința penală atacată și, rejudecând, admite plângerea petiționarului, desființează rezoluția nr. 158/P/2004 din 5 august 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și rezoluția nr. 3993/II/2/2004 din 30 august 2004 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 250 C. pen., față de B.G. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-14
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3797/2006
250 alin. (2) C. pen. Interpretând probatoriile administrate în cursul procesului, Curtea de Apel Craiova a reținut că la data arătată, învinuitul B.G. care circula pe drumul național 64, la intrarea în orașul Balș a fost martorul unui inci
ÎCCJ 2006-06-16
0,91
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3861/2006
patul S.G. l-a lovit peste gard cu o bară metalică pe I.N., în zona capului. În acest timp I.S. se afla pe prispa locuinței sale care este situată la o distanță de 4 m de gardul ce desparte cele două curți ale locuințelor. Victima I.N. a fo
ÎCCJ 2004-12-10
0,91
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6665/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 165 din 18 februarie 2004, Tribunalul Dolj i-a condamnat pe inculpații B.V., B.C.C. și R.I. la câte 2 ani închisoare și 2 ani interzic
ÎCCJ 2005-05-25
0,91
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3269/2005
. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat și la plata către stat a cheltu
ÎCCJ 2004-07-02
0,91
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3714/2004
care s-a finalizat seara când inculpatul a aruncat cu pietre după martora M.P. și a lovit-o. Urmare a strigătelor M.P., la locul conflictului a apărut partea vătămată P.V. pe care inculpatul a lovit-o cu un ciomag în cap. Deși victima a căz
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă