ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1555/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 11 din 16 ianuarie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de T.S., împotriva sentinței nr. 7 din 28 ianuarie 2002, a aceleiași instanțe, irevocabilă prin decizia nr. 3904 din 13 decembrie 2002, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată. În motivare, s-a reținut, în esență, că înscrisul prezentat de revizuentă, în susținerea cererii, respectiv o declarație olografă, extrajudiciară, nu constituie înscris doveditor pentru revizuirea unei hotărâri irevocabile, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Împotriva sentinței, revizuenta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.

civ. În acest sens, prin motivele scrise depuse la dosar, revizuenta susține că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât pronunțarea a avut loc la o dată ulterioară dezbaterilor, fără consemnarea într-o încheiere, a amânării pronunțării. Că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pentru că a calificat declarația martorului atașată cererii de revizuire, drept act nou, deși cu acest înscris, revizuenta urmărea să-și dovedească cererea. Că, astfel, atribuind alt înțeles declarației martorului, instanța nu a examinat fondul cauzei, pronunțând o hotărâre, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, pentru motivele care vor fi arătate în continuare. Din actele dosarului rezultă că la 16 noiembrie 2001, T.S. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând obligarea acestora să trimită dosarul său personal, la Președinția României, cu propunerea de a fi învestită ca judecător inamovibil. Prin sentința civilă nr. 7 din 28 ianuarie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, cu motivarea că autoritățile pârâte au îndeplinit obligațiile ce le revin potrivit legii, în raport cu reclamanta, astfel încât aceasta nu a fost vătămată într-un drept sau interes legitim, prin acte aparținând acestor autorități.

Sentința a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului, ca nefondat, prin decizia nr. 3904, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 13 decembrie 2002. Ulterior, reclamanta a formulat cerere de revizuire, solicitând retractarea sentinței nr. 7 din 28 ianuarie 2002, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și audierea unui martor. La cererea de revizuire a fost anexată xerocopia declarației martorului dată extrajudiciar la 25 noiembrie 2003. Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 11 din 16 ianuarie 2004, a respins cererea de revizuire, ca nefondată. Este adevărat că minuta consemnată poartă data de 21 ianuarie 2004, iar sentința o altă dată, anume 16 ianuarie 2004, când, la termenul sorocit, au avut loc și dezbaterile judiciare.

Această neconcordanță constituie, însă, o evidentă eroare materială, întrucât nu există nici o mențiune privind amânarea pronunțării. Concluzia se impune și în raport cu modificarea, în aceeași minută a anului din 2003, în 2004, fiind de necontestat că acesta este anul în care s-a judecat cererea de revizuire. Prin urmare, neconcordanța cu privire la data pronunțării, evocată prin motivele de recurs, nu reprezintă o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2), care să justifice casarea hotărârii recurate, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. După cum deja s-a menționat, revizuenta și-a fundamentat demersul pentru retractarea sentinței nr. 7 din 28 ianuarie 2002, pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., evocate cu claritate în cererea de revizuire. Nefiind invocate alte motive dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege, pentru revizuirea hotărârilor judecătorești, în mod corect instanța, interpretând exact actul juridic dedus judecății, a constatat că declarația extrajudiciară a martorului nu este înscris doveditor reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, în sensul art. 322 pct. 5 și a respins cererea de revizuire, ca nefondată. Proba cu martori, solicitată de revizuentă, nu poate fi administrată în soluționarea cererii de revizuire, ci numai în situația în care s-ar casa hotărârea a cărei revizuire se solicita și s-ar impune administrarea de noi probe, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Așa fiind, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, încât recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.S., împotriva sentinței nr. 11 din 16 ianuarie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.