ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2113/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 181 din 17 iunie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta B.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Suceava, prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 3975 din 29 august 2003, emisă de pârâtă și stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor prevăzute de această lege. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut din actele dosarului, că, în luna aprilie, anul 1944, reclamanta, împreună cu familia sa, a fost nevoită să se refugieze din satul Bursuceni, comuna Verești, județul Suceava, în localitatea Bonțești, comuna Gurahonț, județul Arad.

A mai reținut instanța, că refugiul reclamantei și al familiei sale, s-a produs ca urmare a războiului, în contextul istoric al acelei perioade, în care autoritățile Statului Român s-au preocupat pentru a disloca, o mare parte a populației din nord-estul țării, în scopul de a o proteja de consecințele înaintării frontului. Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, prin persoană care a fost strămutată, se înțelege acea persoană care a fost mutată sau care a fost obligată, din motive etnice, să își schimbe domiciliul în altă localitate, ori, în cauză, nu se poate reține că strămutarea reclamantei și a familiei sale, s-a produs ca urmare a persecuțiilor din motive etnice.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta, susținând că refugiul din localitatea de domiciliu, s-a produs ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, având în vedere faptul că tatăl său, F.G., lucrător C.F.R. în Cernăuți, a fost persecutat de organele de securitate și obligat să părăsească locuința din județul Suceava. Examinând cauza, în raport cu motivele de recurs și cu dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Așadar, în cauză, refugiul reclamantei și al familiei sale, s-a produs ca urmare a războiului, nefiind determinat de persecuții din motive etnice, având în vedere că zona respectivă se afla sub administrație românească și că, statul român a inițiat măsuri de protecție și sprijin pentru persoanele refugiate. Astfel, în raport cu dispozițiile legale menționate, rezultă că voința legiuitorului este aceea ca numai persoanele prevăzute la art. 1 din lege, să se considere că au suferit persecuții etnice și în consecință, să beneficieze de drepturile prevăzute de această lege. Față de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinței nr. 181 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005.