ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4286/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 247 din 11 aprilie

2001 a Tribunalului Buzău, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC C.

SRL Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA București, care a fost obligată

să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 185.107.600 lei și cheltuieli

de judecată în sumă de 15.895.000 lei, instanța reținând, în esență, că

reclamanta nu și-a onorat obligațiile asumate prin polița de asigurare,

neîncălcând nici una dintre clauzele acesteia, astfel că pârâta trebuia să-și

respecte, la rândul său, obligațiile corelative derivate din același contract

de asigurare.

Apelul declarat de pârâta SC A. SA,

a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 957 din 18 septembrie 2001 a

Curții de Apel Ploiești, instanța reținând legalitatea și temeinicia hotărârii

apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC A. - O. SA devenită SC A. – G.W.S., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse de recurentă

deciziei recurate, vizează următoarele aspecte:

- hotărârea instanței de apel a fost

dată cu încălcarea dispozițiilor art. 50 din

c

ondițiile

de asigurare, în care se prevede că asigurătorul are dreptul să amâne plata

despăgubirii până la finalizarea cercetării;

- hotărârea instanței de apel a fost

dată cu încălcarea art. 15, art. 26 și art. 53 din Legea nr. 136/1995, art. 30

din Legea nr. 136/1995 și ale pct. 21 din condițiile generale de asigurare.

Deși recurenta nu subsumează

criticile nici unuia dintre motivele de recurs, prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., Curtea, făcând aplicarea art. 306 C. proc. civ., consideră că acestea

vizează motivul de recurs întemeiat pe art. 304 C. proc. civ.

Curtea, examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului se constată că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu

respectarea legilor în materia asigurării de bunuri cât și a voinței părților

concretizată de clauzele poliței de asigurare.

Susținerea pârâtei că prin hotărârea

dată s-ar fi nesocotit art. 50 din condițiile de asigurare nu poate fi primită,

raportat la adresele emise de organele abilitate (parchet și poliție) din care

rezultă cu evidență neînceperea urmăririi penale, față de vreuna dintre

persoanele indicate de recurentă, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 290, art. 291 și art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (adresa nr. 3423/P/2001

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, rezoluția N.U.P. dată în dosarul nr.

657/II/2001, adresa P/2084/2000 a Inspectoratului de Poliție Buzău).

De asemenea, în mod legal și

temeinic a reținut instanța de apel faptul că autoturismul nu a fost

înstrăinat, închirierea autoturismului neputând fi asimilată, prin efectele

juridice pe care le produce transferului de proprietate, nefiind astfel

încălcate dispozițiile legale în vigoare, cu privire la acest aspect.

În considerarea celor ce preced,

Curtea, constatând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, va da eficiență

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat, iar,

potrivit art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei

suma de 2.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC A. – G.W.S. SA, împotriva deciziei nr. 957 din 18

septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, cu 2.000.000 lei cheltuieli de

judecată în sarcina recurentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2004.