ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4064/2004

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 91 din 2 februarie 2001, Tribunalul Mureș a respins acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Mureș, împotriva pârâtei regionala C.F.R. Brașov, prin care se solicita plata sumei de 77.978.871 lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea cantității de 6.400 kg benzină, sustrasă în timpul transportului. Instanța de fond a reținut că O.U.G. 12/1998 și H.G. 581/1998, au stabilit societățile de transport feroviar de mărfuri, iar pârâta nu este identificată printre aceștia, așa încât nu are calitate procesuală pasivă. Curtea de Apel Târgu-Mureș, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia 38/ A din 16 mai 2002, a admis cererea, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre judecare instanței de fond, considerând că succesoarea fostei regionalei C.F.R.

Brașov este C.F.R. M. sucursala Brașov, iar aceasta nu a fost citată. Prin decizia 5820 din 10 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, a admis recursul declarat de pârâta C.F.R. regionala Brașov și a casat decizia curții de apel, cu trimitere spre rejudecare, constatând că această instanță a încălcat dispozițiile art. 297 C. proc. civ. Astfel instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, ea având obligația, potrivit textului de lege citat, să evoce fondul și să judece procesul. În rejudecare, prin decizia 14/ A din 27 februarie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, a admis apelul SC P. SA sucursala Mureș, a modificat sentința 91 din 2 februarie 2001 a tribunalului și a admis acțiunea obligând pe pârâtă la plata sumei de 77.798.871 lei despăgubiri și la 397.154 lei cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de C.F.R. M. sucursala Brașov, a fost respins prin decizia 4255 din 5 noiembrie 2003 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, care a considerat că potrivit art. 1 din O.U.G. 17/2000, calculul valorii mărfurilor lipsă în timpul transportului include T.V.A. și accizele, chiar dacă la data predării produsului pentru transport erau întocmite numai avizele de expediție. Împotriva acestei decizii, pârâta a formulat contestație în anulare susținând că, instanța de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare. Astfel contestatoarea susține că greșit a fost obligată la plata despăgubirilor de 77.978.871 lei, întrucât cu O.P. 2005/2000 și O.P. 1311/2000 a plătit suma de 19.690.540 lei, care reprezintă contravaloarea mărfii sustrase în timpul transportului.

Întrucât factura nu a fost întocmită dispozițiile art. 85.2 din Regulament nu puteau fi aplicate, această normă prevăzând calculul despăgubirilor după factură, iar factura nu a fost emisă. Mai susține contestatoarea că valoarea despăgubirilor nu poate include accizele, T.V.A. și taxele de drum. Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune: Prevăzută ca o cale extraordinară de atac, de retractare, deschisă împotriva hotărârilor irevocabile, pentru motive care nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac, contestația în anulare capătă un caracter accesoriu, în raport cu acțiunea de fond și cu motivele de reformare a hotărârii atacate. Astfel, dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., stabilesc motivele pentru care hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate: când dezlegarea este dată de o greșeală materială, sau când instanța, din greșeală, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare. Motivele de recurs, evocate de recurentă pentru modificarea deciziei 14/ A din 27 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, au privit greșita aplicare a legii respectiv a art. 85.2 din Regulament, motive pe care instanța de recurs le-a analizat. Aceasta a motivat limitele aplicării dispozițiilor art. 85.2 din Regulament, dar și incidența prevederilor art. 1 din O.U.G. 17/2000: valoarea mărfii lipsă incluzând taxele și accizele chiar dacă la data predării mărfii pentru transport era întocmit numai avizul de expediție.

Pe de altă parte ordinele de plată menționate privesc plata altor debite, rezultate din scrisoarea de trăsură 1521/98. Caracterul contestației în anulare nu permite reanalizarea unor situații care, printr-o hotărâre irevocabilă au fost deja stabilite și nici extinderea efectelor dincolo de considerentele pentru care textele de lege art. 317 – 321 C. proc. civ., fost elaborate. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor susmenționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată, împotriva deciziei 4255 din 5 noiembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.F.R. M. SA, sucursala Brașov, împotriva deciziei nr. 4255 din 5 noiembrie 2003 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 octombrie 2004.