Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2003
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2601/2005

HOTĂRÂRE
28.03.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2601/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 mai 2004 Curtea de Apel Brașov a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea V.D., în cadrul contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 475/R din 28 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 14/R/2003. În motivarea încheierii se arată că, analizând cererea din perspectiva dispozițiilor art. 319 și art. 403 C. proc. civ., constată că aceasta nu îndeplinește cerințele legale. La data de 2 septembrie 2004, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 244 C. proc. civ., contestatoarea V.D. a formulat recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare a executării silite din 20 mai 2004 și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La dosarul nr. 328/2004 se află cererea de recurs, nefondată, fără primirea judecătorului, fără motivare, în care doar se solicită înaintarea odată cu recursul a unor hotărâri și acte din dosare anterioare. În dosarul Înaltei Curții s-a depus o cerere de recurs împotriva încheierii din 20 mai 2004, cu primirea la Curtea de Apel Brașov la data de 11 iunie 2004. Criticile recurentei se referă la faptul că instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare, fără a-i acorda un termen pentru a depune concluzii scrise, că a formulat contestație în anulare pentru a corecta o hotărâre nelegală cu încheieri de îndreptare eroare materială, ce nu se pot executa. In cuprinsul motivelor de recurs, se referă la fondul cauzei.

La data de 6 iulie 2004, recurenta își completa cererea susținând că a solicitat și suspendarea încheierilor de îndreptare eroare materială, dar Curtea de Apel Brașov nu s-a pronunțat asupra acestora; că la dosar există dovada achitării cauțiunii, iar respingerea s-a dispus pentru neplata acesteia, pe care de altfel trebuia să i-o restituie. Recursul este inadmisibil. Recurenta a formulat o contestație în anularea deciziei civile nr. 475/R din 28 martie 2003 a Curții de Apel Brașov, decizie irevocabilă. Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, pronunțată în data de 28 martie 2003, când Curtea de Apel Brașov era instanță de recurs.

Contestația a fost introdusă împotriva unei decizii a curții de apel, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și hotărârea pronunțată în contestație trebuie să fie irevocabilă, având în vedere art. 320 alin. (3) din același cod. Dacă hotărârea pronunțată în contestație este irevocabilă, suspendarea executării silite fiind o cerere accesorie nu poate avea cale de atac, încheierea în aceste cazuri de suspendare sau respingere, fiind la rându-i irevocabilă.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea V.D. împotriva încheierii din 20 mai 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pronunțată în dosar nr. 328/R/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2005
impune, în opinia recurenților, casarea încheierii și trimiterea cauzei pentru rejudecare. Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. se referă la greșita soluționare a excepției autorității de lucru jude
ÎCCJ 2005-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5012/2005
a s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și art. 720 3 C. proc. civ., acordând intimatei – pârâte ceea ce nu a cerut prin cererea reconvențională - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și aplică greșit
ÎCCJ 2005-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7238/2005
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la 7 aprilie 2003, contestatorul G.D. a solicitat, în contradictoriu cu R.A. A.P
ÎCCJ 2004-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 458/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 ianuarie 2003, dată în dosarul nr. 17/R/C/2003 al Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a fost r
ÎCCJ 2006-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2561/2006
pentru că dosarul în care a fost dată sentința recurată a fost restituit Curții de Apel Ploiești, la cererea acesteia, pentru soluționarea cererii de îndreptare eroare materială, iar ulterior atașat recursului declarat împotriva încheierii.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă