ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3810/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1264 din 17

decembrie 2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul I.F.L. la 7

ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen.,

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 7 ani cu

pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.

947 din 18 aprilie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin

decizia penală nr. 1635 din 28 august 2003 a Curții de Apel București, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) –

art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa de 7 ani închisoare.

A fost dedusă din pedeapsă perioada

executată de la 29 ianuarie 2003 la zi, precum și reținerea din 1 august 2002.

S-a dispus emiterea unui nou mandat

de executare.

Instanța a luat act că inculpatul

este arestat în altă cauză, precum și de renunțarea părții vătămate la

pretențiile civile.

S-a dispus confiscarea de la

inculpat a sumei de 2.500.000 lei.

Inculpatul a fost obligat la

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că în

noaptea de 29 iulie 2002, în timp ce partea vătămată A.G. și martora M.M. se

aflau pe B-dul Ana Ipătescu, în fața Hotelului M., au fost observate de

inculpatul I.F.L. și de un prieten al acestuia, cunoscut sub numele de S.

Întrucât părțile se cunoșteau,

inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i înmâneze telefonul mobil, marca

Siemens, pe care aceasta îl ținea într-o borsetă atârnată de gât, sub pretextul

de a presta o convorbire.

Fiind refuzat, inculpatul a

îmbrâncit-o și în timp ce partea vătămată era în dezechilibru, numitul S. i-a

smuls telefonul de la gât, după care ambii făptuitori au fugit pe str.

Clopotarii Vechi.

În baza informațiilor oferite de

partea vătămată, care l-a recunoscut pe un făptuitor din planșa foto, acesta a

fost identificat în persoana inculpatului I.F.L., dispunându-se disjungerea

cauzei față de S. în vederea identificării și a acestuia.

La data de 1 august 2002, inculpatul

I.F.L. a fost identificat și în procedura judiciară a recunoașterii din grup.

Inculpatul nu și-a recunoscut

vinovăția, precizând în cursul urmăririi penale că, deși a întâlnit-o pe partea

vătămată și prietena acestuia în noaptea de 29 iulie 2002 și au purtat discuții

în legătură cu folosirea telefonului, nu a avut loc nici un incident, el

plecând împreună cu S. și alți câțiva prieteni, pe care i-a propus în apărare

însă fără să furnizeze date pentru identificarea acestora.

În cursul judecății inculpatul și-a

modificat apărarea, susținând că se afla în relații de concubinaj cu partea

vătămată, pe care a violentat-o în acea noapte pentru că tocmai aflase că

practică prostituția.

Instanța a înlăturat aceste

declarații, precum și cea a părții vătămate din fața instanței, prin care a

revenit asupra celor din cursul urmăririi penale și a confirmat în linii

generale susținerile inculpatului din cursul judecății, constatând că nu se

coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv plângerea părții vătămate

la organul de poliție, declarația acesteia din cursul urmăririi penale și cea a

martorei M.M.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul I.F.L. a declarat recurs, solicitând achitarea întrucât nu este

autorul faptei.

Prin decizia penală nr. 312 din 26

aprilie 2004, Curtea de Apel București a respins apelul declarat de inculpat,

constatând că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit,

pe baza mijloacelor de probă, vinovăția acestuia.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris însă susținut oral,

personal și prin apărător, în sensul greșitei condamnări și solicitând

achitarea întrucât fapta nu există.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, motivat pe cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu

este fondat.

Situația de fapt, așa cum a fost

reținută, este susținută de probe a căror valoare a fost corect apreciată și

care au fost judicios coroborate.

Plângerea și declarația părții

vătămate din cursul urmăririi penale sunt confirmate prin declarația martorei

M.M., iar identificarea inculpatului s-a făcut prin procedurile judiciare ale

recunoașterii din albumul foto și din grup.

Osebit, prin declarația din 1 august

2002, partea vătămată a precizat că, în aceeași zi, a fost vizitată la

domiciliu de către numitul S., fiind amenințată cu bătaia în cazul în care nu

își va retrage plângerea.

Pe de altă parte, justificat au fost

înlăturate declarațiile inculpatului prin care a prezentat practic trei

versiuni, respectiv că în noaptea critică nu s-a întâmplat nimic, că numitul S.

a traversat strada cu partea vătămată și nu știe ce au făcut sau că, așa cum a

susținut în fața instanței, el era în relații de concubinaj cu partea vătămată,

pe care a violentat-o în acea noapte pentru că aflase că aceasta practică

prostituția.

Nici declarațiile părții vătămate

din fața instanței nu se coroborează cu alte probe.

Constatând, față de cele ce preced,

că fapta de tâlhărie în dauna părții vătămate A.G.M. a fost săvârșită și că

unul dintre autori este inculpatul I.F.L., că pedeapsa aplicată a fost corect

individualizată și că nu există motive de casare dintre cele care se iau în

considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să fie respins ca

nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va deduce

reținerea din data de 1 august 2002, precum și arestarea preventivă de la 29

ianuarie 2003 la 7 iulie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.F.L. împotriva deciziei penale nr. 312/ A din 26 iulie

2004 a Curții de Apel București, secția a II–a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, reținerea de la 1 august 2002 și arestarea preventivă de la 29

ianuarie 2003 la 7 iulie 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

iulie 2004.