Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8918/2004

HOTĂRÂRE
13.12.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8918/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu nr. 820 din 3 aprilie 2004, la Curtea de Apel Craiova, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Olt, anularea hotărârii nr. 5460 din 4 martie 2003, emisă de Comisia specială din cadrul pârâtei, în compunerea prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 309/2002, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea perioadei 14 noiembrie 1956 - 24 noiembrie 1958, în care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă. Pârâta Casa Județeană de Pensii Olt a formulat întâmpinare la acțiune, susținând că perioada respectivă nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, motivat de faptul că unitatea militară unde reclamantul a satisfăcut stagiul, nu se regăsește în Tabelul cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Prin sentința nr. 351 din 20 mai 2004, instanța sesizată a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și constatând că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de lege, pe perioada menționată, a obligat pârâta, să îi acorde aceste drepturi, începând cu 1 ianuarie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din actele dosarului, că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, chiar dacă în livret este trecută o unitate cu indicativ militar, din celelalte mențiuni ale livretului rezultând că a îndeplinit funcția de constructor. De asemenea, la numărul specialității militare este indicat nr. 137, care este înscris la cei ce au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă.

A mai reținut instanța că în raport cu mențiunile din livretul militar și cu dispozițiile art. 6 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, potrivit cu care, dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, se face numai cu acte, fie livret militar, fie adeverința eliberată de Centre militare județene sau de U.M. 02405 Pitești, reclamantul a făcut dovada cu livretul său, că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă și că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Olt, motivând că perioada de stagiu efectuată de reclamant la U.M. 03594 Constanța, nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, care recunoaște și acordă drepturi, numai persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat. Din dosarul cauzei se constată că reclamantul a efectuat serviciul militar într-o unitate militară, cu profil de detașament de muncă în construcții, prestând doar activitate de constructor, pe toată durata serviciului militar. Având în vedere că în cauză, nu este contestată prestarea muncii de constructor, pe întreaga perioadă de efectuare a stagiului militar, într-un detașament de muncă organizat în acest scop, nu poate fi exceptat reclamantul, de la recunoașterea drepturilor prevăzute de această lege. În consecință, sentința atacată fiind legală, se va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Olt împotriva sentinței nr. 351 din 20 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 aprilie 2004, reclamantul A.T. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 97
ÎCCJ 2004-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8919/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu nr. 822 din 16 aprilie 2004, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reclamantul D.F. a solicitat, în
ÎCCJ 2004-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8925/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu nr. 321 din 22 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reclamantul V.A. a solicitat, î
ÎCCJ 2005-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 482/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 aprilie 2004, reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 97
ÎCCJ 2005-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3214/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Recurentul I.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Olt, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emise de pârâtă și recunoașterea calit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă