- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 31 ianuarie 2005
Decizia nr. 482/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 372/2004 a Curții de Apel Craiova
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 aprilie 2004, reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 9783 din 16 aprilie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, iar foștilor lui colegi li s-au recunoscut aceste drepturi.
Prin sentința civilă nr. 372 din 28 mai 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 14 aprilie 1953 - 1 mai 1956, cu începere de la 1 mai 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, fapt dovedit cu livretul militar în care apar următoarele mențiuni: la rubrica funcția deținută - constructor și la rubrica denumirea specialității militare - combatant neinstruit.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, cu motivarea că din actele depuse a rezultat că intimatul a efectuat stagiul militar în unități militare din subordinea Ministerului Apărării Naționale, și nu în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, condiție prevăzută de Legea nr. 309/2002. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente. Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile legii, persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 -1961. Legea mai prevede în art. 6 alin. (2), că acordarea drepturilor prevăzute de lege, se face la cerere, în baza înscrierilor din livretul militar sau a adeverințelor eliberate de Centrele militare județene sau de U.M.
02405 Pitești. Cum din livretul militar al intimatului depus în copie la dosar, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar, numai în unități militare, și anume, U.M. 04743, U.M. 03939, și U.M. 04312, toate subordonate Ministerului Apărării Naționale, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea intimatului-reclamant. În aceste condiții, față de considerentele expuse, Curtea urmează a admite prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 372 din 28 mai 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2005.