ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8919/2004

HOTĂRÂRE
13.12.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8919/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr. 822

din 16 aprilie 2004, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ, reclamantul D.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană

de Pensii Olt, anularea hotărârii nr. 5476 din 4 martie 2004, emisă de pârâtă

și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 309/2002, art. 1, cu

acordarea drepturilor cuvenite, pentru perioada 21 mai 1957 - 6 martie 1959, în

care a efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Olt

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, întrucât reclamantul a

efectuat stagiul militar la U.M. 04195 București și, deci, nu se încadrează în

prevederile legii.

Prin sentința nr. 352 din 20 mai

2004, prima instanță a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a

obligat pârâta, să îi recunoască și să îi acorde reclamantului, drepturile

prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada de efectuare a serviciului

militar.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut din actele cauzei, că reclamantul a efectuat stagiul militar în

detașamente de muncă; chiar dacă în livret există mențiunea unitate militară,

din celelalte mențiuni însă, a rezultat că a îndeplinit funcția de constructor,

și că a fost „bun pentru serviciul militar, combatant neinstruit”.

Având în vedere mențiunile din

livretul militar și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2)

din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, aprobate prin H.G.

nr. 1114/2002, dovada încadrării în prevederile art. 1 din lege se face cu unul

din următoarele acte: livret militar, adeverință eliberată de Centre militare

județene sau de U.M. 02405 Pitești, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada,

cu livretul său, că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă și că

îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Olt, cu motivarea că perioada

stagiului militar efectuat într-o unitate militară, de către reclamant, nu se

încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, care recunoaște și

acordă drepturi, numai persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul

Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat.

Din dosarul cauzei se constată că

reclamantul a efectuat perioada de încorporare la U.M. 04195 București, cu profil de detașament de muncă în construcții, nefiind instruit și

prestând doar activitate de constructor, pe toată durata serviciului militar.

Cum în cauză, nu este contestată

prestarea muncii, pe durata stagiului militar, într-un detașament de muncă

organizat în acest scop, nu poate fi exceptat reclamantul, de la recunoașterea

drepturilor prevăzute de această lege.

În consecință, sentința pronunțată

fiind legală, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Olt împotriva sentinței nr. 352 din 20 mai 2004, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3243/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 2005 din 14 octombrie 2004, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa J
ÎCCJ 2006-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1006/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 iunie 2005, la Curtea de Apel Craiova, reclamantul I.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensi
ÎCCJ 2004-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8917/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu nr. 828 din 14 aprilie 2004, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reclamantul J.M. a solicitat, în
ÎCCJ 2004-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8918/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu nr. 820 din 3 aprilie 2004, la Curtea de Apel Craiova, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de
ÎCCJ 2005-02-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1058/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 mai 2004, reclamantul Ț.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Olt, anularea hotărârii nr. 5456/20
Sursă