ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1918/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1918/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin înscrisul sub semnătură privată

datat 1 septembrie 1997 și intitulat „Contract de vânzare-cumpărare cu clauză

de întreținere” M.T. și M.G. au convenit cu M.T.V. să-i transmită în

proprietate o casă și anexe gospodărești, terenul aferent gospodăriei, precum

și 8 terenuri agricole în schimbul întreținerii obligându-se a face demersurile

legale pentru transferul dreptului de proprietate.

Promitentul M.T. a decedat la 15

septembrie 1997.

La data de 6 ianuarie 1998 M.A.,

fiică a defunctului M.T., a chemat în judecată pe M.G. și M.T.V. solicitând

constatarea nulității absolute a convenției din 1 septembrie 1997 și partajarea

bunurilor obiect al acestei convenții între moștenitorii lui M.T., anume M.A.

și soția supraviețuitoare M.G.

Acțiunea a fost respinsă prin

sentința civilă nr. 1933 din 17 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria

Sighetu Marmației, definitivă prin decizia civilă nr. 940/A.c din 31 octombrie

2001 a Tribunalului Satu Mare și irevocabilă prin decizia civilă nr. 185/R din

25 februarie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Între timp, la data de 5 aprilie

1999, M.T.V. a chemat în judecată pe M.G. și M.A. pentru validarea convenției

din 1 septembrie 1997.

Cererea a fost admisă prin sentința

civilă nr. 1004 din 11 mai 1999 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației,

rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1140/A din 15 octombrie 1999 a

Tribunalului Maramureș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1129 din 11 mai

2000 a Curții de Apel Cluj.

Prin sentința civilă de mai sus s-a

constatat că între M.T.V. în calitate de cumpărător, pe de o parte, și M.G. și

defunctul ei soț M.T., ai cărui moștenitori sunt M.G. și M.A., pe de altă

parte, a intervenit la data de 1 septembrie 1997 contractul de

vânzare-cumpărare având ca obiect o casă și anexe gospodărești, grădina

aferentă și alte opt terenuri, bunuri situate în localitatea Bârsana, județul

Maramureș, prețul vânzării-cumpărării constând în prestarea întreținerii

vânzătorilor de către cumpărător și suportarea cheltuielilor de înmormântare.

Bunurile obiect al contractului au

fost individualizate prin dispozitivul sentinței.

Ulterior soluționării irevocabile a

proceselor mai sus descrise, la data de 21 august 2003, reclamanta M.G. a

chemat în judecată pe pârâții M.T.V. și M.A. solicitând rezoluțiunea contractului

de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 1 septembrie 1997 și

repunerea în situația anterioară acestuia în privința imobilelor obiect al

convenției.

Motivând acțiunea, reclamanta a

susținut că de circa 2 ani pârâtul M.T.V. nu și-a îndeplinit obligația de

întreținere, solicitările reclamantei rămânând fără efect, ceea ce justifică

rezoluțiunea contractului în integralitatea sa, fiind lipsită de semnificație

moartea soțului reclamantei-beneficiar al întreținerii, dată fiind

indivizibilitatea obligației de întreținere.

La data de 22 octombrie 2003,

pârâtul M.T.V. a depus întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat

că nu se opune admiterii parțiale a acțiunii în limitele ce exced cererii sale

reconvenționale, precizând că imobilul compus din casă, anexe gospodărești și

terenul aferent sunt în posesia reclamantei și invocând excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei M.A., care nu este parte în contract și

nu are vreun drept asupra bunurilor obiect al contractului.

Pe cale reconvențională pârâtul a

solicitat:

- să se constate că este coindivizar

cu reclamanta în cote de ½ din 6 bunuri obiect al contractului a cărui

rezoluțiune se cere prin acțiunea principală;

- să se dispună împărțeala bunurilor

indivize;

- să i se acorde un drept de

retenție asupra bunurilor indivize până la achitarea integrală a sultei în

cazul în care bunurile vor fi atribuite reclamantei.

Motivând cererea reconvențională,

pârâtul a susținut că, îndeplinindu-și obligația de întreținere față de

defunctul soț al reclamantei, a dobândit cota de ½ din 6 bunuri obiect

al contractului care au fost bunuri comune ale creditorilor obligației de

întreținere, precum și în întregime alte 4 bunuri foste în proprietatea

exclusivă a defunctului, astfel încât rezoluțiunea contractului nu poate fi

decât parțială, în limitele neexecutării obligației de întreținere, repunerea

în situația anterioară generând starea de indiviziune a reclamantei și

pârâtului în cote de câte ½ din fostele bunuri comune.

Prin sentința civilă nr. 3700 din 23

decembrie 2003, Judecătoria Sighetu Marmației a admis în parte și în principiu

acțiunea principală și cererea reconvențională, a constatat că sunt supuse

partajului între reclamanta M.G. și pârâtul M.T.V. în cotă de ½

bunurile: terenul fânaț de cca. 0,20 ha. la locul numit „Calea Fetii” din

Bârsana, județul Maramureș, casa și anexele gospodărești din Bârsana nr. 2 și

cota de ½ din terenul fânaț de cca. 0,40 ha. la locul „În poduri” din

Bârsana, și a dispus rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare-cumpărare

cu clauză de întreținere din 1 septembrie 1997 în privința bunurilor ce aparțin

reclamantei, respectiv: terenul arabil de cca. 0,14 ha. la locul „Pe groapă”,

terenul arabil de cca. 0,20 ha. la locul „Sub Piatra”, terenul fânaț de cca.

0,40 ha. la locul numit „În Rujana” și cota de ½ din bunurile indivize

anterior menționate, după ieșirea din indiviziune.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria

a constatat că pârâtul M.T.V. și-a îndeplinit obligația de întreținere față de

defunctul soț al reclamantei și, până în anul 2001, față și de reclamantă,

situație de fapt în raport de care a statuat că obligația de întreținere

stipulată în favoarea a doi soți nu este indivizibilă prin natura ei, ci

divizibilă, ea putând fi concepută și executată separat pentru fiecare soț în

parte, indivizibilitatea obligației operând numai în cazul în care din probe ar

rezulta că părțile au privit-o ca atare în sensul art. 1058 C. civ., ceea ce nu

s-a probat în cazul de față.

Cu privire la determinarea bunurilor,

judecătoria a dat eficiență poziției exprimată de reclamantă prin răspunsul la

cererea reconvențională și prin notele de ședință, poziție acceptată de pârât.

Apelul comun declarat de reclamanta

M.G. și pârâta M.A. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 773/A

din 29 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Apelul a avut ca obiect caracterul

divizibil al obligației de întreținere cu consecințele date în planul soluției

de către prima instanță, apelantele invocând indivizibilitatea obligației,

solicitând rezoluțiunea integrală a contractului și respingerea cererii

reconvenționale.

Instanța de apel a statuat că, în

lipsa stipulației exprese din contract a obligației indivizibile și dacă nu s-a

probat caracterul indivizibil al obligației, aceasta este una divizibilă după

natura ei și, prin ipoteză, urmează a fi supusă regulii de drept comun a

divizibilității obligațiilor.

Împotriva deciziei din apel, au

declarat recurs reclamanta M.G. și pârâta M.A., invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. constând în aceea că:

- hotărârea atacată este motivată

parțial și contradictoriu;

- obligația de întreținere a fost

greșit calificată ca divizibilă prin încălcarea dispozițiilor art. 1058 C. civ.

și neobservarea că în contract nu a fost specificată divizibilitatea

obligației;

- greșit s-a reținut existența

coproprietății dintre reclamantă și pârâtul M.T.V. în condițiile în care între

părți a existat numai o promisiune de vânzare-cumpărare, netranslativă de proprietate,

materializată prin contractul de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 1997,

nefinalizată prin act autentic de vânzare-cumpărare și prin înscriere în cartea

funciară;

- în mod netemeinic s-a apreciat că

M.A. nu are calitate procesuală pasivă, contrar calității sale de moștenitoare

a defunctului M.T.

Se cere admiterea recursului,

casarea hotărârilor date în cauză și, pe fond, admiterea acțiunii și

respingerea cererii reconvenționale.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată cele ce succed.

Contractul de întreținere din cauza

de față, utilizat sub denumirea de „contract de vânzare-cumpărare cu clauză de

întreținere”, a îmbrăcat forma antecontractului validat prin hotărâre

judecătorească, care ține loc de act autentic.

Asemenea contract este un contract

nenumit, nefiind reglementat prin Codul civil, dar nici pus la îndoială, prin

art. 5 C. civ. fiind interzise numai convențiile contrare ordinii publice și

bunelor moravuri.

Contractul de întreținere este un

contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părți transmite celeilalte

proprietatea unuia sau mai multe bunuri în schimbul obligației pe care aceasta

și-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul

vieții, fiind, în același timp, și un contract aleatoriu, pentru că durata

obligației debitorului de a presta întreținere este în funcție de moartea

creditorului, „eveniment necert” în ce privește data survenirii lui (art. 1635

C. civ.).

Prestarea întreținerii reprezintă,

în sarcina debitorului, o obligație de a face, cu caracter strict personal,

care, în caz de neexecutare, determină rezoluțiunea contractului respectiv,

potrivit art. 1020 C. civ.

În cazul concret, debitorul M.T.V.

s-a obligat să presteze întreținere nediferențiat reclamantei M.G. și soțului

acesteia M.T. în contra unor bunuri imobile individualizate, dar fără

specificarea regimului juridic al fiecăruia.

Prin susținerile făcute în fața

primei instanțe reclamanta și pârâtul au convenit că parte din bunurile obiect

al contractului au fost bunuri proprii ale reclamantei, altele au fost bunuri

proprii ale soțului acesteia, iar unele au fost bunuri comune.

Așadar, în raport cu conținutul

contractului, obligația de întreținere asumată de debitor are un evident

caracter de indivizibilitate, fiind instituită în beneficiul a doi creditori,

nefiind vorba de două obligații disjuncte pentru fiecare creditor în funcție de

numărul și/sau valoarea bunurilor obiect al contractului, după cum ele erau

proprii ale fiecăruia dintre creditori sau comune.

Cu alte cuvinte, debitorul nu s-a

obligat să presteze două întrețineri distincte, în contra a ceea ce a primit de

la fiecare din creditori, ci o singură obligație indivizibilă în beneficiul a

doi creditori în schimbul averii acestora, indiferent de regimul juridic

diferit al bunurilor care au compus-o.

Practic, prin modul în care părțile

au convenit, obligația de întreținere a fost asumată de către debitor în

favoarea ambilor soți, chiar dacă bunurile primite ar fi constituit doar

proprietatea exclusivă a unui singur creditor al obligației, pluralitatea

creditorilor neînsemnând, în mod neapărat, existența unei pluralități de

raporturi obligaționale.

Concluzionând, se constată că

obligația de întreținere constituită în favoarea ambilor soți este indivizibilă,

întrucât părțile contractante au „privit” obiectul său „sub un raport de

nedivizibilitate” (art. 1058 C. civ.).

Or, în cazul unei obligații

indivizibile, cu mai mulți creditori, debitorul nu este primit să o execute

decât față de toți împreună. Ca atare, el nu poate pretinde că și-a îndeplinit

obligația atunci când a satisfăcut numai pe unul dintre creditori, dat fiind că

obligația indivizibilă nu este susceptibilă de executare parțială.

Ca urmare, îndeplinindu-și obligația

de întreținere numai în privința unuia dintre soții creditori până la decesul

acestuia, debitorul obligației nu poate păstra pentru sine bunurile proprii ale

defunctului, restituind soțului supraviețuitor bunurile proprii ale acestuia ca

efect al rezoluțiunii parțiale a contractului și împărțind cu soțul

supraviețuitor bunurile comune ale creditorilor obligației.

Aceasta pentru că rezoluțiunea

contractului pentru neexecutare față de unul dintre creditorii obligației de

întreținere indivizibile nu poate duce decât la restituirea tuturor bunurilor

obiect al contractului.

Pentru cele arătate, soluțiile date

cauzei de față în primă instanță și în apel sunt potrivnice normelor de drept,

dar și, deopotrivă, contrare principiului echității, de vreme ce unul dintre

creditori a decedat la doar 14 zile de la data convenției, astfel că păstrarea

de către debitorul obligației de întreținere a unei părți însemnate din bunuri

nu ar fi justificată nici de caracterul aleatoriu al contractului, dat fiind

că, în speță, acest caracter era chemat să determine întinderea și valoarea

prestațiilor datorate în funcție de durata vieții ambilor creditori, iar nu

numai a unuia dintre ei.

Pentru toate cele ce preced, decizia

atacată este casabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) și art. 314 C. proc.

civ., recursul va fi admis, hotărârea atacată și sentința primei instanțe vor

fi casate, iar pe fond acțiunea reclamantei va fi admisă față de pârâtul

M.T.V., cu consecința rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză

de întreținere din 1 septembrie 1997 validat prin sentința civilă nr. 1004 din

11 mai 1999 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației și restabilirea

situației anterioare datei contractului în sensul reîntregirii patrimoniului

reclamantei M.G. cu bunurile proprii ale acesteia și cota de ½ din

bunurile comune, precum și a masei succesorale a defunctului M.T. cu fostele

bunuri proprii ale acestuia și cota de ½ din bunurile comune.

Individualizarea bunurilor în funcție

de regimul lor juridic se va face ținând cont de cele convenite între părți în

fața instanței de fond.

Aceeași acțiune va fi însă respinsă

față de pârâta M.A., care, în procesul de față nu poate avea calitate

procesuală, dat fiind că acțiunea în rezoluțiune depusă judecății aparține

numai reclamantei prin neîndeplinirea doar față de aceasta a obligației de

întreținere de către pârâtul M.T.V., asemenea acțiune nefiind pornită de

autorul pârâtei M.T. și trecută la moștenitoarea lui, care își poate valorifica

pe calea acțiunii specifice drepturile succesorale asupra bunurilor care vor

întregi masa succesorală a defunctului M.T. în urma rezoluțiunii contractului

de întreținere.

În fine, cererea reconvențională

formulată de pârâtul M.T.V. împotriva reclamantei M.G. va fi respinsă ca

nefondată, lipsind pentru aceleași considerente starea de indiviziune pretinsă.

Față de modul prefigurat al

soluționării recursului de față, este de prisos cercetarea celorlalte critici

formulate de recurente.

Căzând în pretenții, pârâtul va fi

obligat la plata cheltuielilor de judecată față de reclamantă în toate gradele

de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta M.G. și pârâta M.A. împotriva deciziei nr. 773 A din 29 martie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, și în consecință:

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 3700 din 23 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria

Sighetu Marmației, iar pe fond:

Admite acțiunea civilă introdusă de

reclamanta M.G. împotriva pârâtului M.T.V., dispune rezoluțiunea contractului

de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere – din 1 septembrie 1977, validat

prin sentința civilă nr. 1004 din 11 mai 1999 pronunțată de Judecătoria Sighetu

Marmației și restabilirea situației anterioare contractului în privința

bunurilor imobile obiect al acestuia.

Respinge aceeași acțiune față de

pârâta M.A. precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul M.T.V.

împotriva reclamantei M.G.

Obligă pe pârâtul M.T.V. să plătească

reclamantei M.G. suma de 11.983.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la

fond, apel și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.