ÎCCJ, decizie (scj.ro #82229)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82229) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de întreținere. Decesul unuia din

creditorii întreținerii. Indivizibilitatea obligației debitorului.

Consecințele

rezoluțiunii

contractului

.

Cuprins pe materii

:

Drept civil. Obligații. Contracte.

Contractul de întreținere. Decesul unuia din creditorii întreținerii.

Indivizibilitatea obligației de întreținere. Consecințele

rezoluțiunii

contractului

Index alfabetic

: Drept civil

- Contract de întreținere

-

Idivizibilitatea

obligației (asumată de

debitor față de mai mulți creditori)

-

Rezoluțiunea

contractului (consecințele

indivizibilității obligației de întreținere)

C.civ

.,

art

. 1020,

art

. 1058,

art

. 1635

temeiul căruia una din părți transmite celeilalte proprietatea

unuia sau mai multor bunuri în schimbul obligației pe care acesta

și-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare

traiului în tot timpul vieții, fiind, în același timp, un contract

aleatoriu, pentru că durata obligației debitorului este în

funcție de durata vieții creditorului – eveniment

necert

(art.1635 C.

civ

.)

a face, cu caracter strict personal, care, în caz de

neexecutare

,

determină

rezoluțiunea

contractului

respectiv (art.1020 C.

civ

.).

întreținere asumată de debitor are caracter de indivizibilitate când

este instituită în beneficiul mai multor creditori fără a se

preciza că este vorba de obligații distincte pentru fiecare creditor,

în funcție de numărul și/sau valoarea bunurilor, obiect al contractului,

după cum ele erau proprii ale fiecăruia dintre creditori sau comune.

Într-un asemenea caz, deci, debitorul nu s-a obligat să presteze două

întrețineri distincte – corespunzător a ceea ce a primit de la

fiecare din creditori – ci există o singură obligație

indivizibilă (

art

. 1058 C.

civ

.).

mulți creditori, debitorul nu și-a îndeplinit obligația atunci

când a satisfăcut numai pe unul din creditori, deoarece obligația

indivizibilă nu este susceptibilă de executarea parțială,

sancțiunea civilă a

rezoluțiunii

contractului ducând la restituirea tuturor bunurilor, obiect al contractului,

indiferent cărora și în ce proporții au aparținut

fiecărui creditor.

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr.1918 din 10 martie 2005

Prin înscrisul sub

semnătură privată datat 1 septembrie 1997 și intitulat

„Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere” M.T.

și M.G. au convenit cu M.T.V. să-i transmită în proprietate o casă

și anexe gospodărești, terenul aferent gospodăriei, precum

și 8 terenuri agricole în schimbul întreținerii obligându-se a face

demersurile legale pentru transferul dreptului de proprietate.

Promitentul

M.T. a decedat la 15 septembrie 1997.

La data de 6 ianuarie 1998 M.A., fiică

a defunctului M.T., a   solicitat constatarea nulității

absolute a convenției din 1 septembrie 1997 și partajarea bunurilor

obiect al acestei convenții între moștenitorii lui M.T., anume

reclamanta M.A. (fiică) și M.G. soția supraviețuitoare.

Acțiunea a fost respinsă prin

sentința civilă

nr

. 1933 din 17 octombrie

2000 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației,

definitivă prin decizia civilă

nr

. 940 din

31 octombrie 2001 a Tribunalului Satu Mare și irevocabilă prin

decizia civilă

nr

. 185/R din 25 februarie 2002 a

Curții de Apel

Oradea

.

Între timp, la data de 5 aprilie 1999,

M.T.V. a chemat în judecată pe M.G. și M.A. pentru validarea

convenției din 1 septembrie 1997. Cererea a fost admisă prin

sentința civilă

nr

. 1004 din 11 mai 1999

pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației,

rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1140/A din 15

octombrie 1999 a Tribunalului

Maramureș

și

irevocabilă prin decizia civilă

nr

. 1129

din 11 mai 2000 a Curții de Apel

Cluj

. S-a

constatat că între M.T.V. în calitate de cumpărător, pe de o

parte, și M.G. și defunctul ei soț M.T., ai cărui

moștenitori sunt M.G. și M.A., pe de altă parte, a intervenit,

la data de 1 septembrie 1997, contractul de vânzare-cumpărare având ca

obiect  bunuri imobile  situate în localitatea Bârsana, prețul vânzării-cumpărării

constând în prestarea întreținerii vânzătorilor de către

cumpărător și suportarea cheltuielilor de înmormântare. Bunurile

obiect al contractului au fost individualizate prin dispozitivul sentinței.

Ulterior soluționării irevocabile

a proceselor mai sus descrise, la data de 21 august 2003, reclamanta M.G.

(vânzătoare alături de soțul său M.T., decedat) a chemat în

judecată pe pârâții M.T.V. (cumpărătorul) și M.A.

(moștenitoare a vânzătorului decedat) solicitând

rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 1

septembrie 1997 și repunerea în situația anterioară acestuia în

privința imobilelor obiect al convenției. Motivând acțiunea,

reclamanta a susținut că de circa 2 ani pârâtul M.T.V.

(cumpărătorul) nu și-a îndeplinit obligația de

întreținere, solicitările reclamantei rămânând fără

efect, ceea ce justifică

rezoluțiunea

contractului în integralitatea sa, fiind lipsită de semnificație

moartea soțului reclamantei-beneficiar al întreținerii, dată

fiind indivizibilitatea obligației de întreținere.

La data de 22 octombrie 2003, pârâtul

M.T.V. a depus întâmpinare și cerere reconvențională. Prin

întâmpinare, pârâtul a arătat că nu se opune admiterii parțiale

a acțiunii în limitele ce

exced

cererii sale

reconvenționale, precizând că imobilul compus din casă, anexe

gospodărești și terenul aferent sunt în posesia reclamantei

și invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei M.A. (moștenitoarea vânzătorului M.T.) care nu este parte în

contract și nu are vreun drept asupra bunurilor obiect al contractului.

Pe cale reconvențională pârâtul a

solicitat:

- să se constate că este

coindivizar

cu reclamanta în cote de ˝ din 6 bunuri obiect

al contractului a cărui rezoluțiune se cere prin acțiunea

principală;

- să se dispună

împărțeala bunurilor indivize;

- să i se acorde un drept de

retenție asupra bunurilor indivize până la achitarea integrală a

sultei în cazul în care bunurile vor fi atribuite reclamantei.

Motivând cererea reconvențională,

pârâtul a susținut că, îndeplinindu-și obligația de

întreținere față de defunctul soț al reclamantei, a

dobândit cota de ˝ din 6 bunuri obiect al contractului care au fost bunuri

comune ale creditorilor obligației de întreținere, precum și în

întregime alte 4 bunuri foste în proprietatea exclusivă a defunctului,

astfel încât

rezoluțiunea

contractului nu poate

fi decât parțială, în limitele

neexecutării

obligației de întreținere, repunerea în situația anterioară

generând starea de indiviziune a reclamantei și pârâtului în cote de câte

˝ din fostele bunuri comune.

Prin sentința civilă

nr

. 3700 din 23 decembrie 2003, Judecătoria Sighetu

Marmației a admis în parte și în principiu acțiunea

principală și cererea reconvențională, a constatat că

sunt supuse partajului bunurile precizate în hotărâre,  a dispus

rezoluțiunea

parțială a contractului de

vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 1 septembrie 1997

numai  în privința bunurilor, anume enumerate, ce aparțin

reclamantei M.A., și a dispus partajul bunurilor imobile.

Pentru a hotărî astfel,

judecătoria a constatat că pârâtul M.T.V. și-a îndeplinit

obligația de întreținere față de defunctul soț al

reclamantei și, până în anul 2001, față și de

reclamantă, situație de fapt în raport cu care a statuat că

obligația de întreținere stipulată în favoarea a doi soți

nu este indivizibilă prin natura ei, ci divizibilă, ea putând fi

concepută și executată separat pentru fiecare soț în parte,

indivizibilitatea obligației operând numai în cazul în care din probe ar

rezulta că părțile au privit-o ca atare în sensul

art

. 1058

C.civ

., ceea ce nu s-a

probat.

Cu privire la determinarea bunurilor,

atribuite

coindivizarilor

,  judecătoria a

dat eficiență poziției exprimată de reclamanta M.G. prin

răspunsul la cererea reconvențională și prin notele de

ședință, poziție acceptată de pârâtul M.T.V.

Apelul comun declarat de reclamanta M.G.

și pârâta M.A. a fost respins ca

nefondat

prin

decizia civilă

nr

. 773/A din 29 martie 2004

pronunțată de Curtea de Apel

Cluj

,

secția civilă. Apelul a avut ca obiect caracterul divizibil al

obligației de întreținere cu consecințele date în planul

soluției de către prima instanță, apelantele invocând

indivizibilitatea obligației, solicitând

rezoluțiunea

integrală a contractului și respingerea cererii reconvenționale.

Instanța de apel a statuat că, în lipsa stipulației exprese din

contract a obligației indivizibile și dacă nu s-a probat

caracterul indivizibil al obligației, aceasta este una divizibilă

după natura ei și, prin ipoteză, urmează a fi supusă

regulii de drept comun a divizibilității obligațiilor.

Împotriva deciziei din apel, au declarat

recurs reclamanta M.G. și pârâta M.A., invocând următoarele

motive:

- hotărârea atacată este

motivată parțial și contradictoriu;

- obligația de întreținere a fost

greșit calificată ca divizibilă prin  încălcarea

dispozițiilor

art

. 1058

C.civ

.

și

neobservarea

că în contract nu a fost

specificată divizibilitatea obligației;

- greșit s-a reținut

existența coproprietății dintre reclamanta M.G. și pârâtul

M.T.V. în condițiile în care între părți a existat numai o

promisiune de vânzare-cumpărare,

netranslativă

de proprietate, materializată prin contractul de vânzare-cumpărare

din 1 septembrie 1997,

nefinalizată

prin act

autentic de vânzare-cumpărare și prin înscriere în cartea funciară;

- în mod

netemeinic

s-a apreciat că M.A. nu are calitate procesuală pasivă, contrar

calității sale de moștenitoare a defunctului M.T.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată cele ce succed.

Contractul de întreținere, cu

denumirea de „contract de vânzare-cumpărare cu clauză de

întreținere”, a îmbrăcat forma

antecontractului

validat prin hotărâre judecătorească, care ține loc de act

autentic.

Asemenea contract este un contract nenumit,

nefiind

reglementat prin Codul civil, dar nici pus la

îndoială, prin

art

. 5

C.civ

.

fiind interzise numai convențiile contrare ordinii publice și bunelor

moravuri.

Contractul de întreținere este un

contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părți

transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multe bunuri în schimbul

obligației pe care aceasta și-o asumă de a-i presta, în

natură, cele necesare traiului în tot timpul vieții, fiind, în

același timp, și un contract aleatoriu, pentru că durata

obligației debitorului de a presta întreținere este în funcție

de moartea creditorului, „eveniment

necert

” în ce

privește data survenirii lui (

art

. 1635

C.civ

.).

Prestarea întreținerii

reprezintă, în sarcina debitorului, o obligație de a face, cu

caracter strict personal, care,  în caz de

neexecutare

,

determină

rezoluțiunea

contractului

respectiv, potrivit

art

. 1020

C.civ

.

În cazul concret, debitorul M.T.V. s-a

obligat să presteze întreținere nediferențiat reclamantei M.G.

și soțului acesteia M.T. în contra unor bunuri imobile

individualizate,  dar fără specificarea regimului juridic al

fiecăruia.

Prin susținerile făcute în

fața primei instanțe, reclamanta M.G. și pârâtul M.T.V. au

convenit că parte din bunurile obiect al contractului au fost bunuri

proprii ale reclamantei, altele au fost bunuri proprii ale soțului

acesteia, iar unele au fost bunuri comune.

În raport cu conținutul contractului,

obligația de întreținere asumată de debitor are un evident

caracter de indivizibilitate, fiind instituită în beneficiul a doi

creditori,

nefiind

vorba de două obligații

disjuncte pentru fiecare creditor în funcție de numărul și/sau

valoarea bunurilor obiect al contractului, după cum ele erau proprii ale

fiecăruia dintre creditori sau comune.

Debitorul nu s-a obligat să

presteze două întrețineri distincte, în contra a ceea ce a primit de la

fiecare din creditori, ci o singură obligație indivizibilă în

beneficiul a doi creditori în schimbul averii acestora, indiferent de regimul

juridic diferit al bunurilor care au compus-o.

Prin modul în care părțile au

convenit, obligația de întreținere a fost asumată de către

debitor în favoarea ambilor soți, chiar dacă bunurile primite ar fi

constituit doar proprietatea exclusivă a unui singur creditor al

obligației, pluralitatea creditorilor

neînsemnând

,

în mod neapărat, existența unei pluralități de raporturi

obligaționale

.

Concluzionând, se constată că

obligația de întreținere constituită în favoarea ambilor

soți este indivizibilă, întrucât părțile contractante au

„privit” obiectul său „sub un raport de

nedivizibilitate

”

(

art

. 1058

C.civ

.).

Or, în cazul unei obligații

indivizibile, cu mai mulți creditori, debitorul nu este primit să o

execute decât față de toți împreună. Ca atare, el nu poate

pretinde că și-a îndeplinit obligația atunci când a satisfăcut

numai pe unul dintre creditori, dat fiind că obligația

indivizibilă nu este susceptibilă de executare parțială.

Ca urmare, îndeplinindu-și

obligația de întreținere numai în privința unuia dintre

soții creditori până la decesul acestuia, debitorul obligației

nu poate păstra pentru sine bunurile proprii ale defunctului, restituind

soțului supraviețuitor bunurile proprii ale acestuia ca efect al

rezoluțiunii

parțiale a contractului și

împărțind cu soțul supraviețuitor bunurile comune ale

creditorilor obligației.

Aceasta pentru că

rezoluțiunea

contractului pentru

neexecutare

față de

unul dintre creditorii obligației de întreținere indivizibile nu

poate duce decât la restituirea tuturor bunurilor obiect al contractului.

Pentru cele arătate, soluțiile

date cauzei de față în primă instanță și în apel

sunt potrivnice normelor de drept, dar și – deopotrivă – contrare

principiului echității, de vreme ce unul dintre creditori a decedat

la doar 14 zile de la data convenției, astfel că păstrarea de

către debitorul obligației de întreținere a unei părți

însemnate din bunuri nu ar fi justificată nici de caracterul aleatoriu al

contractului, dat fiind că, în speță, acest caracter era chemat

să determine întinderea și valoarea prestațiilor datorate în

funcție de durata vieții ambilor creditori, iar nu numai a unuia

dintre ei.

Recursul a fost admis, hotărârea

atacată și sentința primei instanțe au fost casate, iar, pe

fond acțiunea reclamantei M.G. a fost admisă față de

pârâtul M.T.V., cu consecința

rezoluțiunii

contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 1

septembrie 1997 - validat prin sentința civilă

nr

.

1004 din 11 mai 1999 pronunțată de Judecătoria Sighetu

Marmației - și restabilirea situației anterioare datei

contractului: reîntregirea patrimoniului reclamantei M.G. cu bunurile proprii

ale acesteia și cota de ˝ din bunurile comune, precum și a masei

succesorale a defunctului său soț M.T. cu fostele bunuri proprii ale

acestuia și cota de ˝ din bunurile comune.

Individualizarea bunurilor în funcție

de regimul lor juridic se va face ținând cont de cele convenite între

părți în fața instanței de fond.

Aceeași acțiune a fost însă

respinsă față de pârâta M.A., care, în procesul de

față, nu poate avea calitate procesuală, dat fiind că

acțiunea în rezoluțiune depusă judecății aparține

numai reclamantei prin

neîndeplinirea

doar

față de aceasta a obligației de întreținere de către

pârâtul M.T.V., asemenea acțiune

nefiind

pornită de autorul pârâtei.  Pârâta M.T. își poate valorifica,

pe calea acțiunii specifice, drepturile succesorale asupra bunurilor care

vor întregi masa succesorală a defunctului M.T. în urma

rezoluțiunii

contractului de întreținere.

Cererea reconvențională

formulată de pârâtul M.T.V., împotriva reclamantei M.G. a fost

respinsă ca

nefondată

, lipsind, pentru

aceleași considerente, starea de indiviziune pretinsă.

Față de modul prefigurat al

soluționării recursului, este de prisos cercetarea celorlalte critici

formulate de recurente.