ÎCCJ, decizie (scj.ro #82181)

Contract de întreținere. Reziliere. Evacuarea

debitorului din imobilul a cărui nudă proprietate a dobândit în

schimbul întreținerii

Cuprins pe materii

:

Drept civil. Obligații. Contracte.

Contract de întreținere. Reziliere. Evacuarea debitorului

întreținerii din imobilul a cărui nudă proprietate are în baza

contractului de întreținere

Index alfabetic

: Drept civil

- contract de întreținere

- reziliere

- evacuarea debitorului întreținerii

C.

civ

.

art

.

969,

art

. 970,

art

.

1020-1021

Rezilierea contractului de întreținere se dispune numai dacă, din

culpa debitorului nu a primit întreținerea, prevăzută în

contract, care, de regulă, constă în asigurarea hranei,

îmbrăcămintei, medicamentelor, satisfacerea oricăror alte nevoi,

și se prestează în natură.

În lipsa unui impediment legal, părțile pot conveni, însă, la

data contractului sau ulterior, ca întreținerea să fie

convertită, permanent sau temporar într-o sumă de bani pe care

debitorul-întreținător trebuie să o plătească

creditorului-întreținut, pentru acoperirea, total sau parțial, a

obligației de întreținere cuvenită.

Refuzul de a primi întreținerea cuvenită, fără un motiv

temeinic, constituie un abuz al creditorului, acesta

neputând

obține rezilierea contractului, prevalându-se de propria-i culpă.

Dacă creditorul întreținerii și-a rezervat uzufructul viager al

imobilului a cărui nudă proprietate s-a dobândit de debitorul

întreținerii pe data contractului, acesta din urmă poate locui în

imobil numai ca tolerat și urmează a fi evacuat la cererea

creditorului întreținerii, beneficiar al uzufructului pe durata

vieții

.

I.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr

. 536 din 27 ianuarie 2005

Judecătoria Timișoara, prin

sentința civilă nr.10250 din 2 decembrie 2003, a respins ca

neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta S.R. a cerut: anularea

contractului autentic din 14 august 1996, prin care, în schimbul

întreținerii viagere, a transmis pârâtei M.I. un apartament situat în Timișoara,

cu rezerva uzufructului pe durata vieții; evacuarea pârâtei din

apartament.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă

nr

.

431 din 19 martie 2004, a admis în parte apelul reclamantei în sensul că a

schimbat sentința instanței de fond în partea referitoare la cererea

de evacuare a pârâtei din apartament, care a fost admisă.

Instanțele au reținut, în esență, pe baza probelor

administrate – pe larg reproduse și analizate – că pârâta și-a

îndeplinit obligația de întreținere a reclamantei, asumată prin

contract, și că, dacă această întreținere s-a prestat,

cu acordul reclamantei, și în bani, nu există temei de reziliere a

contractului numai pentru că reclamanta, în ultima perioadă a refuzat

a mai accepta întreținerea.

Privitor la cererea de evacuare a pârâtei din apartament, instanța de fond

a reținut că această cerere, fiind accesorie cererii de

reziliere a contractului de întreținere, trebuie să fie și ea

respinsă. Instanța de apel a  admis însă cererea,

reținând că pârâta nu are titlu de a locui în apartament, ea având

numai nuda proprietate, uzufructul fiind constituit, prin contract, în

beneficiul reclamantei, pe durata vieții acesteia.

Recursurile declarate de reclamantă și de pârâtă nu sunt

fondate.

În ceea ce privește recursul

reclamantei este de reținut că, prin contractul de întreținere

autentificat sub

nr

. 10402/14 august 1996, reclamanta

transmitea pârâtei cu titlu de întreținere, nuda proprietate asupra

imobilului înscris în CF

nr

. 79469 Timișoara,

aceasta rezervându-și dreptul de uzufruct viager. În contract s-a stipulat

că, în schimbul acestei transmisiuni, pârâta îi va presta întreținere

viageră constând în hrană zilnică, îmbrăcăminte

și încălțăminte, spălatul rufelor de pat și de

corp, întreținerea și iluminatul locuinței, medicamente și

asistență medicală la nevoie, tot ce va fi necesar traiului

zilnic, iar la deces o va înmormânta cu cinstea cuvenită.

Din probele administrate în cauză

rezultă că pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin

contract, în sensul că a asigurat reclamantei hrană, medicamente,

curățenie și o sumă de bani lunar, de la data încheierii

contractului și până în urmă cu aproximativ trei luni înainte de

introducerea cererii de chemare în judecată.

Astfel, din depozițiile martorilor

propuși de reclamantă reiese că pârâta venea la domiciliul

acesteia pentru a-i aduce mâncare și pentru curățenie,

reclamanta, de asemenea, se deplasa la pârâtă și cunoștea

problemele de auz ale acesteia, fapt care nu a deranjat-o niciodată.

Situația de fapt relatată de

martori este confirmată chiar de reclamantă, care a declarat în

răspunsul la interogatoriu că avea cunoștință de

existența concubinului pârâtei, precum și de problemele de auz ale

acesteia și că a primit medicamente de la rudele din

Germania

ale pârâtei și sume de bani lunar, de la

pârâtă, timp de 5 ani.

Martorii propuși de pârâtă au

arătat că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale,

iar toți martorii audiați în cauză au confirmat faptul că

neînțelegerile dintre reclamantă și pârâtă au început în

urmă cu câteva luni, de unde rezultă că până la acel moment

părțile și-au îndeplinit obligațiile contractuale.

Așadar, majoritatea probelor

administrate în cauză converg spre ideea că pârâta și-a

îndeplinit obligațiile rezultate din convenție până în urmă

cu câteva luni anterior promovării acțiunii în justiție,

dată de la care reclamanta a refuzat întreținerea.

În raport cu aceste constatări, se

reține că reclamanta, prin refuzul său fără o

justificare reală, a pus pe pârâtă în imposibilitatea de a-și

mai executa obligațiile ce izvorau din contractul de întreținere.

Or, rezilierea contractului de

întreținere se poate dispune numai dacă, din culpa debitorului,

creditorul nu a primit întreținerea cuvenită, nu și în cazul în

care obligația nu s-a executat, în tot sau în parte, din culpa

beneficiarului întreținerii, care solicită desființarea

convenției.

Este de reținut și faptul că

reclamanta, care a acceptat ca în contul întreținerii să-i fie

plătite lunar sume de bani de către pârâtă, nu poate invoca, în

acțiunea în rezilierea contractului de întreținere, faptul că

întreținerea nu i-a fost prestată exclusiv în natură și

că, în realitate, nu s-a produs novația obligației de

întreținere într-un contract de rentă viageră, așa cum se

susține prin motivele de recurs.

De esența contractului de

întreținere, cât privește obligația întreținătorului,

aceasta este o obligație de a face, respectiv de a asigura hrană,

îmbrăcăminte, medicamente,

etc

. În

principiu, această întreținere se prestează în natură, dar

nimic nu împiedică părțile să convină ca ea să

fie convertită într-o sumă de bani pe care întreținătorul

să o achite.

O atare înțelegere a intervenit

și între reclamantă și pârâtă, odată ce s-a dovedit

că pârâta a plătit reclamantei sume de bani lunar, timp de 5 ani.

Aceste plăți nu pot fi asimilate întreținerii, dar este de

subliniat că au fost făcute în considerarea relațiilor

contractuale dintre părți și, în completarea întreținerii

în natură, ce s-a realizat timp de aproximativ 7 ani, așa cum s-a

dovedit, în forma și modalitățile arătate de

părți și de martorii audiați în cauză.

Față de această modalitate

de executare a obligațiilor este evident că nu se poate cere

prezența pârâtei în mod continuu la domiciliul reclamantei.

Într-o atare situație, refuzul

reclamantei din ultimul timp de a mai primi întreținerea pârâtei este

abuziv, câtă vreme timp de atâția ani, de la încheierea contractului,

pârâta și-a executat obligațiile.

Potrivit

art

. 970

C.civ

., convențiile trebuie executate cu

bună-credință.

Reclamanta, în executarea obligației

sale de a transmite pârâtei proprietatea imobilului în schimbul

întreținerii, nu trebuia să împiedice pe pârâtă să-și

execute propria sa obligație. Cum a făcut-o, nu se poate prevala de

propria-i culpă și să ceară rezilierea contractului.

Cu referire la  recursul pârâtei este

de reținut că, în conformitate cu clauzele contractului de

întreținere, aceasta, în calitate de întreținător, a dobândit

nuda proprietate a imobilului, cu menținerea dreptului de uzufruct viager

în favoarea reclamantei, în calitate de întreținut. Potrivit contractului,

pârâta întreținătoare intră în posesia de drept a imobilului la

data autentificării contractului, iar în posesia de fapt va intra

după încetarea din viață a reclamantei întreținute.

În consecință, având doar nuda

proprietate, pârâta nu poate pretinde să dețină în fapt

imobilul, deoarece atributele de posesie și folosință

alcătuiesc conținutul dreptului de uzufruct, al reclamantei; pârâta rămânând

doar cu nuda proprietate, nu poate aduce atingere dreptului de uzufruct.

Având în vedere considerentele expuse,

recursurile formulate de reclamantă și de pârâtă au fost

respinse.