ÎCCJ, decizie (scj.ro #82574)

Contract prin care se transmite proprietatea unui imobil pentru întreținerea celui ce înstrăinează bunul. Noțiunea de întreținere. Culpă. Rezoluțiune. Cuprins pe materii . Drept civil. Obligații. Contracte. Partea generală. Partea specială. Contract de întreținere. Înțelesul noțiunii de întreținere. Culpă. Rezoluțiune. Index alfabetic.Drept civil. - Contract de întrținere. - Rezoluțiune. C.civ . art. 942 și urm.; art. 1020- 1021 Contractul de întrținere fiind sinalagmatic, pentru neexecutarea obligației de întrținere, stabilită prin contract, beneficiarul întreținerii poate să ceară rezoluțiunea în temeiul art. 1020 Cod civil. O condiție esențială pentru desființarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.

Noțiunea de întrținere include multiple prestații, iar pe lângă prestația materială și o componentă psihologică, dată de caracterul „intuitu personae” al contractului de întrținere, care se întemeiază, în realizarea conținutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere. Refuzul de a primi întreținerea nu trebuie caracterizat a fi culpă a creditorului, dacă, prin comportamentul său, în raporturile cu creditorul, debitorul s-a manifestat urât, i-a creat un real sentiment de stres, de incertitudine, temere pentru viață și sănătate. Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6943 din 9 decembrie 2004 Prin sentința civilă nr. 1448 din 13 februarie 2004 Judecătoria Cluj Napoca a admis acțiunea reclamantului S.C.

și a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat cu pârâții S.C. și S.F. cărora, în schimbul întreținerii, le-a transmis un imobil. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în esență, a reținut următoarele: Între reclamant și pârâți s-a încheiat contractul de întreținere, autentificat sub nr. 95 din 21 ianuarie 1998, prin care întreținutul a transmis întreținătorilor un apartament, rezervându-și dreptul de uzufruct, iar întreținătorii s-au obligat să asigure cele necesare traiului pe toată durata vieții, constând în: alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, încălzire, iluminat, medicamente, asistență medicală și să suporte cheltuielile cu înmormântarea, potrivit obiceiului.

Pârâții nu și-au respectat obligațiile asumate prin contract. Ei s-au mutat în imobil, la scurt timp după încheierea contractului, dar au fost evacuați, în luna ianuarie 2003, datorită comportamentului agresiv manifestat față de reclamant, iar după evacuare nu i-au mai asigurat reclamantului întreținerea; cheltuielile de întreținere, la apartament, nu s-au mai plătit din luna octombrie 2002; de asemenea, nu s-a plătit impozitul, energia electrică și telefonul. Deși notificați în data de 13 martie 2003, prin executorul judecătoresc, pârâții nu și-au executat obligația de a-i asigura întreținere reclamantului. Prin decizia civilă nr. 863/A din 8 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți.

Instanța de apel a reținut că: apelanții, care sunt fiul și nora intimatului, i-au aplicat întreținutului un tratament inuman, constând în bătăi repetate, scoaterea lui din locuință îmbrăcat sumar indiferent de anotimp, motiv pentru care s-a dispus evacuarea lor din locuință printr-o hotărâre judecătorească; pârâții-apelanți nu au achitat facturile de curent electric, gaz metan și toate celelalte obligații asumate prin contract, deși reclamantul i-a notificat, cerându-le să-și execute obligațiile asumate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții care, în esență, au formulat următoarele critici: nu au manifestat un tratament inuman reclamantului; în realitate, între părți au existat doar două altercații pentru care recurenții au fost condamnați la amenda penală, însă aceste fapte nu justifică rezoluțiunea contractului de întreținere; lovirea sau violența poate justifica doar revocarea unei donații, iar nu reuzoluțiunea contractului de întreținere; evacuarea lor a fost dispusă pentru existența dreptului de uzufruct al reclamantului și nu poate constitui temei al rezoluțiunii; neachitarea taxelor, după ce pârâții au fost evacuați din apartament, nu constituie culpă procesuală, deoarece reclamantului nu i-a fost întreruptă furnizarea utilităților, iar plata telefonului nu a constituit o obligație pentru pârâți; au fost omise aspecte importante, cum ar fi: refuzul reclamantului de a primi hrană pe motiv că ar fi otrăvită și comportamentul bizar al reclamantului; neînțelegerile s-au ivit în anul 2002 ca urmare a unui atac cerebral suferit de reclamant, iar nerespectarea obligației de întreținere se datorează refuzului acestuia și pretențiilor care depășesc statutul lui social, deoarece sub aspectul lucrurilor de îmbrăcat obligația de întreținere trebuie înțeleasă ca o îndatorire de a-i asigura întreținutului strictul necesar.

Recursul nu este întemeiat. Susținerile părților că altercațiile care au avut loc nu pot constitui motiv de rezoluțiune și că obligația de întreținere nu s-a putut executa din culpa reclamantului, nu sunt întemeiate. Contractul de întreținere fiind sinalagmatic, pentru neexecutarea obligației de întreținere stabilită prin contract, beneficiarul întreținerii poate să ceară rezoluțiunea contractului în temeiul art. 1020 C.civ. Potrivit textului menționat, o condiție esențială pentru desființarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului. Noțiunea de întreținere include multiple prestații, iar executarea corespunzătoare a obligației de întreținere, când izvorul ei este un contract, implică pe lângă prestația materială și o componentă psihologică, dată de caracterul „intuitu personae” al contractului de întreținere, care se întemeiază, în realizarea conținutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere.

Or, în cauză, conduita recurenților, dovedită cu hotărârile judecătorești depuse la dosar, care, în raporturile lor cu intimatul, s-au manifestat violent, a fost de natură a-i crea creditorului un real sentiment de stres, de insecuritate și chiar temerea că habitatul intolerabil creat de fiul său și soția acestuia, față de vârsta sa înaintată și starea precară de sănătate, ar putea avea influență asupra vieții sale. Raportat la aceste împrejurări, dispozițiile art. 1020 C.civ., au fost corect aplicate în cauză, deoarece nu se poate reține că în culpă de neexecutarea obligației de întreținere este creditorul, care fiind în mod repetat victima actelor de violență exercitate de debitori, a refuzat comunicarea cu aceștia.

Chiar dacă, după consumarea actelor de violență, pentru care recurenții au fost condamnați prin sentința penală nr. 1500 din 19 noiembrie 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 52 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Cluj și sentința penală nr. 1123 din 30 septembrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, intimatul-creditor a refuzat să primească alimente de la recurenți, suspiciunea acestuia, determinată de conduita întreținătorilor, nu poate constitui culpă pentru neexecutarea contractului de întreținere. Prin urmare, pentru considerentele expuse, s-a respins recursul declarat de pârâți.