ÎCCJ, decizie (scj.ro #82274)

Contract de vânzare-cumpărare. Acțiune în constatarea nulității contractului. Prescripția extinctivă. Acțiunea oblică Cuprins pe materii : Drept civil. Contract de vânzare-cumpărare. Acțiune în constatarea nulității contractului. Prescripția extinctivă. Acțiunea oblică Index alfabetic :Drept civil - contract de vânzare-cumpărare - nulitate - prescripție - acțiune oblică C.civ., art.948 și urm, art. 953 și urm., art.973 și urm., art.1294 și urm Decretul nr.167/1958 , art. 3 Lipsa discernământului, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, constituie un caz de nulitate relativă – iar nu de nulitate absolută – deoarece în exprimarea voinței nu se relevă inexistența consimțământului, ci un viciu al acesteia.

Ca urmare, acțiunea – în speță a vânzătorului – este prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958. Terțul, față de contractul de vânzare-cumpărare, nu are calitatea procesuală prin invocarea dreptului la acțiune oblică, în temeiul art.974 C.civ., în lipsa unei creanțe, lichidă și exigibilă, care să-i confere calitatea de creditor al părții care cere anularea contractului de vânzare-cumpărare. I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3255 din 21 aprilie 2005 La 16 octombrie 2003, reclamantele V.V. și C.V. au chemat în judecată pe pârâtul P.M.T., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.474 din 25 noiembrie 1999 și să dispună repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea cererii, V.V. a arătat că între ea și pârât a intervenit o convenție, în sensul că acesta a împrumutat-o cu 20.000.000 de lei, reclamanta înțelegând, atunci când a semnat în fața notarului, să garanteze cu garsoniera, dar în nici un caz să înstrăineze acest spațiu de locuit. Că, avea probleme grave de sănătate în perioada în care a semnat acest act, discernământul său fiind abolit. Reclamanta C.V. și-a motivat cererea, arătând că deși nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, are interes să solicite constatarea nulității absolute a acestuia, întrucât, cu doar o lună înainte, respectiv la 21 octombrie 1999, ea și soțul său, între timp decedat, au întocmit un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, deși clauza de întreținere nu s-a stipulat în act.

Că, în perioada imediat următoare încheierii contractului cu V.V., aceasta a avut grave probleme de sănătate, astfel că, din acest motiv, a și încheiat actul cu pârâtul P.M.T. Prin sentința civilă nr. 8178 din 19 decembrie 2003, Judecătoria Târgu Jiu a respins acțiunea, iar Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 542 din 18 martie 2004, a respins apelul declarat de reclamante. Instanțele au reținut, în esență, cu largă motivare, în fapt și în drept, că nu există temei de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, că este prescris dreptul de a se obține nulitatea relativă a contractului și că nu sunt îndeplinite condițiile exercitării acțiunii oblice de către reclamanta C.V.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, susținând că cele două instanțe au fost lipsite de rol activ, respingând nejustificat cererea privind efectuarea unei expertize psihiatrice cu care să dovedească lipsa discernământului reclamantei V.V., în condițiile în care s-a dovedit cu acte medicale că aceasta avea grave tulburări de comportament la momentul semnării actului. Reclamanta V.V. învederează că, la data încheierii contractului, a primit o sumă de bani, având credința încheierii unui contract de împrumut, iar nu a unui contract de vânzare-cumpărare, susținând, totodată, că lipsa totală a discernământului echivalează cu lipsa consimțământului. Nefiind un simplu viciu de consimțământ, constituie o cauză de nulitate absolută și nu relativă, așa cum au reținut cele două instanțe.

Reclamanta C.V. arată că în mod greșit s-a reținut că nu are calitate procesuală activă, cu motivarea că nu a fost parte în act, precizând că a invocat interesul în anularea acestui act pe calea acțiunii oblice. În acest sens, reclamanta susține că a vândut imobilul reclamantei V.V. în ideea de a fi întreținută; or, prin înstrăinarea de către aceasta a imobilului, după numai o lună, se vede pusă în situația de a rămâne fără locuință și fără posibilitatea de a i se acorda întreținerea promisă. Recursul nu este fondat. Contrar susținerilor reclamantelor - conform cărora ambele instanțe ar fi nesocotit principiul rolului activ al judecătorului, prin respingerea probei cu expertiză psihiatrică solicitată - din încheierile de ședință și practicalele hotărârilor pronunțate de judecătorie și curtea de apel rezultă că această probă nu a fost cerută.

Ca atare, nu se poate reține că dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă au fost încălcate, câtă vreme reclamantele aveau posibilitatea de a propune și administra probatorii. Din modul de formulare a recursului se poate deduce critica nepronunțării instanțelor asupra actelor medicale existente la dosar. Instanțele au analizat aceste mijloace de probă, dar le-au considerat nerelevante pentru dezlegarea pricinii, în condițiile în care în mod corect a reținut că din nici unul dintre actele medicale nu rezultă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta V.V. nu ar fi avut discernământul faptelor sale. Susținerea potrivit căreia s-a făcut dovada erorii-obstacol, se vădește de asemenea nefondată.

Lipsa totală a consimțământului, cum este eroarea obstacol, constituie o cauză ce atrage nulitatea absolută a actului juridic, deoarece o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credința greșită că încheie un alt act juridic. Or, în speță, așa cum în mod corect au reținut instanțele, nici o probă administrată nu este de natură să confirme susținerea reclamantei V.V. în sensul falsei reprezentări a naturii actului juridic încheiat cu pârâtul, ca fiind un contract de împrumut, iar nu unul de vânzare-cumpărare. Critica potrivit căreia în mod greșit cele două instanțe au reținut că lipsa discernământului constituie un caz de nulitate relativă nu este întemeiată, deoarece lipsa discernământului în exprimarea voinței nu relevă inexistența consimțământului, ci un simplu viciu al acestuia, care nu atrage decât nulitatea relativă a actului.

Neîntemeiată este și critica privind greșita reținere de către instanță a lipsei calității procesuale active a reclamantei C.V. Atâta vreme cât reclamanta nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, instanța a reținut în mod corect că aceasta nu are calitate procesuală activă, nulitatea relativă putând fi invocată numai de părțile contractante. Pe de altă parte, reclamanta C.V. se prevalează de dispozițiile art. 974 Cod civil, susținând, în recurs, că a invocat interesul în anularea actului pe calea acțiunii oblice. Este adevărat că nulitatea relativă poate fi invocată și de creditorii chirografari, pe calea acțiunii oblice, în conformitate cu prevederile art.974 Cod civil; însă, așa cum în mod corect au reținut instanțele, C.V.

și-a înstrăinat definitiv dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, printr-un contract de vânzare-cumpărare și nu de întreținere. Introducerea acțiunii oblice este condiționată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile. Or, ca urmare a înstrăinării apartamentului, reclamanta C.V. nu are titlu executoriu prin care să-i fie constatată creanța, nu are calitatea de creditoare și, pe cale de consecință, nu are calitate procesuală activă în a solicita, pe calea acțiunii oblice, constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, pentru lipsa discernământului reclamantei V.V., lipsa discernământului constituind, pentru considerentele mai înainte arătate, o cauză ce atrage nulitatea relativă a actului juridic.

Cu prilejul soluționării recursului, reclamantele au depus la dosar sentința civilă nr.5310 din 9 septembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin neapelare, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C.V. împotriva pârâtei V.V., dispunându-se anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.327 din 21 octombrie 1999, prin care prima a înstrăinat celei de a doua imobilul în litigiu, dispunându-se totodată repunerea părților în situația anterioară. Legalitatea contractului, care face obiectul prezentei cauze, și a hotărârii atacate nu pot fi însă analizate în raport de această hotărâre, pronunțată ulterior datei la care s-a pronunțat hotărârea recurată, într-un proces purtat numai între recurentele C.V.

și V.V. Pentru considerentele ce preced, s-a respins recursul.