ÎCCJ, decizie (scj.ro #82274)

Contract de vânzare-cumpărare. Acțiune în

constatarea nulității contractului. Prescripția extinctivă. Acțiunea oblică

Cuprins pe materii

:  Drept civil.

Contract de vânzare-cumpărare. Acțiune în constatarea nulității contractului.

Prescripția extinctivă. Acțiunea oblică

Index alfabetic

:Drept civil

-

contract de

vânzare-cumpărare

-

nulitate

-

prescripție

-

acțiune

oblică

C.civ.,

art.948 și urm, art. 953

și urm.,

art.973 și urm., art.1294

și urm

Decretul nr.167/1958

, art. 3

Lipsa discernământului, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare,

constituie un caz de nulitate relativă – iar nu de nulitate absolută – deoarece

în exprimarea voinței nu se relevă inexistența consimțământului, ci un viciu al

acesteia. Ca urmare, acțiunea – în speță a vânzătorului – este prescriptibilă

în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958.

Terțul, față de contractul de vânzare-cumpărare, nu are calitatea procesuală

prin invocarea dreptului la acțiune oblică, în temeiul art.974 C.civ., în lipsa

unei creanțe, lichidă și exigibilă, care să-i confere calitatea de creditor al

părții care cere anularea contractului de vânzare-cumpărare.

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate

intelectuală,

decizia nr. 3255 din 21 aprilie 2005

La 16 octombrie 2003, reclamantele V.V. și C.V. au chemat în

judecată pe pârâtul P.M.T., solicitând să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.474 din 25 noiembrie 1999

și să dispună repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea cererii, V.V. a arătat că între ea și pârât a

intervenit o convenție, în sensul că acesta a împrumutat-o cu 20.000.000 de

lei, reclamanta înțelegând, atunci când a semnat în fața notarului, să

garanteze cu garsoniera, dar în nici un caz să înstrăineze acest spațiu de

locuit. Că, avea probleme grave de sănătate în perioada în care a semnat acest

act, discernământul său fiind abolit.

Reclamanta C.V. și-a motivat cererea, arătând că deși nu a fost

parte în contractul de vânzare-cumpărare, are interes să solicite constatarea

nulității absolute a acestuia, întrucât, cu doar o lună înainte, respectiv la

21 octombrie 1999, ea și soțul său, între timp decedat, au întocmit un contract

de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, deși clauza de întreținere nu

s-a stipulat în act. Că, în perioada imediat următoare încheierii contractului

cu V.V., aceasta a avut grave probleme de sănătate, astfel că, din acest motiv,

a și încheiat actul cu pârâtul P.M.T.

Prin sentința civilă nr. 8178 din 19 decembrie 2003, Judecătoria

Târgu Jiu a respins acțiunea, iar  Curtea de Apel Craiova, secția civilă,

prin decizia nr. 542 din 18 martie 2004, a respins apelul declarat de

reclamante.

Instanțele au reținut, în esență, cu largă motivare, în fapt și în

drept, că nu există temei de nulitate absolută a contractului de

vânzare-cumpărare, că este prescris dreptul de a se obține nulitatea relativă a

contractului și că nu sunt îndeplinite condițiile exercitării acțiunii oblice

de către reclamanta C.V.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele,

susținând că cele două instanțe au fost lipsite de rol activ, respingând

nejustificat cererea privind efectuarea unei expertize psihiatrice cu care să

dovedească lipsa discernământului reclamantei V.V., în condițiile în care s-a

dovedit cu acte medicale că aceasta avea grave tulburări de comportament la

momentul semnării actului.

Reclamanta V.V. învederează că, la data încheierii contractului, a

primit o sumă de bani, având credința încheierii unui

contract de împrumut, iar nu a unui contract de

vânzare-cumpărare, susținând, totodată, că lipsa totală a discernământului

echivalează cu lipsa consimțământului. Nefiind un simplu viciu de consimțământ,

constituie o cauză de nulitate absolută și nu relativă, așa cum au reținut cele

două instanțe.

Reclamanta C.V. arată că în mod greșit s-a reținut că nu are

calitate procesuală activă, cu motivarea că nu a fost parte în act, precizând

că a invocat interesul în anularea acestui act pe calea acțiunii oblice. În

acest sens, reclamanta susține că a vândut imobilul reclamantei V.V. în ideea

de a fi întreținută; or, prin înstrăinarea de către aceasta a imobilului, după

numai o lună, se vede pusă în situația de a rămâne fără locuință și fără

posibilitatea de a i se acorda întreținerea promisă.

Recursul  nu este fondat.

Contrar susținerilor reclamantelor - conform cărora ambele instanțe

ar fi nesocotit principiul rolului activ al judecătorului, prin respingerea

probei cu expertiză psihiatrică solicitată - din încheierile de ședință și

practicalele hotărârilor pronunțate de judecătorie și curtea de apel

rezultă că această probă nu a fost cerută.

Ca atare, nu se poate reține că dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod

procedură civilă au fost încălcate, câtă vreme reclamantele aveau posibilitatea

de a propune și administra probatorii.

Din modul de formulare a recursului se poate deduce critica

nepronunțării  instanțelor asupra actelor medicale existente la dosar.

Instanțele au analizat aceste mijloace de probă, dar le-au

considerat nerelevante pentru dezlegarea pricinii, în condițiile în care în mod

corect a reținut că din nici unul dintre actele medicale nu rezultă că la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta V.V. nu ar fi avut

discernământul faptelor sale.

Susținerea potrivit căreia s-a făcut dovada erorii-obstacol, se

vădește de asemenea nefondată.

Lipsa totală a consimțământului, cum este eroarea obstacol,

constituie o cauză ce atrage nulitatea absolută a actului juridic, deoarece o

parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credința

greșită că încheie un alt  act juridic.

Or, în speță, așa cum în mod corect au reținut instanțele, nici o

probă administrată nu este de natură să confirme susținerea reclamantei V.V. în

sensul falsei reprezentări a naturii actului juridic încheiat cu pârâtul, ca

fiind un contract de împrumut, iar nu unul de vânzare-cumpărare.

Critica potrivit căreia în mod greșit cele două instanțe au reținut

că lipsa discernământului constituie un caz de nulitate relativă nu este

întemeiată, deoarece lipsa discernământului în exprimarea voinței nu relevă

inexistența consimțământului, ci un simplu viciu al  acestuia, care nu

atrage decât nulitatea relativă a actului.

Neîntemeiată este și critica privind greșita reținere de către

instanță a lipsei calității procesuale active a reclamantei C.V. Atâta vreme

cât reclamanta nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, instanța a

reținut în mod corect că aceasta nu are calitate procesuală activă, nulitatea

relativă putând fi invocată numai de părțile contractante.

Pe de altă parte, reclamanta C.V. se prevalează de dispozițiile

art. 974 Cod civil, susținând, în recurs, că a invocat interesul în anularea actului

pe calea acțiunii oblice.

Este adevărat că nulitatea relativă poate fi invocată și de

creditorii chirografari, pe calea acțiunii oblice, în conformitate cu

prevederile art.974 Cod civil; însă, așa cum în mod corect au reținut

instanțele, C.V. și-a înstrăinat definitiv dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu, printr-un contract de vânzare-cumpărare și nu de

întreținere.

Introducerea acțiunii oblice este condiționată de existența unei

creanțe certe, lichide și exigibile. Or, ca urmare a înstrăinării

apartamentului, reclamanta C.V. nu are titlu executoriu prin care să-i fie

constatată creanța, nu are calitatea de creditoare și, pe cale de consecință,

nu are calitate procesuală activă în a solicita, pe calea acțiunii oblice,

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, pentru lipsa

discernământului reclamantei V.V., lipsa discernământului constituind, pentru

considerentele mai înainte arătate, o cauză ce atrage nulitatea relativă a

actului juridic.

Cu prilejul soluționării recursului, reclamantele au depus la dosar

sentința civilă nr.5310 din 9 septembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu,

definitivă prin neapelare, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta

C.V. împotriva pârâtei V.V., dispunându-se anularea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr.327 din 21 octombrie 1999, prin care prima a înstrăinat

celei de a doua imobilul în litigiu, dispunându-se totodată repunerea părților

în situația anterioară. Legalitatea contractului, care face obiectul prezentei

cauze, și a hotărârii atacate nu pot fi însă analizate în raport de această

hotărâre, pronunțată ulterior datei la care s-a pronunțat hotărârea recurată,

într-un proces purtat numai între recurentele C.V. și V.V.

Pentru

considerentele ce preced, s-a respins recursul.