ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3255/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 octombrie 2003, reclamantele V.V. și C.V. au chemat în judecată pe pârâtul P.M.T., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 474 din 25 noiembrie 1999 și să dispună repunerea părților în situația anterioară. În motivarea cererii, V.V. a arătat că între ea și pârât a intervenit o convenție, în sensul că acesta a împrumutat-o cu 20.000.000 lei, reclamanta înțelegând, atunci când a semnat în fața notarului să garanteze cu garsoniera, dar în nici un caz să înstrăineze acest spațiu de locuit. Reclamanta a mai arătat că avea probleme grave de sănătate în perioada în care a semnat acest act, discernământul său fiind abolit.

Reclamanta C.V. și-a motivat cererea, arătând că deși nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. 474/1999, are interes să solicite constatarea nulității absolute a acestuia, întrucât cu doar o lună înainte, respectiv la 21 octombrie 1999, ea și soțul său C.C., între timp decedat, au întocmit un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, deși clauza de întreținere nu s-a stipulat în act. Mai arată reclamanta, că în perioada imediat următoare încheierii contractului cu V.V., aceasta a avut grave probleme de sănătate, astfel că din acest motiv a și încheiat actul cu pârâtul P.M.T. Prin sentința civilă nr. 8178 din 19 decembrie 2003, Judecătoria Târgu Jiu a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că lipsa discernământului invocată de reclamantă ca motiv de nulitate absolută a contractului, este de fapt o cauză care atrage nulitatea relativă a actului juridic, care nu poate fi invocată decât în termen de trei ani de la încheierea acestuia, termen de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și cea a introducerii acțiunii, instanța a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție. Totodată, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada erorii–obstacol, depunând la dosar doar acte medicale ulterioare încheierii contractului. În ceea ce o privește pe reclamanta C.V., instanța a reținut că aceasta nu are interes în acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între V.V.

și P.M.T., atâta vreme cât și-a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu către cealaltă reclamantă. Referitor la nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare, întemeiată pe lipsa discernământului reclamantei V.V., s-a constatat că reclamanta C.V. nu a fost parte în contract, iar nulitatea relativă poate fi invocată numai de părțile contractante. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele V.V. și C.V., susținând că în rezolvarea cauzei instanța nu a dat dovadă de rol activ, nefiind administrate probele necesare stabilirii unei corecte situații de fapt, că în realitate V.V. a avut credința încheierii cu pârâta a unui contract de împrumut cu ipotecă și nicidecum a unui contract de vânzare-cumpărare, iar cu actele medicale depuse a dovedit că a fost lipsită de discernământ.

Prin decizia nr. 542 din 18 martie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că din examinarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 474 din 25 noiembrie 1999 încheiat de către Biroul Notarului Public N.M., se constată că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 948 C. civ. privind condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții. Instanța a reținut că reclamanta V.V. nu a dovedit existența erorii–obstacol, că lipsa discernământului, invocată de aceasta, atrage nulitatea relativă a actului juridic care nu poate fi invocată decât în termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și că din actele medicale depuse de reclamantă nu rezultă că ar fi fost lipsită de discernământ la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce o privește pe reclamanta C.V., curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut atât lipsa de interes a acesteia în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, cât și lipsa calității procesuale active pe lipsa discernământului reclamantei V.V., ce constituie motiv de nulitate relativă a contractului. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Susțin recurentele că cele două instanțe au fost complet lipsite de rol activ, respingând nejustificat cererea privind efectuarea unei expertize psihiatrice cu care să dovedească lipsa discernământului reclamantei V.V., în condițiile în care s-a dovedit cu acte medicale că aceasta avea grave tulburări de comportament la momentul semnării actului.

Reclamanta V.V. învederează că la data încheierii contractului a primit o sumă de bani, având credința încheierii unui contract de împrumut, iar nu a unui contract de vânzare-cumpărare, susținând totodată că lipsa totală a discernământului echivalează cu lipsa consimțământului. Nefiind un simplu viciu de consimțământ, constituie o cauză de nulitate absolută și nu relativă, așa cum au reținut cele două instanțe. Reclamanta C.V. arată că în mod greșit s-a reținut că nu are calitate procesuală activă, cu motivarea că nu a fost parte în act, precizând că a invocat interesul în anularea acestui act pe calea acțiunii oblice. În acest sens, reclamanta susține că a vândut imobilul reclamantei V.V. în ideea de a fi întreținută or, prin înstrăinarea de către aceasta a imobilului, după numai o lună, se vede pusă în situația de a rămâne fără locuință și fără posibilitatea de a i se acorda întreținerea promisă.

Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Contrar susținerilor reclamantelor, conform cărora ambele instanțe ar fi nesocotit principiul rolului activ al judecătorului, prin respingerea probei cu expertiză psihiatrică solicitată, din încheierile de ședință și practicalele hotărârilor pronunțate în dosarul nr. 13.175/2003 al Judecătoriei Târgu Jiu și dosarul nr. 892/2004 al Curții de Apel Craiova rezultă că această probă nu a fost cerută. Ca atare, nu se poate reține că dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. au fost încălcate, câtă vreme reclamantele aveau posibilitatea de a propune și administra probatorii. Reclamantele au invocat și prevederile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., iar din modul de formulare a recursului se poate deduce că au avut în vedere nepronunțarea instanței asupra actelor medicale existente la dosar. Casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ. presupune administrarea mijlocului de probă, caracterul lui hotărâtor și nepronunțarea instanței asupra sa. Or, este de observat, că instanța a analizat aceste mijloace de probă, dar le-a considerat nerelevante pentru dezlegarea pricinii, în condițiile în care în mod corect a reținut că din nici unul dintre actele medicale nu rezultă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta nu ar fi avut discernământul faptelor sale. Susținerea potrivit căreia s-a făcut dovada erorii-obstacol, se vădește de asemenea nefondată.

Lipsa totală a consimțământului, cum este eroarea obstacol, constituie o cauză ce atrage nulitatea absolută a actului juridic, deoarece o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credința greșită că încheie un alt act juridic. Or, în speță, așa cum în mod corect a reținut instanța, nici o probă administrată nu este de natură să confirme susținerea reclamantei V.V. în sensul falsei reprezentări a naturii actului juridic încheiat cu pârâtul, ca fiind un contract de împrumut, iar nu unul de vânzare-cumpărare. Critica potrivit căreia în mod greșit cele două instanțe au reținut că lipsa discernământului constituie un caz de nulitate relativă nu este întemeiată, deoarece lipsa discernământului în exprimarea voinței nu relevă inexistența consimțământului, ci un simplu viciu al acestuia, care nu atrage decât nulitatea relativă a actului.

Neîntemeiată este și critica privind greșita reținere de către instanță a lipsei calității procesuale active a reclamantei C.V.. Atâta vreme cât reclamanta nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, instanța a reținut în mod corect că aceasta nu are calitate procesuală activă, nulitatea relativă putând fi invocată numai de părțile contractante. Pe de altă parte, reclamanta se prevalează de dispozițiile art. 974 C. civ., susținând în recurs că a invocat interesul în anularea actului pe calea acțiunii oblice. Este adevărat că nulitatea relativă poate fi invocată și de creditorii chirografari, pe calea acțiunii oblice, în conformitate cu prevederile art. 974 C. civ., însă, așa cum în mod corect au reținut instanțele, C.V.

și-a înstrăinat definitiv dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, printr-un contract de vânzare-cumpărare și nu de întreținere. Introducerea acțiunii oblice este condiționată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile. Or, ca urmare a înstrăinării apartamentului, reclamanta C.V. nu are titlu executoriu prin care să-i fie constatată creanța, nu are calitatea de creditoare și, pe cale de consecință, nu are calitate procesuală activă în a solicita, pe calea acțiunii oblice, constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, pentru lipsa discernământului reclamantei V.V., lipsa discernământului constituind, pentru considerentele mai înainte arătate, o cauză ce atrage nulitatea relativă a actului juridic.

Cu prilejul soluționării recursului, reclamantele au depus la dosar sentința civilă nr. 5310 din 9 septembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin neapelare, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C.V. împotriva pârâtei V.V., dispunându-se anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 327 din 21 octombrie 1999, prin care prima a înstrăinat celei de a doua imobilul în litigiu, dispunându-se totodată repunerea părților în situația anterioară. Legalitatea contractului care face obiectul prezentei cauze și a hotărârii atacate nu pot fi însă analizate în raport de această hotărâre, pronunțată ulterior datei la care s-a pronunțat hotărârea recurată, într-un proces purtat numai între recurentele C.V.

și V.V. Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantele V.V. și C.V. împotriva deciziei civile nr. 542 din 18 martie 2004 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.