ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 218/ A din 17 februarie 2004, Tribunalul București a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul M.T.M. împotriva sentinței penale nr. 350 din 08 aprilie 2003, pronunțată de aceeași instanță. Totodată, s-a respins și contestația la executare formulată de același condamnat, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de lege, susținerile acestuia în sensul că nu a participat la comiterea faptei de tâlhărie pentru care a fost condamnat fiind verificate în cursul procesului și infirmate de probele administrate în cauză.

Cu privire la contestația la executare, tribunalul a reținut că nici unul din motivele invocate nu se circumscriu în cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 337 din 12 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul prin care condamnatul solicita casarea sentinței pronunțate, susținând că respingerea celor două cereri formulate de acesta este nejustificată. Împotriva menționatelor hotărâri, revizuientul a declarat recurs, reiterând aspectele invocate în cuprinsul cererii de revizuire și a contestației la executare. Recursul este nefondat. Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocate de condamnat, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cum motivele invocate de condamnat, respectiv nevinovăția sa și greșita încadrare juridică au fost analizate în cursul procesului, declarația de revenire a martorului I.G. asupra depoziției inițiale necoroborându-se cu alte probe, în mod just cele două instanțe au apreciat că cererea de revizuire formulată în cauză nu este întemeiată, neîncadrându-se în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. În ce privește contestația la executare, prin care recurentul susține ca și în cererea de revizuire că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat, aceasta neîncadrându-se în prevederile art. 461 C. proc. pen., în mod corect, cele două instanțe au apreciat că este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de condamnatul M.T.M., nefiind fondat, urmează a fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.T.M. împotriva deciziei penale nr. 337 din 12 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă condamnatul să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2005.