ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3196/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 101 din 17

februarie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 211/2002 a Curții Supreme de Justiție a fost condamnat

inculpatul R.V. la pedepsele de 7 ani închisoare în baza art. 211 alin. (2) lit.

a) și e) C. pen., un an închisoare în baza art. 321 alin. (1) C. pen. și 6 luni

închisoare, în baza art. 217 alin. (1) C. pen., stabilindu-se ca acesta să

execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În fapt s-a reținut că la 30 martie

1999 în timp ce numita R.V. a sustras din geanta părții vătămate D.C. suma de

100.000 lei, inculpatul R.V., care păzea pe făptuitoare a încercat să-și

asigure scăparea, pulverizând un spray lacrimogen în fața martorului M.M.

Împotriva hotărârii de condamnare R.V.

a formulat cerere de revizuire susținând că are probe noi, care atestă că fapta

de tâlhărie ar fi fost comisă de o altă persoană, fără a preciza aceste probe.

În baza cercetărilor prealabile

întreprinse de procuror, Tribunalul București, secția a II-a penală, prin

sentința penală nr. 187 din 25 februarie 2003 a respins cererea de revizuire

constatând că aceasta nu întrunește cerințele art. 394 lit. a) C. proc. pen.

S-a apreciat că simpla afirmație de

deținere a unor probe noi, fără ca acestea să fie indicate și verificate nu

constituie temei de revizuire.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 204 din 9 aprilie 2003 a respins ca

nefondat apelul condamnatului, considerând nefondate criticile formulate în

sensul greșitei respingeri a cererii de revizuire.

Astfel s-a apreciat că soluția

atacată este corectă în raport de dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal condamnatul, care a susținut că nu este vinovat și a

solicitat admiterea cererii de revizuire.

Recursul declarat este neîntemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii

atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, iar

conform art. 394 alin. (1) lit. a) din același cod revizuirea se poate cere

când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei.

Acest caz constituie motiv de

revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi

netemeinicia hotărârii de condamnare.

Examinând hotărârea atacată în

raport cu aceste prevederi se constată că recurentul, și-a formulat apărări în

sensul că fapta ar fi fost săvârșită de altă persoană, că aceste apărări au

fost înlăturate și că, după soluția de achitare pronunțată de prima instanță,

în apel s-a decis condamnarea pentru infracțiunea de tâlhărie, decizia rămânând

definitivă prin respingerea recursului declarat de R.V.

Se mai constată că inculpatul prin

susținerile din cererea de revizuire a înțeles să obțină o prelungire a

probatoriului pentru fapte și împrejurări verificate de instanțele, care au

soluționat cauza.

Întrucât nu au fost indicate fapte

și împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei, și nu sunt

întrunite cerințele textului de lege evocat, soluția primei instanțe de

respingere a cererii de revizuire a fost corect menținută în apel.

Față de considerentele arătate,

constatând neîntemeiate criticile formulate, Curtea în baza art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul cu

obligarea revizuientului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul R.V., împotriva deciziei penale nr. 204/ A din 9

aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 iulie 2003.