ÎCCJ, Decizia nr. 15/2004

prevăzut de art. 97 alin. (3) din Legea pentru

organizarea judecătorească

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Întemeindu-se pe dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ministrul justiției a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, prin adresa nr. 1066/CA din 20 mai 2002, în vederea eliberării magistratului R.E., din funcția de judecător la Judecătoria sectorului 1 București.

În sprijinul sesizării, au fost invocate mai multe soluții pronunțate de judecătorul menționat, susținându-se că, din acestea, rezultă vădita sa incapacitate profesională.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 4 din 28 mai 2003, a dispus eliberarea judecătorului R.E., din funcția de magistrat, pentru vădită incapacitate profesională.

S-a motivat că vădita incapacitate profesională a acestui judecător a fost constatată, în temeiul art. 97 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, pe baza aprecierii făcute, prin raportare exclusivă la rezultatele obținute, în activitatea specifică de judecător, într-o perioadă îndelungată de timp.

S-a învederat că, pe baza materialului probator administrat, care a rezultat din verificările efectuate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 92/1992, au fost reținute, în măsura în care au fost confirmate și de instanțele de control judiciar, următoarele greșeli, în activitatea de judecată desfășurată de judecătorul R.E., la Judecătoria sectorului 1 București:

- nereguli în administrarea și aprecierea probelor, relevându-se, în acest sens, că în dosarul nr. 9318/2000,preluând,fără să verifice, susținerile reclamantei, a dispus evacuarea pârâtului pe cale de ordonanță președințială, că în dosarul nr. 23003/1998 a pronunțat soluția, întemeindu-se pe aprecierea eronată a probelor și fără să ia în considerare unele acte, din care rezultau împrejurări de natură a determina o altă rezolvare a cauzei, iar în dosarul nr. 3827/1999 a reținut că reclamantul a deținut imobilul în calitate de proprietar, deși, din actele dosarului, rezulta că el a folosit imobilul respectiv doar în calitate de chiriaș; - deficiențe în aplicarea dispozițiilor procedurale, privind judecata în primă instanță, în care sens, în dosarul nr. 3866/1998, deși dezbaterile s-au referit numai la excepția de necompetență materială, a menționat în încheierea de ședință că instanța a rămas în pronunțare și asupra fondului, iar în dosarul nr. 8286/1999 a încălcat grav normele, privind citarea și comunicarea actelor de procedură, verificarea calității procesuale a părților și efectuarea expertizei; - superficialitate în activitatea de judecată, lipsă de preocupare pentru rigoarea actului procesual și necunoașterea unor prevederi legale, concretizate în neanalizarea probelor și motivare incompletă sau confuză a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. 11789/1996 și nr. 5792/1999;

- întârzieri repetate în redactarea unor hotărâri judecătorești, unele având consecințe juridice grave, ca, de exemplu, redactarea cu întârziere de aproape 8 luni a sentinței civile nr. 11419/1999 a determinat prelungirea statutului de refugiat în România, pentru un cetățean turc; - necunoașterea unor dosare și a problemelor ce trebuie rezolvate în acestea, ceea ce a determinat amânări succesive de pronunțare și chiar repuneri pe rol, cu reluarea judecății;

- întârzieri sistematice în efectuarea lucrărilor, operativitate slabă în soluționarea cauzelor și motivarea necorespunzătoare a unor hotărâri;

- comiterea de ilegalități în unele cauze, ca, de exemplu, în dosarul nr. 1193/1999, în care primind direct o cerere de preschimbare a termenului, fără să mai fie înregistrată în registrul general, nu a mai procedat la soluționarea acesteia potrivit legii, ci a cerut grefierei să întocmească încheiere de admiterea cererii respective.

S-a apreciat că apărarea formulată de judecătorul R.E., în sensul că ar trebui să se aibă în vedere că în ultima perioadă și-a îmbunătățit activitatea, este neîntemeiată, deoarece, din fișa de evaluare întocmită de judecătorii inspectori, a rezultat că în anul 2001 i-au fost infirmate sau modificate 15 sentințe, față de media, pe instanță, de 14,

31

hotărâri infirmate, precum și că au fost primite mai multe sesizări, privind nereguli în activitatea sa de judecată, rezultând că îndeplinește cu superficialitate atribuțiile ce-i revin ca judecător.

Împotriva hotărârii menționate, judecătorul R.E. a formulat contestație, invocând mai multe motive.

- Prin unul din motive, s-a relevat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, pentru a putea fi exclus, pe această cale, din magistratură, judecătorul trebuie să se dovedească vădit incapabil sub aspect profesional, simplele abateri disciplinare, fiind insuficiente, pentru a fundamenta măsura excluderii.

În acest sens, s-a susținut de contestator că incapacitatea profesională presupune, în sensul prevederilor Legii nr. 92/1992, o stare de nepricepere sau neputință în exercitarea profesiei de magistrat, ceea ce nu s-a dovedit, în sarcina sa reținându-se doar superficialitate în activitatea de judecată și întârzieri repetate în redactarea hotărârilor, care, dacă ar fi fost reale, trebuiau considerate abateri disciplinare în sensul art. 122 din Legea nr. 92/1992, pentru care a și fost sancționat prin altă hotărâre.

S-a mai susținut că vădita incapacitate profesională nu putea fi reținută exclusiv pe baza concluziilor raportului întocmit de inspectorii judecătorești, fără a se lua în considerare notele calificative acordate de șefii ierarhici.

Tot în cadrul primului motiv, s-a relevat că trebuia avut în vedere, că numai reprezentantul Ministerului Justiției a ajuns la concluzia văditei incapacități profesionale a contestatorului, celelalte evaluări infirmând-o.

- Printr-un alt motiv, hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii este criticată, întrucât se bazează în exclusivitate pe rapoartele și notele de constatare întocmite de reprezentanții Ministerului Justiției, deși era necesar ca aceste probe să fie apreciate cu rezervă firească, deoarece redactorii lor sunt subordonați ministrului justiției, care a cerut eliberarea sa din funcție.

- Prin alt motiv, contestatorul a susținut că hotărârea atacată este nemotivată, deoarece aspectele reținute pentru a demonstra vădita incapacitate profesională sunt preluate din concluziile raportului întocmit de inspectorii judecătorești, fără a se arăta, în concret, temeiurile care au stat la baza formării convingerii Consiliului.

- În fine, printr-un ultim motiv, s-a făcut referire la fiecare aspect concret invocat prin hotărâre, în demonstrarea existenței văditei incapacități profesionale a contestatorului, susținându-se că situațiile constatate, în această privință, sunt fie eronat reținute, fie insuficient fundamentate legal ori se datorează unor erori de dactilografiere, iar altele nu mai pot face obiectul unei noi imputări, întrucât a fost sancționat definitiv pentru ele, cu mustrare, prin decizia definitivă a completului de 9 judecători al instanței supreme.

În concluzie, s-a cerut admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și respingerea sesizării ministrului justiției, prin care s-a solicitat eliberarea contestatorului din funcția de judecător.

Contestația este fondată, urmând a fi admisă, în sensul celor ce urmează.

În adevăr, prin art. 97 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, se prevede că, „dacă, în cursul activității sale, magistratul manifestă o vădită incapacitate profesională, Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune eliberarea sa din funcție, la sesizarea ministrului justiției”.

Or, o asemenea măsură, echivalentă prin consecințele sale cu cea mai grea sancțiune disciplinară aplicabilă magistraților, pentru săvârșirea celor mai grave abateri, nu s-ar putea lua decât în cazuri cu totul deosebite, când lipsa de capacitate profesională a magistratului ar fi atât de vădită, încât menținerea sa în funcție ar putea aduce prejudicii însuși actului de justiție.

A considera altfel, ar însemna a supune relativității poziția de magistrat, dobândită prin numire de Președintele României la recomandarea Consiliului Superior al Magistraturii, după studii superioare juridice, atestate prin diplomă de licență, stagii de specializare și neîndoielnica promovare a examenului de capacitate, urmate și de eventuali ani succesivi de experiență în profesie, ceea ce ar influența negativ asupra credibilității principiului inamovibilității judecătorului și stabilității procurorului.

Este adevărat că, din actele de constatare și din cele de verificare întocmite de inspectori judecătorești, care au fost anexate la sesizarea ministrului justiției, rezultă carențe neîndoielnice în activitatea prestată de contestator, în calitate de judecător, la Judecătoria sectorului 1 București, din care unele au fost contestate de acesta, fie în totalitate, fie în parte sau, prin interpretarea lor, în sensul de a li se da o altă relevanță, decât aceea ce li s-a atribuit prin hotărârea atacată.

Este semnificativ, însă, că, prin numărul redus și gravitatea lor, care nu poate fi considerată excesivă, mai ales în raport și cu unele explicații veridice din susținerile contestatorului, aceste carențe nu constituie suficiente temeiuri pentru fundamentarea concluziei că s-ar impune eliberarea sa din funcția de judecător, pe motiv că „manifestă o vădită incapacitate profesională”.

Astfel, cum, sunt formulate, prin actele menționate, constatările referitoare la pregătirea și activitatea desfășurată de R.E., în îndeplinirea funcției de judecător, nu justifică, prin conținutul lor concret și efectele produse, concluzia că el a manifestat, fără echivoc, vădită incapacitate profesională.

În această privință, este de observat că activitatea contestatorului ca judecător, cenzurabilă în urma exercitării căilor de atac, de către titularii acestora, nu poate produce consecințe, decât în măsura în care este confirmată de către instanțele de control judiciar, astfel că, de regulă, prin ea însăși, nu poate avea efecte grave, de neînlăturat, în sensul celor reținute prin considerentele hotărârii Consiliului.

Pe de altă parte, examinarea în concret a cazurilor la care se face referire, prin hotărârea atacată impune, pe ansamblu, o apreciere diferită de aceea care s-a dat activității contestatorului.

Sub acest aspect, este de observat că obiecțiunile formulate de contestator, la fiecare dintre cazurile reținute drept carențe în activitatea sa sunt, prin consistența lor, susceptibile a impune reexaminarea soluțiilor, în raport cu actele dosarelor la care se referă, cel puțin sub unghiul capacității lui profesionale, pentru a vedea dacă, în adevăr, se justifică să fie supus severului verdict „vădită incapacitate profesională”.

Însuși conținutul apărărilor pe care judecătorul R.E. le-a formulat prin întâmpinarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, prin memoriile înaintate și contestația de față care, în raport cu modul de exprimare din hotărârile anexate la dosar, ca fiind redactate de el, au amprenta gândirii sale personale, demonstrează cu evidență că judecătorul respectiv nu este lipsit de capacitate profesională.

De altfel, este semnificativ că, din actele prezentate rezultă că judecătorul R.E. a avut rezultate meritorii la diferitele forme de pregătire și perfecționare profesională frecventate, după cum urmează:

- a obținut diploma de licență în drept cu media zece, media generală a anilor de studii fiind 9,78; - a absolvit Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Magistraților cu media 9,42;- a absolvit cu calificativul foarte bine cursurile de specializare la disciplinele drept comercial internațional și drept internațional privat; - a urmat studii de doctorat în științe juridice și a susținut teza de doctorat la data de 2 aprilie 2004, comisia hotărând să i se acorde titlul de doctor în drept cu calificativul foarte bine;

- a îndeplinit funcția de asistent universitar; - procentul de hotărâri casate în cauzele pe care le-a judecat în anul 2001 este sub media procentului de casare la judecătoria unde a funcționat; - activitatea desfășurată în perioada pentru care, prin hotărârea criticată, s-a ajuns la concluzia că judecătorul R.E. a manifestat „vădită incapacitate profesională”, a fost apreciată deosebit de pozitiv în caracterizările date de șefii săi ierarhici.

Mai mult, așa cum rezultă din hotărârea nr. 8 din 26 septembrie 2000 a Consiliului Superior al Magistraturii, modificată prin decizia nr. 5 din 7 mai 2001 a Completului de 9 judecători al instanței supreme, judecătorul R.E. a fost sancționat disciplinar cu „mustrare”, pentru o parte din aspectele ce fac obiectul cauzei de față, iar pentru altele a fost sancționat disciplinar, prin hotărârea nr. 9 din 20 noiembrie 2001 a Consiliului Superior al Magistraturii, încât acestea nici nu ar mai putea face obiectul unei noi măsuri împotriva sa.

Așa fiind, se constată că temeiurile la care se face referire, prin hotărârea atacată, nu sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia că judecătorul R.E. manifestă o „vădită incapacitate profesională”, în accepțiunea prevederilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, încât măsura eliberării sale din funcția de magistrat, pe această cale, nu se justifică.

În consecință, urmează a se admite contestația și a se modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii sesizării ministrului justiției, privind eliberarea din funcție a judecătorului R.E., pentru vădită incapacitate profesională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de judecătorul R.E., împotriva hotărârii nr. 4 din 28 mai 2003 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Modifică această hotărâre, în sensul că respinge sesizarea ministrului justiției, privind eliberarea din funcție, a judecătorului R.E., pentru vădită incapacitate profesională.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 26 aprilie 2004.