Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1861/2005

HOTĂRÂRE
22.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1861/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iunie 2003, reclamantul I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 2147 din 9 aprilie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivare, reclamantul a arătat că în perioada 31 martie 1953 - 18 ianuarie 1956 a efectuat stagiul militar, în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și, cu toate că a dovedit această împrejurare, pârâta i-a respins nejustificat acordarea drepturilor compensatorii cuvenite.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 153/F din 1 iulie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada 31 martie 1953 - 18 ianuarie 1956 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, recurs care a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 333 din 29 ianuarie 2004. Prin această decizie, sentința a fost casată și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea completării probatoriului, cu relații de la U.M.

02405 Pitești care să stabilească cu certitudine dacă unitatea la care reclamantul a efectuat stagiul militar, se încadrează sau nu, în detașamentele de muncă ce au aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii. Judecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 64/F din 6 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada 31 martie 1953 - 18 ianuarie 1956 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002. Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate și cu prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Și împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov. În motivare, recurenta a susținut, în esență, că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea, deoarece reclamantul și-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate militară care nu face parte din fosta Direcție Generală a Serviciului Muncii. Că, în realitate, numai unitățile care au aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii, intră sub incidența normelor legale invocate de reclamant, iar această împrejurare nu putea fi probată cu martori. Criticile sunt neîntemeiate. Din copia livretului militar prezentat de reclamant în sprijinul cererii sale, ca și din declarațiile martorilor T.G.

și F.I., depuse în fața instanței, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar, ca mână de lucru, în cadrul Ministerului Forțelor Armate - Construcții Bacău, în perioada 31 martie 1953 - 18 ianuarie 1956. După lăsarea la vatră, el a fost inclus în categoria a II-a, a soldaților neinstruiți. Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar în detașamente organizate în acest scop, nu se justifică exceptarea reclamantului, de la acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare parțială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiții identice și care, datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare, beneficiază de un tratament diferit și, evident, discriminatoriu.

Apreciind, deci, că instanța de fond, după casare, a stabilit o corectă stare de fapt în cauză și că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 64/F din 6 aprilie 2004, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9009/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 iunie 2003, reclamantul I.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 1682 din 26 martie 2003, emisă de Casa Județeană
ÎCCJ 2004-12-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9007/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iulie 2003, reclamantul P.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 2108 din 9 aprilie 2003, emisă de Casa Județeană
ÎCCJ 2005-03-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1660/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 februarie 2003, reclamantul L.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotăr
ÎCCJ 2004-12-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9010/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 aprilie 2003, reclamantul U.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 1241 din 5 martie 2003, emisă de Casa Județeană
ÎCCJ 2003-11-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3874/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov sub nr. 38/F/CA din 13 ianuarie 2003, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa j
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă