ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2030/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la 16 august 2002, la Judecătoria Alba Iulia, debitoarea D.A. domiciliată în Alba Iulia, a solicitat ca, în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.B. București, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a achitat debitul la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 1083/1998, pronunțată de Tribunalul Alba Iulia, în dosarul nr. 77/1997, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului și, pe cale de consecință, să dispună secției de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Alba Iulia radierea ipotecii înregistrate sub nr. C1 din C.F. 14404 Alba Iulia, nr. top 3029/1/2/XLII, asupra apartamentului nr. 42, situat în Alba Iulia, proprietatea debitoarei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, debitoarea a arătat că a garantat cu imobilul, proprietatea sa, menționat mai sus, un împrumut acordat de fosta B.C.X., sucursala Alba Iulia, firmei SC C.L.C. SRL. Debitoarea a fost obligată, prin sentința menționată mai sus, la plata sumei de 27.728.192 lei, către creditoare, a cărei creanță a fost preluată, prin contractul de cesiune nr. 196335/21.07.1999, de A.V.A.B. București. Deși debitoarea a făcut demersuri repetate, în vederea eliberării de datorie, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, creditoarea a refuzat primirea banilor și radierea ipotecii, deși oferta reală de plată a fost efectuată în condițiile legii. Prin sentința nr. 65 din 18 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a hotărât astfel: Admite cererea formulată de petiționara D.A., în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.B.

București și, în consecință: Constată că petiționara, garantă debitoare, a achitat creanța datorată față de creditoarea A.V.A.B. București, în sumă de 27.800.000 lei, printr-o recipisă C.E.C. din 12 iunie 2002, eliberată de Agenția C.E.C. Alba Iulia și, drept urmare: Dispune radierea ipotecii înregistrată sub nr. C1 în C.F. nr. 14404, nr. top 3029/1/2/XLII, de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, asupra apartamentului nr. 42, proprietatea petiționarei, debitoare garante. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs creditoarea A.V.A.B. București, susținând că hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, competență care, raportat la obiectul litigiului, radierea unei ipoteci, revenea, potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/1996, biroului de carte funciară de pe lângă judecătoria în circumscripția căreia se afla situat imobilul.

Printr-un alt motiv de recurs, se susține că instanța ar fi soluționat pricina, cu încălcarea dispozițiilor referitoare la obligația imperativă de plată anticipată a cauțiunii prevăzută de art. 83 pct. 25 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, care trebuia să însoțească, în mod obligatoriu, contestația debitoarei (petentei). Se mai susține că hotărârea atacată este criticabilă și sub aspectul că, la pronunțarea acesteia, s-ar fi încălcat dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care obligau instanța să examineze, cu prioritate, cele trei excepții invocate de creditoare, și anume, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București de a judeca pricina, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de O.U.G.

nr. 51/1998, republicată și aprobată prin Legea nr. 409/2001 și, în sfârșit, excepția privind nedepunerea cauțiunii reglementată de actul normativ precitat anterior. Or, instanța de fond nu s-a pronunțat, asupra nici uneia dintre excepțiile invocate, trecând direct la judecarea fondului, deși, fiecare dintre acestea, luate separat, făcea de prisos examinarea pe fond a pricinii. De asemenea, se mai susține, raportat la dispozițiile art. 1114 C. civ. și coroborat cu art. 586 C. proc. civ., că debitorul, în speță petenta, putea face o ofertă reală, concretizată în consemnarea sumei datorate, numai în cazul în care creditorul refuză plata, situație neconstatată în speță, deoarece, prin adresa nr. 6168 din 30 aprilie 2002, anterioară datei la care debitoarea a consemnat, la C.E.C., suma pe care a considerat că o datorează, A.V.A.B.

a comunicat debitoarei doar cuantumul creanței și conturile în care se poate face plata și, ca atare, acestea nu pot fi asimilate cu un refuz de a primi suma. Or, instanța nu a verificat acest aspect, mulțumindu-se să preia susținerile petentei și ajungând, în aceste circumstanțe, la concluzia eronată, că petenta a îndeplinit integral cerințele legale privind oferta reală de plată, cu toate că aceasta a plătit numai suma la care a fost obligată la plată prin sentința nr. 1083/1998, fără dobânda aferentă, iar consemnarea sumei nu a fost procedată de o somație comunicată creditorului, care s-a făcut numai după depunerea sumei la C.E.C., în loc să fie efectuată potrivit art. 588 alin. (2) C. proc.

civ., anterior acelui moment și fără a exista, din partea creditorului, un refuz de a primi plata, astfel că, în raport cu cele arătate, creditoarea susține că nu erau îndeplinite condițiile legale privind oferta reală, mai ales în contextul în care aceasta nu a fost făcută în termenul prevăzut în convenție, adică până la data scadenței și, ca atare, dacă această operațiune a fost efectuată peste acest termen, ea nu poate produce nici un efect, iar creditorul este îndreptățit să refuze primirea sumei. În consecință, creditoarea A.V.A.B. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, soluționând cauza pe fond, în baza art. 48 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, coroborat art. 312 pct. 6 C. proc.

civ., să se pronunțe o soluție de respingere a acțiunii formulate de petenta D.A. Recursul declarat în cauză nu este fondat. Cu privire la primul motiv de casare, prin care creditoarea A.V.A.B. susține că instanța de fond ar fi soluționat pricina cu încălcarea competenței altei instanțe, se constată că acesta este neîntemeiat, față de conținutul deciziei nr. 613 din 4 februarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 169/2003, prin care s-a stabilit, irevocabil, competența soluționării cauzei de față în favoarea Curții de Apel București. Or, ținând cont că decizia menționată nu a fost desființată, ca urmare a exercitării unei căi extraordinare de atac împotriva acesteia și, având în vedere, dispozițiile art. 22 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., se constată că recurenta nu mai poate repune în discuție, sub nici o formă și cu nici o motivare, competența de soluționare a litigiului în primă instanță de către Curtea de Apel București. De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile prin care recurenta susține că instanța ar fi procedat la soluționarea pricinii, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 83 (fost 25) din O.U.G.

nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, referitoare la depunerea obligatorie de către debitor a unei cauțiuni egale cu 20% din activul bancar supus valorificării, deoarece, în speță, nu este vorba de o contestație la executare, formulată de debitoare, ci de o ofertă reală de plată a unei datorii, în vederea radierii ipotecii sau, altfel spus, din moment ce creanța a fost stabilită printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, respectiv, sentința nr. 1053 din 18 decembrie 1998 a Tribunalului Alba, prin care petenta a fost obligată, în solidar cu firma debitoare SC C.L.C.

SRL, până la concurența sumei de 27.728.192 lei, a cărei restituire a fost garantată prin constituirea unei ipoteci asupra apartamentului, proprietatea intimatei, aceasta din urmă era îndreptățită să procedeze pentru radierea ipotecii la oferta reală a datoriei și să consemneze suma datorată la C.E.C., neavând nici o relevanță, sub aspectul efectelor acestei operațiuni, faptul că notificarea creditorului în legătură cu depunerea sumei s-a făcut anterior sau ulterior acestui moment, esențială fiind doar împrejurarea că suma a fost consemnată la dispoziția creditorului și că acesta a fost încunoștințat, prin executorul judecătoresc, cu privire la această măsură.

Totodată, se constată că bine instanța fondului a procedat la soluționarea pricinii, în contextul în care nici una dintre cele trei excepții invocate la motivul doi de recurs nu erau întemeiate, deoarece, potrivit celor arătate anterior, Curtea de Apel București era competentă să soluționeze litigiul în primă instanță, iar, în ce privește așa zisa excepție a neîndeplinirii procedurii prealabile, ca și cea referitoare la nedepunerea cauțiunii, acestea nu erau întemeiate, în contextul în care obiectul cererii l-a format constatarea ca fiind achitat debitul stabilit prin sentința nr. 1083/1998 a Tribunalului Alba și, pe cale de consecință, radierea ipotecii constituită în vederea garantării restituirii sumei de 27.728.128 lei și nu o contestație la executare, situație în care, într-adevăr, ar fi impus plata cauțiunii.

De altfel, din probele dosarului rezultă că A.V.A.B., a declarat recursul de față pe motiv că intimata nu a consemnat odată cu suma datorată și dobânzile al căror nivel, însă, nu l-a precizat, însă, cu privire la acest aspect, bine se arată, prin întâmpinare, că recurenta nu are nici un titlu, cu excepția sentinței nr. 1053/1998, prin care intimata a fost obligată să plătească, în solidar cu debitoarea SC C.L.C. SRL, suma de 27.728.192 lei, reprezentând contravaloarea creditului acordat acesteia, pentru a solicita vreo sumă în plus, peste cea acordată prin hotărârea menționată. În consecință și ținând seama de cele arătate mai sus, se constată că întemeiat instanța fondului a reținut că debitoarea a îndeplinit cerințele legale ale ofertei reale de plată, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 1114 C. civ., coroborat cu art. 586 și urm. C. proc.

civ. și, ca urmare, că suma datorată a fost achitată integral, stingând debitul față de creditoare și, ca urmare, a admis cererea petentei și a dispus radierea ipotecii constituite asupra apartamentului, proprietatea debitoarei garante. Așa fiind, recursul declarat în cauză de creditoarea A.V.A.B. București, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. (fostă A.V.A.B.) București, împotriva sentinței nr. 65 din 18 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2004.