ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2030/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată,

la 16 august 2002, la Judecătoria Alba Iulia, debitoarea D.A. domiciliată în

Alba Iulia, a solicitat ca, în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.B. București,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a achitat debitul la care a

fost obligată prin sentința civilă nr. 1083/1998, pronunțată de Tribunalul Alba

Iulia, în dosarul nr. 77/1997, rămasă definitivă și irevocabilă prin

respingerea apelului și recursului și, pe cale de consecință, să dispună

secției de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Alba Iulia radierea ipotecii

înregistrate sub nr. C1 din C.F. 14404 Alba Iulia, nr. top 3029/1/2/XLII,

asupra apartamentului nr. 42, situat în Alba Iulia, proprietatea debitoarei, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

debitoarea a arătat că a garantat cu imobilul, proprietatea sa, menționat mai

sus, un împrumut acordat de fosta B.C.X., sucursala Alba Iulia, firmei SC C.L.C.

SRL.

Debitoarea a fost obligată,

prin sentința menționată mai sus, la plata sumei de 27.728.192 lei, către

creditoare, a cărei creanță a fost preluată, prin contractul de cesiune nr. 196335/21.07.1999,

de A.V.A.B. București.

Deși debitoarea a făcut

demersuri repetate, în vederea eliberării de datorie, inclusiv prin intermediul

executorului judecătoresc, creditoarea a refuzat primirea banilor și radierea

ipotecii, deși oferta reală de plată a fost efectuată în condițiile legii.

Prin sentința nr. 65 din 18

iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a hotărât

astfel:

Admite cererea formulată de

petiționara D.A., în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.B. București și, în

consecință:

Constată că petiționara,

garantă debitoare, a achitat creanța datorată față de creditoarea A.V.A.B.

București, în sumă de 27.800.000 lei, printr-o recipisă C.E.C. din 12 iunie 2002,

eliberată de Agenția C.E.C. Alba Iulia și, drept urmare:

Dispune radierea ipotecii

înregistrată sub nr. C1 în C.F. nr. 14404, nr. top 3029/1/2/XLII, de pe lângă

Judecătoria Alba Iulia, asupra apartamentului nr. 42, proprietatea petiționarei,

debitoare garante.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs creditoarea A.V.A.B. București, susținând că

hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală, întrucât a fost pronunțată cu

încălcarea competenței altei instanțe, competență care, raportat la obiectul

litigiului, radierea unei ipoteci, revenea, potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/1996,

biroului de carte funciară de pe lângă judecătoria în circumscripția căreia se

afla situat imobilul.

Printr-un alt motiv de recurs,

se susține că instanța ar fi soluționat pricina, cu încălcarea dispozițiilor

referitoare la obligația imperativă de plată anticipată a cauțiunii prevăzută

de art. 83 pct. 25 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr.

409/2001, care trebuia să însoțească, în mod obligatoriu, contestația

debitoarei (petentei).

Se mai susține că hotărârea

atacată este criticabilă și sub aspectul că, la pronunțarea acesteia, s-ar fi

încălcat dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care obligau instanța

să examineze, cu prioritate, cele trei excepții invocate de creditoare, și

anume, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București de a judeca

pricina, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998,

republicată și aprobată prin Legea nr. 409/2001 și, în sfârșit, excepția

privind nedepunerea cauțiunii reglementată de actul normativ precitat anterior.

Or, instanța de fond nu s-a

pronunțat, asupra nici uneia dintre excepțiile invocate, trecând direct la

judecarea fondului, deși, fiecare dintre acestea, luate separat, făcea de

prisos examinarea pe fond a pricinii.

De asemenea, se mai susține,

raportat la dispozițiile art. 1114 C. civ. și coroborat cu art. 586 C. proc.

civ., că debitorul, în speță petenta, putea face o ofertă reală, concretizată

în consemnarea sumei datorate, numai în cazul în care creditorul refuză plata,

situație neconstatată în speță, deoarece, prin adresa nr. 6168 din 30 aprilie

2002, anterioară datei la care debitoarea a consemnat, la C.E.C., suma pe care

a considerat că o datorează, A.V.A.B. a comunicat debitoarei doar cuantumul

creanței și conturile în care se poate face plata și, ca atare, acestea nu pot

fi asimilate cu un refuz de a primi suma.

Or, instanța nu a verificat

acest aspect, mulțumindu-se să preia susținerile petentei și ajungând, în

aceste circumstanțe, la concluzia eronată, că petenta a îndeplinit integral

cerințele legale privind oferta reală de plată, cu toate că aceasta a plătit

numai suma la care a fost obligată la plată prin sentința nr. 1083/1998, fără

dobânda aferentă, iar consemnarea sumei nu a fost procedată de o somație

comunicată creditorului, care s-a făcut numai după depunerea sumei la C.E.C.,

în loc să fie efectuată potrivit art. 588 alin. (2) C. proc. civ., anterior

acelui moment și fără a exista, din partea creditorului, un refuz de a primi

plata, astfel că, în raport cu cele arătate, creditoarea susține că nu erau

îndeplinite condițiile legale privind oferta reală, mai ales în contextul în

care aceasta nu a fost făcută în termenul prevăzut în convenție, adică până la

data scadenței și, ca atare, dacă această operațiune a fost efectuată peste

acest termen, ea nu poate produce nici un efect, iar creditorul este

îndreptățit să refuze primirea sumei.

În consecință, creditoarea A.V.A.B.

solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, soluționând cauza

pe fond, în baza art. 48 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată,

aprobată prin Legea nr. 409/2001, coroborat art. 312 pct. 6 C. proc. civ., să

se pronunțe o soluție de respingere a acțiunii formulate de petenta D.A.

Recursul declarat în cauză

nu este fondat.

Cu privire la primul motiv

de casare, prin care creditoarea A.V.A.B. susține că instanța de fond ar fi

soluționat pricina cu încălcarea competenței altei instanțe, se constată că

acesta este neîntemeiat, față de conținutul deciziei nr. 613 din 4 februarie

2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul nr.

169/2003, prin care s-a stabilit, irevocabil, competența soluționării cauzei de

față în favoarea Curții de Apel București.

Or, ținând cont că decizia

menționată nu a fost desființată, ca urmare a exercitării unei căi extraordinare

de atac împotriva acesteia și, având în vedere, dispozițiile art. 22 alin. (1) pct.

3 C. proc. civ., se constată că recurenta nu mai poate repune în discuție, sub

nici o formă și cu nici o motivare, competența de soluționare a litigiului în

primă instanță de către Curtea de Apel București.

De asemenea, nu pot fi

reținute nici criticile prin care recurenta susține că instanța ar fi procedat

la soluționarea pricinii, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 83

(fost 25) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001,

referitoare la depunerea obligatorie de către debitor a unei cauțiuni egale cu

20% din activul bancar supus valorificării, deoarece, în speță, nu este vorba

de o contestație la executare, formulată de debitoare, ci de o ofertă reală de

plată a unei datorii, în vederea radierii ipotecii sau, altfel spus, din moment

ce creanța a fost stabilită printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă,

respectiv, sentința nr. 1053 din 18 decembrie 1998 a Tribunalului Alba, prin

care petenta a fost obligată, în solidar cu firma debitoare SC C.L.C. SRL, până

la concurența sumei de 27.728.192 lei, a cărei restituire a fost garantată prin

constituirea unei ipoteci asupra apartamentului, proprietatea intimatei,

aceasta din urmă era îndreptățită să procedeze pentru radierea ipotecii la

oferta reală a datoriei și să consemneze suma datorată la C.E.C., neavând nici

o relevanță, sub aspectul efectelor acestei operațiuni, faptul că notificarea

creditorului în legătură cu depunerea sumei s-a făcut anterior sau ulterior

acestui moment, esențială fiind doar împrejurarea că suma a fost consemnată la

dispoziția creditorului și că acesta a fost încunoștințat, prin executorul

judecătoresc, cu privire la această măsură.

Totodată, se constată că

bine instanța fondului a procedat la soluționarea pricinii, în contextul în

care nici una dintre cele trei excepții invocate la motivul doi de recurs nu

erau întemeiate, deoarece, potrivit celor arătate anterior, Curtea de Apel

București era competentă să soluționeze litigiul în primă instanță, iar, în ce

privește așa zisa excepție a neîndeplinirii procedurii prealabile, ca și cea

referitoare la nedepunerea cauțiunii, acestea nu erau întemeiate, în contextul

în care obiectul cererii l-a format constatarea ca fiind achitat debitul

stabilit prin sentința nr. 1083/1998 a Tribunalului Alba și, pe cale de

consecință, radierea ipotecii constituită în vederea garantării restituirii

sumei de 27.728.128 lei și nu o contestație la executare, situație în care,

într-adevăr, ar fi impus plata cauțiunii.

De altfel, din probele

dosarului rezultă că A.V.A.B., a declarat recursul de față pe motiv că intimata

nu a consemnat odată cu suma datorată și dobânzile al căror nivel, însă, nu l-a

precizat, însă, cu privire la acest aspect, bine se arată, prin întâmpinare, că

recurenta nu are nici un titlu, cu excepția sentinței nr. 1053/1998, prin care

intimata a fost obligată să plătească, în solidar cu debitoarea SC C.L.C. SRL,

suma de 27.728.192 lei, reprezentând contravaloarea creditului acordat acesteia,

pentru a solicita vreo sumă în plus, peste cea acordată prin hotărârea

menționată.

În consecință și ținând

seama de cele arătate mai sus, se constată că întemeiat instanța fondului a

reținut că debitoarea a îndeplinit cerințele legale ale ofertei reale de plată,

astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 1114 C. civ., coroborat cu art. 586

și urm. C. proc. civ. și, ca urmare, că suma datorată a fost achitată integral,

stingând debitul față de creditoare și, ca urmare, a admis cererea petentei și

a dispus radierea ipotecii constituite asupra apartamentului, proprietatea

debitoarei garante.

Așa fiind, recursul declarat

în cauză de creditoarea A.V.A.B. București, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de creditoarea A.V.A.S. (fostă A.V.A.B.) București, împotriva sentinței nr. 65

din 18 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 3 iunie 2004.