ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 272/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

11/ A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca tardiv, apelul declarat de

pârâta P.C. Hotarele prin P. împotriva sentinței civile nr. 119 din 27 mai 2010

pronunțată de Tribunalul Giurgiu în contradictoriu cu intimații-reclamanți S.R.,

P.M.R., P.D. și P.C.; a obligat apelanta la 2000 lei cheltuieli de judecată

către intimați.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 147/122 din 28 ianuarie 2010, reclamanții S.R., P.D., P.M.R.

și P.C. au chemat în judecată pe pârâta P.C. Hotarele prin P., solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la

restituirea prin despăgubirea echivalentă a imobilului moară, a anexelor și

utilajelor din dotarea acesteia, situat în comuna Hotarele, județul Giurgiu,

care au făcut obiectul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr.

119 din 27 mai 2010, Tribunalul Giurgiu a admis acțiunea formulată de

reclamanți; a anulat dispoziția nr. 301 din 23 decembrie 2009 emisă de P.C.

Hotarele prin P., a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție în beneficiul

reclamanților, prin care să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, pentru

imobilul „moară” cu anexele aferente și utilajele din dotarea acesteia, astfel

cum sunt descrise în procesul verbal întocmit la 12 iunie 1948, preluat de stat

în baza Decretului nr. 119/1948 și a luat act că reclamanții nu solicită

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că în condițiile în care reclamanții au dovedit

prin probele administrate atât că sunt moștenitori legali ai defunctului P.N.,

cât și că acestuia i-a fost preluat abuziv de către stat, conform Legii nr. 119/1948,

imobilul moară cu anexele și utilajele, care, prin afectațiunea lor, făceau

corp comun cu localul morii (întrucât fără acestea nu s-ar mai putea vorbi de

„moară”, ci, eventual, de o simplă clădire), pentru care nu s-au primit în mod

evident despăgubiri, în mod neîntemeiat prin decizia contestată le-a fost

respinsă notificarea formulată de autorii lor.

Cât privește terenul

aferent morii, de 5000 m.p., ce apare și el în notificare, s-a reținut că

acesta a fost restituit reclamanților, urmare pronunțării deciziei civile nr. 498/2008

a Tribunalului Giurgiu, emițându-se și titlul de proprietate nr. 122226/2009, după

cum reclamanții au precizat în acțiunea lor, ce nu a mai avut ca obiect și

acest teren.

Analizând cu

prioritate excepția invocată privind tardivitatea apelului, Curtea a reținut

următoarele:

Potrivit art. 284 alin.

(1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii

atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea,

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată să acționeze în termenul legal printr-o împrejurare mai presus de

voința ei.

În speță, termenul de

apel, care, în raport de natura litigiului, este cel de drept comun de 15 zile,

nu a fost respectat la declararea apelului de către apelanta-pârâtă P.C.

Hotarele prin P.

Astfel, conform

dovezii de comunicare de la dosar fond, care îndeplinește toate condițiile de

valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc.

civ., sentința tribunalului a fost comunicată pârâtei la 24 septembrie 2010,

ceea ce înseamnă că de la această dată a început să curgă termenul de apel,

termen care, potrivit sistemului de calcul pe zile libere prevăzut de art. 101 alin.

(1) C. proc. civ., s-a împlinit la 11 octombrie 2010.

Apelul pârâtei P.C.

Hotarele prin P. nu a fost declarat în interiorul acestui termen legal

imperativ, ci după expirarea lui, respectiv la data de 13 octombrie 2010, care

este data transmiterii prin fax.

Curtea a constatat,

totodată, că pârâta P.C. Hotarele prin P. nu s-a prezentat în instanță și nici

nu a depus alte înscrisuri din care să rezulte exercitarea în termen a apelului

ori că a fost împiedicată să acționeze în termenul legal printr-o împrejurare

mai presus de voința ei.

Văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., apelanta căzând în pretenții, Curtea a

obligat-o la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimați.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta P.C. Hotarele prin P., arătând că în mod

greșit a reținut instanța că apelul nu a fost declarat în interiorul termenului

legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Din fila registrului de

intrări-ieșiri rezultă că data de 28 septembrie 2010 i s-a comunicat hotărârea

apelată iar data când a fost declarat apelul este 13 octombrie 2010, ceea ce

înseamnă că s-a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C.

proc. civ.

Analizând decizia în

raport critica formulată, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 5, ceea ce face să nu se rețină nulitatea acestuia invocată la

termenul de judecată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în

considerarea argumentelor ce succed:

Instanța de apel a

reținut că din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței

primei instanțe rezultă că aceasta i-a fost comunicată pârâtului apelant la

data de 24 septembrie 2010, iar apelul a fost declarat la data de 13 octombrie

2010, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C.

proc. civ.

Pârâta-recurentă

contestă data de comunicare, susținând că în propriile evidențe sentința

figurează ca fiind comunicată la data de 28 septembrie 2010, iar prin

declararea apelului la data de 13 septembrie s-a respectat termenul procedural.

Apărarea pârâtei

recurente nu poate fi primită deoarece art. 100 alin. (4) C. proc. civ.,

prevede că procesul-verbal

încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovadă până la înscrierea în

fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

Fiind vorba

de data de comunicare, ce constituie o constatare personală a agentului care a

îndeplinit procedura de comunicare a sentinței primei instanțe, mențiunile din

procesul verbal nu pot fi contestate în sensul arătat prin cererea de recurs.

Constatând,

prin urmare, că instanța de apel a făcut corectă aplicare a dispozițiilor

procedurale incidente din perspectiva art. 304 pct. 5

C. proc.

civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat, cu aplicarea

și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Cu

aplicarea art. 274 C. proc. civ., pârâta-

recurentă va fi obligată la plata sumei de

2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți S.R., P.D.,

P.M.R. și P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta P.C. Hotarele prin P. împotriva deciziei

civile nr. 11/ A din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Obligă pe recurentă

la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimații

– reclamanți S.R., P.D., P.M.R. și P.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 ianuarie 2012.