ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1522/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1053 din 2 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a

achitat pe inculpatul I.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. e) C. pen. și art. 13 C. pen.

S-a luat act că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare au

rămas în sarcina statului.

S-a reținut că, la data de 6

decembrie 1999, în jurul orelor 14,30, partea vătămată T.I. se întorcea de la

Școala Specială nr. 6, unde era elev, împreună cu mai mulți colegi, printre

care P.E.G., C.D., N.S. și C.D.C. Când grupul a ajuns la jumătatea străzii

Enache Ion, către stația autobuzului 102, s-au apropiat doi indivizi. Unul

dintre aceștia s-a apropiat de partea vătămată și potrivit declarației acesteia

s-ar fi repezit la ea, smulgându-i walkman-ul.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru netemeinicia și

nelegalitatea soluției, susținându-se în motivele scrise cât și orale, că în mod

greșit s-a dispus achitarea inculpatului I.C., pentru infracțiunea de tâlhărie,

nesocotindu-se probele dosarului.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 995/ A din 21 decembrie 2004, a

admis apelul parchetului, a desființat sentința atacată și în baza art. 211

lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.C. la 5 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a luat act că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Inculpatul a fost obligat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000

lei, onorariu pentru avocatul din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul I.C., care personal și prin apărătorul său a

solicitat achitarea sa, întrucât din probele dosarului nu rezultă vinovăția sa.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că, instanța de apel a stabilit în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului I.C. în săvârșirea în ziua de 6

decembrie 1999 a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 lit. e), cu

aplicarea art. 13 C. pen.

Astfel, este dovedit prin

declarațiile părții vătămate, ale martorilor și procesul-verbal de

reconstituire că inculpatul împreună cu o altă persoană, prin violență au

deposedat victima de un walkman.

Este de remarcat faptul că

inițial, la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut învinuirea, arătând că

fapta a săvârșit-o împreună cu o cunoștință, poreclită B., care ar fi sustras

aparatul, pe care l-a demontat pentru a obține un dispozitiv de tatuat (față de

această persoană parchetul a dispus disjungerea în vederea continuării

cercetării, după identificare).

La cercetarea

judecătorească, martorii își mențin declarațiile de la urmărirea penală, iar

afirmațiile acestora că „nu-l recunosc pe inculpat în boxă” sau că inculpatul

nu este autorul faptei pentru care este cercetat, nu exprimă adevărul în

condițiile în care acești martori, în declarațiile lor au prezentat exact

versiunea părții vătămate. Totodată, martorii au mai precizat că nu-și amintesc

ce au declarat cu 5 ani în urmă (când s-a săvârșit fapta) și că au probleme de

memorie. Acești martori provin toți de la o școală ajutătoare cu probleme de

handicap. Astfel se explică de ce la urmărirea penală s-a procedat cu tact și

obiectivitate la reconstituire, martorii au fost introduși pe rând în camera de

recunoaștere a inculpatului, eliminându-se posibilitatea de a se consulta între

ei, asigurându-se prezența unui criminalist și a apărătorului inculpatului.

Având în vedere aceste

probe, în mod corect, instanța de apel a condamnat pe inculpat pentru

infracțiunea de tâlhărie.

Întrucât critica din

recursul declarat este neîntemeiată, iar din analiza actelor dosarului nu se

constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul, cu obligarea recurentului inculpat la cheltuielile judiciare

către stat.

Totodată, se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, reținerea din data de 14 iunie 2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr.

995/ A din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, reținerea de o zi din 14 iunie 2000.

Constată că inculpatul este

arestat în altă cauză.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 martie 2005.