ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 490/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2

iunie 2004, reclamanta P.D. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Cluj, anularea parțială a hotărârii nr. 3174 din 14 mai 2004, emisă de

pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască statutul de persoană refugiată,

pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, și nu numai pentru

intervalul 28 octombrie 1940 - 31 iulie 1942, cum s-a dispus prin hotărârea

contestată.

Prin sentința civilă nr. 902 din 15

iulie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să

recunoască acesteia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

întreaga perioadă solicitată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, din probele administrate în cauză, că reclamanta împreună cu

familia ei, s-a refugiat din orașul Târgu Mureș, în toamna anului 1940, iar 6

martie 1945 i-a găsit stabiliți în localitatea de refugiu, Luduș.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând

casarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii.

Recurenta a susținut că situația

reclamantei nu se încadrează în dispozițiile legii, întrucât localitatea în

discuție, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, este Luduș din Târgu

Mureș, și nu Luduș din județul Cluj.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000,

beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni români care,

în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din

motive etnice, fiind refugiați, expulzați sau strămutați în altă localitate.

În speță, intimata-reclamantă a

făcut dovada, cu martorii audiați și actele depuse, că s-a refugiat împreună cu

familia ei, ca urmare a persecuțiilor etnice la care a fost supusă populația de

origine română, de către administrația maghiară instaurată în Ardealul de Nord,

după septembrie 1940 și au rămas în localitatea de refugiu, toată perioada

prevăzută de lege, respectiv până la 6 martie 1945.

De altfel, intimata nici nu a

susținut că localitatea s-ar afla pe raza județului Cluj, atâta vreme, cât în

județul respectiv nici nu există o localitate cu această denumire.

Pentru considerentele expuse și față

de dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., constatând că în

cauză nu există motive de casare sau de modificare a sentinței pronunțate de

instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 902 din 15 iulie 2004 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2005.