ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 7449 din 8 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de O.A. împotriva sentinței civile nr. 1138 din 7 octombrie 2003, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a casat sentința atacată și a trimis-o, spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru suplimentarea probatoriilor, în sensul de a se solicita înscrisuri oficiale care să facă dovada refugiului reclamantei, din motive de persecuție etnică, prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 48 din 2 februarie 2005, a admis acțiunea reclamantei O.A., a dispus anularea hotărârii nr. 10.234 din 16 mai 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și a obligat-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, calitatea de persoană refugiată, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 mai 2003. Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că prin probațiunea administrată, respectiv declarațiile martorilor U.Z.

și R.I., se atestă faptul că reclamanta, împreună cu familia sa, a fost nevoită să părăsească locuința și localitatea de domiciliu, întrucât populația românească era supusă persecuțiilor etnice de către autoritățile și populația de origine maghiară, instaurate în perioada anilor 1940 - 1946. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că, în mod greșit, instanța de fond a acordat reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, întrucât reclamanta s-a refugiat în anul 1940, din comuna Călărași-Turda, județul Cluj, localitate care se afla sub administrația Statului român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice.

Recursul este nefondat. Din noua probă administrată, respectiv declarația martorei M.R., rezultă cu certitudine că reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat în data de 1 octombrie 1940, din localitatea de domiciliu, Călărași, perioadă de refugiu care a durat până în luna aprilie 1946 și că acest lucru s-a datorat persecuției etnice exercitate de către populația de etnie maghiară. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate, din motive etnice, de către regimurile respective, în perioada arătată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 48 din 2 februarie 2005, a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.