ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6770/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6770/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 13 august 2002 reclamanta C.P. a chemat în judecată pârâții Ministerul Sănătății și Familiei și Primăria municipiului Câmpina solicitând ca în calitatea ei de „strănepoată a lui Știrbei Vodă și fiică prin recunoaștere a lui Barbu Știrbei” să-i fie restituite trei imobile situate în Câmpina, între care „Castelul Știrbei”. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 747 din 6 decembrie 2002 a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu s-a adresat autorităților administrative, în cadrul procedurii prealabile obligatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 și a sesizat direct instanța, ceea ce este inadmisibil după intrarea în vigoare a acestui act normativ special.
Apelul declarat de reclamantă, care a susținut că tribunalul nu a manifestat rol activ, a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 45 din 10 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, arătând că: - instanțele au încălcat dispozițiile legale referitoare la rolul activ, necitând din oficiu toți pârâții și omițând să oblige instituțiile statului să depună înscrisuri la dosar; - și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ.; - în cazul imobilelor trecute în posesia statului prin violență nu se aplică prevederile art. 1169 C. civ. Recursul este nefondat. Sub un prim aspect, dispozițiile art. 129 și art. 130 C. proc.
civ., astfel cum a fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000, nu presupun în nici un caz că instanța să se substituie părții care, în virtutea principiului disponibilității, este singura în măsură a stabili cadrul procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care acesta le parcurge. Rezultă așadar că instanțele au procedat corect în contextul cadrului procesual stabilit de reclamantă, și că ei îi revenea sarcina probei, potrivit art. 1169 C. civ., pe deplin aplicabil în cauză. În fine, s-a reținut corect că instanța și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 C. civ., acțiune în revendicare de drept comun, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și cu ignorarea prevederilor acesteia privind procedura administrativă prealabilă cu caracter obligatoriu.
Așa fiind, cum decizia atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta C.P. împotriva deciziei nr. 45 din 10 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.