ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10559/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 ianuarie 2004, reclamanta A.C.E. București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Prahova să se dispună anularea dispoziției nr. 150/2003 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001; să se constate că Decretul-lege nr. 88/1990 și Decretul nr. 1699/1927 au caracter abuziv și să se anuleze actul de preluare al imobilului ce a aparținut reclamantei. Tribunalul Prahova, secția civilă prin sentința nr. 153 din 19 februarie 2004 a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei.

Instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr. 150/2003, pârâtul Consiliul județean Prahova a respins notificarea nr. 85 din 14 februarie 2002, formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 cu motivarea că solicitanta nu are calitate de persoană îndreptățită conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 și nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor a căror adrese nici nu a fost precizată. În cursul procesului, reclamanta nu a depus dovezi în legătură cu imobilele a căror restituire a cerut-o în sensul că i-au aparținut în proprietate, astfel că susținerea caracterului abuziv al Decretului-lege nr. 88/1990 și a Decretului nr. 1699/1927 prin care statul a preluat bunurile apare ca neîntemeiată.

Mai mult, deși reclamanta a solicitat restituirea imobilelor, atât în notificare cât și în acțiune nu a indicat adresa acestora și nu le-a individualizat în nici un mod. S-a constatat că dispoziția nr. 150/2003 emisă de pârâtă respectă dispozițiile Legii nr. 10/2001 așa încât contestația reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A.C.E. cu sediul în București criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin decizia nr. 1247 din 21 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei deoarece hotărârea tribunalului s-a bazat pe o examinare judicioasă a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente cauzei, fiind considerată temeinică și legală.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii invocând dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. Recurenta susține că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală întrucât nu s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și în acest fel s-au încălcat prevederile art. 1, art. 4, art. 11, art. 20, art. 24, art. 50 și art. 51 din Constituția României. Se menționează că decizia atacată încalcă prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, a Pactului Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și este o ofensă la adresa Convenției Internaționale privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare.

Recurenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a O.G. nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002. Analizând hotărârea pronunțată în raport de criticile formulate și având în vedere și excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale precum și recursul declarat de reclamanta A.C.E. București pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale aceasta „decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei”.

În cauza de față, soluționarea procesului nu depinde de neconstituționalitatea O.G. nr. 27/2002 privind rezolvarea petițiilor aprobate prin Legea nr. 233/2002 așa încât va fi respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Cu privire la recursul declarat este de observat că art. 21 alin. (2) din legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prevede că notificarea adresată de persoana îndreptățită trebuie să cuprindă în mod obligatoriu „denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat precum și valoarea estimată a acestuia”.

Or, în cauză notificarea nr. 85 din 14 februarie 2002 formulată de recurenta-reclamantă, nu cuprinde elemente de identificare a imobilelor pretins a fi restituite ci doar mențiunea că „bunurile preluate în mod abuziv de la societatea A.C.E. în ultimii 55 de ani ai secolului XX sunt de notorietate publică în fiecare sat, comună, județ și sectoarele Municipiului București”. Din această perspectivă și în lipsa oricăror dovezi, în mod corect, instanțele au reținut că recurenta, nu numai că nu a individualizat imobilele a căror restituire o solicită, dar nici nu a dovedit că bunurile au aparținut în proprietate societății A.C.E. la momentul preluării abuzive. În absența acestor elemente, în mod judicios, s-a considerat neîntemeiată susținerea că imobilele au fost preluate prin acte normative cu caracter abuziv cum sunt Decretul-lege nr. 88/1990 și Decretul nr. 1699/1927.

De asemenea, recurenta nu a produs dovezi pentru a-și justifica calitatea de persoană îndreptățită așa cum prevede art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Dispoziția nr. 150/2003 emisă de intimată prin care s-a respins notificarea recurentei se încadrează astfel în prevederile Legii nr. 10/2001, așa încât soluția de respingere a apelului reclamantei prin care a fost confirmată sentința tribunalului este legală. Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a respectat atât dispozițiile Legii nr. 10/2001 cât și convențiile internaționale la care România este parte. Față de cele ce preced și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge ca nefundat recursul reclamantei. Totodată va respinge și cererea de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 10 din O.G. nr. 27/2002. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.C.E. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 1247 din 21 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2005.