ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10559/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10559/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 ianuarie 2004,

reclamanta A.C.E. București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Județean Prahova să se dispună anularea dispoziției nr. 150/2003 emisă în

temeiul Legii nr. 10/2001; să se constate că Decretul-lege nr. 88/1990 și

Decretul nr. 1699/1927 au caracter abuziv și să se anuleze actul de preluare al

imobilului ce a aparținut reclamantei.

Tribunalul Prahova, secția civilă

prin sentința nr. 153 din 19 februarie 2004 a respins ca neîntemeiată

contestația reclamantei.

Instanța de fond a reținut că prin

dispoziția nr. 150/2003, pârâtul Consiliul județean Prahova a respins

notificarea nr. 85 din 14 februarie 2002, formulată de reclamantă în baza Legii

nr. 10/2001 cu motivarea că solicitanta nu are calitate de persoană

îndreptățită conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 și nu a

făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor a căror adrese nici nu

a fost precizată.

În cursul procesului, reclamanta nu

a depus dovezi în legătură cu imobilele a căror restituire a cerut-o în sensul

că i-au aparținut în proprietate, astfel că susținerea caracterului abuziv al

Decretului-lege nr. 88/1990 și a Decretului nr. 1699/1927 prin care statul a

preluat bunurile apare ca neîntemeiată.

Mai mult, deși reclamanta a

solicitat restituirea imobilelor, atât în notificare cât și în acțiune nu a

indicat adresa acestora și nu le-a individualizat în nici un mod.

S-a constatat că dispoziția nr. 150/2003

emisă de pârâtă respectă dispozițiile Legii nr. 10/2001 așa încât contestația

reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta A.C.E. cu sediul în București criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică.

Prin decizia nr. 1247 din 21 aprilie

2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă a fost respins ca nefondat

apelul reclamantei deoarece hotărârea tribunalului s-a bazat pe o examinare

judicioasă a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente

cauzei, fiind considerată temeinică și legală.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva acestei decizii invocând dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ.

Recurenta susține că hotărârea

pronunțată de instanța de apel este nelegală întrucât nu s-a făcut o aplicare

corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și în acest fel s-au încălcat

prevederile art. 1, art. 4, art. 11, art. 20, art. 24, art. 50 și art. 51 din

Constituția României.

Se menționează că decizia atacată

încalcă prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, a Pactului

Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, a

Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și

este o ofensă la adresa Convenției Internaționale privind Eliminarea tuturor

Formelor de Discriminare.

Recurenta a solicitat sesizarea

Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a

O.G. nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activității de

soluționare a petițiilor aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002.

Analizând hotărârea pronunțată în

raport de criticile formulate și având în vedere și excepția de

neconstituționalitate invocată, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curții

Constituționale precum și recursul declarat de reclamanta A.C.E. București

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992

republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale aceasta „decide

asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o

ordonanță în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei”.

În cauza de față, soluționarea

procesului nu depinde de neconstituționalitatea O.G. nr. 27/2002 privind rezolvarea

petițiilor aprobate prin Legea nr. 233/2002 așa încât va fi respinsă cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Cu privire la recursul declarat este

de observat că art. 21 alin. (2) din legea nr. 10/2001 privind regimul juridic

al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prevede

că notificarea adresată de persoana îndreptățită trebuie să cuprindă în mod

obligatoriu „denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de

identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului

imobil solicitat precum și valoarea estimată a acestuia”.

Or, în cauză notificarea nr. 85 din 14

februarie 2002 formulată de recurenta-reclamantă, nu cuprinde elemente de

identificare a imobilelor pretins a fi restituite ci doar mențiunea că „bunurile

preluate în mod abuziv de la societatea A.C.E. în ultimii 55 de ani ai

secolului XX sunt de notorietate publică în fiecare sat, comună, județ și

sectoarele Municipiului București”.

Din această perspectivă și în lipsa

oricăror dovezi, în mod corect, instanțele au reținut că recurenta, nu numai că

nu a individualizat imobilele a căror restituire o solicită, dar nici nu a

dovedit că bunurile au aparținut în proprietate societății A.C.E. la momentul

preluării abuzive.

În absența acestor elemente, în mod

judicios, s-a considerat neîntemeiată susținerea că imobilele au fost preluate

prin acte normative cu caracter abuziv cum sunt Decretul-lege nr. 88/1990 și

Decretul nr. 1699/1927.

De asemenea, recurenta nu a produs

dovezi pentru a-și justifica calitatea de persoană îndreptățită așa cum prevede

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Dispoziția nr. 150/2003 emisă de

intimată prin care s-a respins notificarea recurentei se încadrează astfel în

prevederile Legii nr. 10/2001, așa încât soluția de respingere a apelului

reclamantei prin care a fost confirmată sentința tribunalului este legală.

Prin hotărârea pronunțată, instanța

de apel a respectat atât dispozițiile Legii nr. 10/2001 cât și convențiile

internaționale la care România este parte.

Față de cele ce preced și în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge ca nefundat recursul

reclamantei.

Totodată va respinge și cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de sesizare a

Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 10 din O.G.

nr. 27/2002.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta A.C.E. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 1247 din 21

aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 decembrie 2005.