ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3961/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 septembrie 2004, reclamanții C.G., L.R., B.A., R.C., G.G., S.B., S.O., S.M., E.B., I.G., R.G., F.V., A.B. și T.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării, U.M.F. Gr. T. Popa Iași și U.E. București, în principal, anularea deciziei nr. 8836 din 3 octombrie 2000 a Senatului U.M.F. Gr. T. Popa, Iași prin care s-a dispus anularea diplomelor de licență și anularea actului de control al Comisiei de Control nominalizată prin Ordinul nr. 4707 din 28 septembrie 2000, iar în subsidiar, obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale în sumă de 700.000 Euro.

În cauză, la 13 ianuarie 2005, au formulat cererea de intervenție în interes propriu, intervenienții T.C., M.S., A.B., F.V., A.G. și T.E., întemeiată pe aceleași motive de fapt și de drept. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 237 din 10 februarie 2005, a admis excepția tardivității acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, respingându-le, ca tardiv formulate. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că acțiunea reclamanților, înregistrată la 2 septembrie 2004 și cererea de intervenție în interes propriu din 13 ianuarie 2005, au fost tardiv formulate, depășindu-se termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat recurs, reclamanții și intervenienții, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență că în mod greșit s-au respins, ca tardiv formulate, acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu, deși nu s-a făcut dovada comunicării de către pârâte, a actelor administrative a căror anulare este solicitată. Recursul este întemeiat. Potrivit art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, termenul de decădere de un an curge de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere. În speță, instanța de fond a reținut tardivitatea acțiunii reclamanților, precum și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienți, deși pârâtele nu au făcut dovada comunicării actelor administrative a căror anulare este solicitată.

Hotărârile judecătorești pe care instanța de fond își întemeiază soluția, nu se referă la nici unul dintre reclamanții sau intervenienții din dosar, ci la alte persoane care nu sunt părți în această cauză. Capătul de cerere referitor la plata daunelor materiale și morale nu a fost examinat și soluționat de instanță care a omis să se pronunțe, deși a fost învestită prin acțiune, și cu privire la plata daunelor potrivit art. 12 din Legea nr. 29/1990. Așa fiind, prin admiterea recursului declarat de reclamanți și intervenienți, se va casa sentința atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a se face dovada comunicării de către pârâte, a actelor administrative a căror anulare se solicită, către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.G., L.R., B.A., R.C., G.G., S.B., S.O., S.M., E.B., I.G., R.G., F.V., T.C., A.B., A.G. și T.E. împotriva sentinței civile nr. 237 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2005.