ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4137/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4137/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 166 din 5 mai 2003, Tribunalul Brăila a admis sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Tribunalului Brăila și, în consecință; În baza art. 86 4 C. pen. și art. 447 C. proc. pen., a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în ce privește pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatei A.S., prin sentința penală nr. 91/2002 a Tribunalului Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 325/A/2002 a Curții de Apel Galați și a dispus ca această pedeapsă să fie executată prin privare de libertate, într-un loc de detenție. A interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A dispus emiterea mandatului de executare, pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 91 din 7 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 325/ A din 21 iunie 2002 a Curții de Apel Galați, inculpata I.S., a fost condamnată la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., stabilindu-se ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere conform art. 86 1 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Având în vedere reședința inculpatei A.S., măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 3 C. pen., au fost delegate către I.P.J.
Brăila – Postul de Poliție Roșiori. Prin adresele nr. 204016 din 11 februarie 2003 și 240019 din 20 februarie 2003, Postul de Poliție Roșiori județul Brăila, a comunicat că inculpata A.S. nu s-a prezentat, și că a părăsit reședința fără a încunoștința organele de poliție, astfel încât noua sa adresă nu este cunoscută. În aceste condiții, prin sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Tribunalului Brăila, s-a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere în ce privește pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, această pedeapsă s-a dispus a fi executată de inculpată prin privare de libertate. Nici în fața instanței, inculpata nu s-a prezentat, deși a fost citată la toate adresele cunoscute din dosarul de fond, cât și la ușa primăriei.
Așa fiind, instanța, având în vedere cele de mai sus și văzând și dispozițiile art. 86 4 C. pen. și art. 447 C. proc. pen., a admis sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Brăila, și a dispus în sensul mai sus arătat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnata, criticând-o ca nelegală și netemeinică. În dezvoltarea motivelor de apel, condamnata a arătat că neprezentarea la organul însărcinat pentru a o supraveghea (Poliția comunei Roșiori, județul Brăila) nu-i este imputabilă, deoarece în cursul anului 2003 și-a schimbat domiciliul în municipiul Brăila, localitate în care a găsit un loc de muncă. Apelul condamnatei a fost respins, ca tardiv, prin decizia penală nr. 537 din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați.
Instanța de control judiciar a constatat că sentința i-a fost comunicată condamnatei la data de 8 mai 2003, astfel încât, apelul declarat de aceasta la data de 5 iunie 2003 este tardiv. Împotriva deciziei penale sus-menționate condamnata A.S. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că nu a ținut seama de situația sa personală, datorită căreia citarea sa la instanța de fond s-a făcut la adrese la care nu mai locuia și drept urmare, nu i s-a admis cererea de repunere în termenul de apel. Prin decizia penală nr. 966 din 18 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de condamnata A.S. împotriva deciziei penale nr. 537 din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați.
A casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galați. A dispus punerea de îndată în libertate a condamnatei A.S. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 305 din 20 mai 2003, emis de Tribunalul Brăila, în baza sentinței penale nr. 166 din 5 mai 2003 a Tribunalului Brăila, dacă nu este arestată în altă cauză. În judecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 516/R/2004. Pentru dovedirea motivelor de apel invocate, condamnata a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri. Prin decizia penală nr. 289/ A din 18 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, s-a admis apelul peste termen declarat de condamnata A.S., împotriva sentinței penale nr. 166/5 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1444/2003.
S-a desființat sentința penală nr. 166 din 5 mai 2003 a Tribunalului Brăila și în rejudecare: S-a admis sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Tribunalului Brăila. În baza art. 86 4 alin. (2) teza II C. pen., s-a dispus majorarea de la 5 (cinci) ani la 6 (șase) ani a termenului de încercare stabilit, conform art. 86 2 C. pen., prin sentința penală nr. 91 din 7 martie 2002 a Tribunalului Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 325/ A din 21 iunie 2002 a Curții de Apel Galați. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că potrivit art. 86 4 alin. (2) C. pen., dacă cel condamnat nu îndeplinește măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei, dispunând executarea în întregime a pedepsei, sau să prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.
În speță, condamnata A.S. a încălcat măsurile de supraveghere, prevăzute de art. 86 3 C. pen., stabilite prin sentința penală nr. 91 din 7 martie 2002 a Tribunalului Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 325/ A din 21 iunie 2002 a Curții de Apel Galați, în sensul că nu s-a prezentat, la datele fixate, la organul de supraveghere stabilit de instanță (respectiv la Poliția comunei Roșiori, județul Brăila) și nu a anunțat schimbarea reședinței. Având însă în vedere împrejurările concrete în care condamnata a încălcat măsurile de supraveghere, aceasta schimbându-și după divorț reședința, deoarece a găsit un loc de muncă în municipiul Brăila, curtea și-a format convingerea că nu se impune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, ci este mai adecvată sancțiunea prevăzută de art. 86 4 alin. (2) teza II C. pen., constând în prelungirea termenului de încercare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnata, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând respingerea sesizării privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Examinând recursul condamnatei, astfel cum a fost motivat, Curtea constată că acesta este nefondat. Prin decizia criticată, față de condamnată s-a dispus majorarea de la 5 la 6 ani a termenului de încercare stabilit conform art. 86 2 C. proc. pen., iar nu revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, aceasta fiind soluția adoptată de instanța de fond și care a fost desființată în apel. Așadar, sub acest prim aspect, recursul este nefondat, recurenta fiind probabil în eroare cu privire la soluția dispusă în ceea ce o privește.
Pe de altă parte, examinând soluția de majorare a termenului de încercare, dispusă de instanța de apel prin decizia atacată, Curtea constată că aceasta este corectă, condamnata fiind culpabilă de neprezentare la Postul de poliție Roșiori, județul Brăila, pentru punerea în executare a dispozițiilor art. 86 3 C. proc. pen., precum și de necomunicarea schimbării domiciliului în raza altei localități. Pentru aceste considerente, văzând și prevederile art. 385 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata A.S. împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 18 mai 2004 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurentă la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 august 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.