ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3089/2012

Prin sentința penală nr. 140 din 17 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 50635/3/2009, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata S.E. la o pedeapsă de 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 86 2 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani. În baza art. 86 3 alin. (1), (3) C. pen. a dispus ca inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata A.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 86 2 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani. În baza art. 86 3 alin. (1), (3) C. pen. a dispus ca inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpata P.R. la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 205 din 06 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1369 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel București, pedeapsă ce se execută în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. și s-a dispus arestarea inculpatei.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata F.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 915 din 05 aprilie 2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1073/2005 a Curții de Apel Ploiești, pedeapsă ce se execută în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, astfel încât inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. și s-a dispus arestarea inculpatei.

În baza art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a condamnat pe inculpata C.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit potrivit art. 86 2 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani. În baza art. 86 3 alin. (1), (3) C. pen. a dispus ca inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. S-a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.

În baza art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a condamnat pe inculpatul C.G. la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul grațierii pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 129 din 29 martie 2007 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 960 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, pedeapsă ce este executată alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentință, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa de 20 ani aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv 7 ani, 8 luni și 2 zile închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentință, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 7 ani, 8 luni și 2 zile închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 25 iunie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare. În baza art. 19 și art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 70.000 euro de la inculpații C.D. și C.G. În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 1.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției nr. 11/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: 1. A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; 2. S.E. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; 3. P.R. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr 78/2000; 4. F.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.; 5. C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată prevăzută de art. 6 1 din Legea nr 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 6. C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut următoarea situație de fapt, și anume aceea că: La data de 28 ianuarie 2009 s-a înregistrat la D.N.A. sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București cu privire la comiterea unor infracțiuni de corupție. Pe baza autorizației de interceptare din 03 noiembrie 2008 emisă de Judecătoria sectorului 4 București și prelungită prin încheierile din 27 noiembrie 2008 și 23 decembrie 2008 s-a procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirii telefonice purtate între C.D. și P.R. la data de 21 ianuarie 2009, orele 19:58:24, convorbire din cuprinsul căreia a rezultat că P.R. urmează să intervină prin intermediul a două persoane, respectiv o anume „F.”, și un anume „H.” la Curtea Supremă de Justiție la o doamnă judecător pentru a obține punerea în libertate a soțului numitei C.D., C.G. condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. P.R. menționează referindu-se la „F.” că „(...) poate să rezolve ea cu relațiile ei și știm și procedură și tot și nu vrea nici un leu înainte” și că „a garantat că problema se rezolvă foarte rapid, dar nu se discută la telefon.” Cu privire la bani din conversație a reieșit că ar fi vorba de 70.000 euro, bani pe care ar urma să-i încaseze P.R. și să-i dea mai departe pentru punerea în libertate a numitului C.G. În finalul conversației, după ce menționează că nu are 70, dar dispune totuși de 60, C.D. spune: „Pe care pot să îi iau de acolo și să îi transmit dincolo, nu mă interesează pe mine cum se face și nu mă interesează care este procedura, eu nu vreau decât să îmi iasă pe poartă, atât și cu cât mai repede, cu atât mai bine”. Prin ordonanța D.N.A. din 28 ianuarie 2009 s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice purtate de numitele C.D. și P.R., emițându-se autorizația provizorie. Urmare a cererii formulate de D.N.A., prin încheierea din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului București - Cabinetul Președintelui, s-a dispus confirmarea ordonanței nr. 17/P/2009 emise de procuror la 28 ianuarie 2009 în baza căreia a fost întocmită autorizația provizorie din 28 ianuarie 2009 și s-a emis autorizația pentru o perioadă de 28 de zile privind interceptarea și înregistrarea audio și video a convorbirilor telefonice și a celor ambientale purtate de numitele C.D. și P.R. Autorizația sus-menționată a fost prelungită în conformitate cu dispozițiile prevăzute de lege, iar în urma exploatării acesteia a fost stabilită activitatea infracțională a învinuitelor C.D. și P.R., precum și a altor persoane implicate care au fost identificate pe parcurs, stabilindu-se modalitatea concretă în care s-au petrecut faptele. Din verificările efectuate cu privire la situația juridică a învinuitului C.G. deținut în Penitenciarul Giurgiu, iar în prezent transferat în Penitenciarul Jilava au rezultat următoarele: Prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 1783/2000, C.G. a fost condamnat în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. la 18 ani închisoare, iar în baza art. 65 din Legea nr. 56/1992 la 2 ani închisoare, reținându-se în esență că în noaptea de 25/26 septembrie 1998, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan declanșat în public, i-a aplicat mai multe lovituri cu corpuri dure victimei M.F. care a decedat ca urmare a leziunilor produse. Prin decizia penală nr. 674 din 21 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București s-a admis apelul Parchetului și s-a majorat pedeapsa inculpatului C.G. la 25 de ani închisoare cu aplicarea pedepsei complementare de 7 ani după executarea pedepsei principale, precum și degradarea militară, fiind respinse apelurile inculpaților. Inculpații au declarat recurs, iar prin decizia nr. 2789 din 31 mai 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 103/2002 s-a admis recursul și s-a redus pedeapsa inculpatului C.G. la 20 de ani închisoare. Condamnatul C.G. a formulat două cereri de revizuire care i-au fost respinse prin sentințele penale nr. 1284 din 13 octombrie 2004 și nr. 738 din 22 iunie 2006 pronunțate de Tribunalul București, secția a ll-a penală. Cu toate acestea, la data de 02 decembrie 2008 C.D., soția condamnatului, a formulat a treia cerere de revizuire respinsă din nou prin sentința penală nr. 518 din 06 mai 2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, din Dosarul nr. 6793/3/2008. Împotriva sentinței menționate, C.G. a formulat apel care a fost de asemenea respins ca nefondat prin decizia penală nr. 238/A din 03 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția l penală. C.G. a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel București, acesta urmând să fie judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Din convorbirile telefonice interceptate și înregistrate pe baza autorizației emisă de Tribunalului București - Cabinetul Președintelui coroborate cu declarațiile învinuiților și ale martorilor s-a stabilit următoarea situație de fapt: În perioada 2004 - 2009 C.D. a făcut numeroase demersuri pentru reducerea pedepsei soțului său C.G. condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Astfel, după cum a rezultat din declarațiile acesteia și din cele ale martorelor O.V., R.M. și F.S.P., C.D. a prezentat cazul soțului său C.G. la mai mulți avocați și instituții, încercând să demonstreze că acesta nu a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat și să obțină punerea sa în libertate. Toate încercările sale, respectiv cererile de revizuire formulate, prezentarea dosarului la diferiți avocați cărora Ie-a solicitat să-l reprezinte pe C.G. și să obțină admiterea cererii de revizuire de către instanță, precum și memoriul adresat Administrației Prezidențiale prin care a solicitat grațierea acestuia, s-au soldat cu eșecuri, ceea ce a determinat-o pe C.D. să se gândească la căi ilicite pentru a realiza faptul pe care și-l dorea cu orice preț: punerea în libertate a soțului său înainte de executarea integrală a pedepsei la care fusese condamnat. În perioada în care începuse să se gândească serios la varianta identificării unei persoane influente care să o ajute pentru a-l pune în libertate pe C.G. în anturajul inculpatei C.D. se aflau persoane de o moralitate îndoielnică și care, deși afișau o prietenie sinceră, nu s-au dat înapoi de la exploatarea stării de disperare în care se afla aceasta. Astfel, A.C. și P.R. a căror îndeletnicire de bază o reprezenta obținerea de câștiguri substanțiale în mod facil și ilicit au profitat de disperarea și de naivitatea inculpatei C.D. și s-au oferit succesiv să o ajute cu relațiile de care dispuneau printre persoane „sus-puse” pentru a-l elibera pe C.G. Cele două inculpate nu au acționat însă pe cont propriu, ci în colaborare cu alte persoane de aceeași factură, A.C. oferindu-se „să rezolve problema” împreună cu prietena sa „C.” identificată în persoana inculpatei S.E., iar P.R. urmând „să o ajute” pe C.D. prin intermediul „F.” identificată în persoana inculpatei F.F. Toate inculpatele implicate în traficul de influență au susținut că dispun de relații la cel mai înalt nivel, cunoscând persoane cu putere de decizie pentru eliberarea deținutului C.G., convingând-o în acest fel pe C.D. să dea sume importante de bani. A.C. a susținut că atât ea, cât și S.E. ar cunoaște mai multe persoane din cadrul Administrației Prezidențiale - Compartimentul probleme cetățenești - care au competența de a soluționa cererea de grațiere formulată de C.D. pentru soțul său C.G., referindu-se la „Comisia de grațiere” unde fiecare dintre cele două ar avea relații la o parte dintre componenții respectivei „Comisii” pe care ar fi urmat să-i corupă cu bani pentru a „da semnăturile” necesare. Potrivit structurii de organizare a Administrației Prezidențiale în cadrul Departamentului pentru relația cu autoritățile publice și societatea civilă se află Compartimentul probleme cetățenești care are printre atribuțiile sale „primirea și înregistrarea cererilor de grațiere, obținerea avizului consultativ din partea Ministerului Justiției și transmiterea răspunsurilor către petenți în conformitate cu prevederile Legii nr. 546/2002 privind grațierea”. În cadrul acestui compartiment au pretins că ar avea relații inculpatele A.C. și S.E., numind-o „Comisia de grațiere” ai căror membrii le-ar fi fost cunoscuți. Inculpatele nu i-au prezentat C.D. întreaga structură la care s-a făcut referire anterior și nici nu ar fi fost necesar deoarece au susținut în permanență că îi cunosc pe cei care urmează să aprobe în mod direct cererea de grațiere formulată, folosind expresia „luare de semnături” prin care se refereau la aprobarea cererii. La rândul său, P.R. a pretins că ar putea ajunge la o doamnă judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul numitului P.D., cunoscut al inculpatei F.F., urmând ca în schimbul unei sume de bani considerabile respectiva doamnă judecător să dea o soluție favorabilă cererii de revizuire formulate de C.D. pentru soțul său C.G. Concret, în toamna anului 2008 inculpata A.C. a început să o convingă treptat pe C.D. că dispune de relațiile necesare pentru a o ajuta în demersurile de punere în libertate a soțului său C.G., eludând dispozițiile legale. Pentru ca imaginea de persoană influentă pe care și-o crease în fața C.D. să fie mai credibilă, inculpata A.C. a susținut că lucrează la S.R.I. sub acoperire, prezentându-l pe numitul „V.” rămas neidentificat până în prezent ca fiind șeful său care ar cunoaște persoane „sus-puse” la care ar putea interveni în favoarea condamnatului C.G. Pe baza acestor afirmații, inculpata A.C. a determinat-o pe inculpata C.D. să-i remită la data de 04 noiembrie 2008 suma de 3.000 euro pentru a o ajuta, bani care nu au fost recuperați până în prezent. Ulterior, în cursul lunii decembrie 2008 A.C. i-a spus C.D. că a găsit pe cineva care face parte din Comisia de grațiere care i-a spus că memoriul formulat pentru deținutul C.G. nu corespunde din punct de vedere al conținutului, dar că persoana respectivă ar putea să întocmească personal un alt memoriu cu condiția să i se pună la dispoziție documentele necesare. A.C. i-a cerut suma de 200 euro pentru a achita taxa de depunere a memoriului la Administrația Prezidențială, precum și „o masă” la restaurant cu persoana la care urma să apeleze. La jumătatea lunii decembrie 2008 inculpata A.C. i-a spus direct C.D. că pentru a o ajuta în vederea admiterii cererii de grațiere pe care o formulase pentru soțul său C.G. la Administrația Prezidențială este necesar să dea 70.000 euro. Pentru ca suma pretinsă inculpatei C.D. să nu pară exagerat de mare, A.C. i-a spus acesteia că inițial persoanele „sus-puse” care urmau să intervină în favoarea soțului său i-ar fi cerut 150.000 euro și că după negocieri ar fi reușit să reducă suma la 70.000 euro, afirmând că C.G. îi este văr. A.C. a susținut că ar cunoaște personal o parte dintre funcționarii care urmează să examineze și să aprobe cererea de grațiere, făcând referire în acest sens la „Comisia de grațiere”. Deasemenea, a afirmat că prietena sa „C.” identificată în persoana inculpatei S.E. ar cunoaște la rândul său alte persoane din aceeași „Comisie de grațiere”, astfel că împreună ar putea să contribuie la influențarea deciziilor respectivelor persoane în sensul admiterii cererii de grațiere, expresia folosită fiind „obținerea de semnături”. Potrivit afirmațiilor inculpatei A.C. banii solicitați urmau să fie împărțiți între aceasta și inculpata S.E., iar apoi să fie dați mai departe celor la care se efectuau intervențiile. A.C. i-a cerut o sumă de bani exorbitantă C.D. deoarece cunoștea faptul că aceasta din urmă ar fi fost dispusă la orice sacrificiu pentru a-și elibera soțul din închisoare, precum și faptul că dispunea de bani întrucât vânduse de curând un apartament. C.D. a fost de acord să dea bani, dar i-a spus inculpatei A.C. că nu dispune decât de 60.000 euro, aceasta oferindu-se să-i împrumute chiar ea diferența de 10.000 euro. S-a făcut precizarea că între cele două se statornicise de câteva luni o relație de prietenie destul de apropiată, vizitându-se reciproc în mod frecvent și vorbind zilnic la telefon. În acest context, C.D. nici nu a bănuit că prietena sa ar putea să-i prezinte un scenariu fals și să pretindă că are relații pe care nu le avea în realitate pentru a obține în acest fel bani în interesul său personal. Așa s-a explicat faptul că a acceptat să dea suma totală de 70.000 euro, având convingerea că prin relațiile inculpatei A.C. și ale prietenei acesteia S.E., soțul său va fi pus în libertate. A.C. a cerut ca întreaga sumă de bani să-i fie dată anterior efectuării intervenției pentru a o da mai departe persoanelor ce urmau să se ocupe de admiterea cererii de grațiere. C.D. i-a prezentat situația soțului său C.G., iar acesta nu a fost de acord să dea întreaga sumă de bani, sfătuind-o să remită doar jumătate din bani, urmând ca cea de-a doua parte să fie remiși după admiterea cererii de grațiere și punerea sa în libertate. A.C. a fost de acord cu această modalitate de a proceda iar pe data de 23 decembrie 2008 C.D. s-a deplasat împreună cu mama sa R.M. la domiciliul inculpatei A.C. și i-a remis acesteia suma de 35.000 euro. Pentru a fi convingătoare cu privire la intervențiile pe care ar fi urmat să le efectueze, A.C. i-a solicitat C.D. în ziua respectivă să o ducă la muzeul de istorie cu autoturismul unde s-a întâlnit cu prietena sa „C.” (S.E.) având banii asupra sa și susținând că se va duce împreună cu „C.” să ducă banii persoanelor care urmau să se ocupe de admiterea cererii de grațiere. Pentru a avea o garanție cu privire la suma de bani remisă C.D. i-a cerut inculpatei A.C. să întocmească un act doveditor autentificat la notariat dar aceasta a refuzat, pretinzând că prietena sa „C.” nu ar fi fost de acord să semneze vreun act deoarece nu o cunoștea suficient de bine pe C.D. și că, având în vedere intervențiile ce urmau să se realizeze în favoarea soțului său, nu ar fi fost indicat să le apară numele în acte. Pentru a avea totuși o garanție, C.D. i-a cerut inculpatei A.C. să întocmească ea un document autentificat cu prietena sa „C.”, având încredere că dacă lucrurile nu vor ieși bine își va recupera banii de la A.C. Astfel, la data de 24 decembrie 2008, a doua zi după remiterea primei tranșe din bani s-a întocmit un contract de împrumut autentificat la Biroul Notarului Public S.M., contract încheiat între A.C. în calitate de împrumutător și S.E. în calitate de împrumutat pentru suma de 35.000 euro, la rubrica martori semnând C.D. și Z.G. Întocmind acest contract de împrumut fals care în fapt acoperea traficul de influență, inculpatele A.C. și S.E. s-au asigurat că orice s-ar întâmpla C.D. nu va avea nici o posibilitate legală de a le trage la răspundere și de a-și recupera banii remiși. Au încercat totodată să evite asocierea numelui lor cu cel al C.D., ceea ce însă nu Ie-a reușit deoarece aceasta a semnat contractul în calitate de martoră alături de Z.G., prietena sa care nu avea nici o legătură personală cu cele două. A.C. i-a spus C.D. că i-a dat cei 35.000 euro inculpatei S.E., iar aceasta la rândul său a dat banii mai departe celor care urmau să aprobe cererea de grațiere a condamnatului C.G. Cu privire la „relațiile sale” A.C. a afirmat că este necesar doar să le arate banii pentru a le dovedi că cei care solicită intervenția dispun de o asemenea sumă de bani, după care vor fi restituiți, urmând să fie remiși efectiv după rezolvarea problemei. C.D. s-a sfătuit la telefon cu soțul său C.G. și au căzut de acord să prezinte și cea de-a doua parte din bani „pentru poză”, urmând să-i ia înapoi și să-i dea efectiv după ce va fi pus în libertate. La începutul lunii ianuarie 2009 C.D. s-a deplasat la domiciliul inculpatei A.C. și i-a mai dus 35.000 euro pentru a-i arăta „la lume”, iar după câteva zile i-a luat înapoi, A.C. arătându-se generoasă și spunându-i că cei la care a intervenit ea vor lua banii doar după rezolvarea problemei. Conform promisiunilor făcute de A.C., C.G. urma să fie eliberat cu certitudine în ziua de 20 ianuarie 2009, lipsa de scrupule și îndrăzneala inculpatei A.C. mergând atât de departe încât chiar i-a cerut C.D. să trimită la data respectivă un autoturism la Penitenciarul Giurgiu pentru a-l lua acasă pe C.G. În naivitatea sa și bazându-se pe relația închipuită de sinceră prietenie pe care o avea cu A.C., C.D. nu a avut nici un dubiu că soțul său va fi pus în libertate și a trimis în ziua respectivă un autoturism la penitenciar. Mai mult, vorbind în cursul zilei de 20 ianuarie 2009, în jurul orei 15.00, cu A.C. aceasta i-a dat din nou asigurări că soțul său va fi eliberat, dar puțin mai târziu. Văzând că soțul său nu a fost pus în libertate, atât C.D., cât și C.G. au început să-i ceară explicații inculpatei A.C. A.C. a susținut că persoanele la care a intervenit ea „și-au făcut treaba”, deși nu încasaseră nici un ban înainte, transferând întreaga răspundere asupra inculpatei S.E. și spunând că oamenii acesteia nu au făcut nimic, deși au luat deja banii. În aceste condiții i s-au cerut explicații inculpatei S.E. care a încercat să se scuze, susținând că C.G. ar fi fost indiscret și ar fi vorbit la penitenciar cu ceilalți deținuți despre faptul că urma să fie pus în libertate, iar persoanele la care a intervenit ea nu au mai vrut să se implice în aceste condiții în rezolvarea problemei. După numeroase discuții, certuri și amenințări, la sfârșitul lunii februarie - începutul lunii martie 2009 C.D. a reușit să o determine pe A.C. să recupereze cei 35.000 euro de la S.E. și să-i restituie. După data de 20 ianuarie 2009 și până când i-a restituit banii, A.C. a mai încercat să o ducă cu vorba pe C.D., vehiculând nume ca A.B., T.S. și D., persoane pe care a pretins că le-ar cunoaște personal și făcând referire la un personaj misterios numit „D.”, care ar fi pus-o în legătură cu un anume „M.”, comisar parlamentar. Reprezentativă în acest sens este convorbirea purtată de A.C. cu C.D. în autoturismul acesteia din urmă la data de 17 februarie 2009 în intervalul orar 20:22:34 - 20:37:09, discuție redată în procesul-verbal întocmit și care se regăsesc în dosarul de urmărire penală. Discuția s-a purtat în autoturismul C.D., fiind interceptată și înregistrată prin telefonul mobil al acesteia care îl lăsase deschis pentru a fi auzită de soțul său C.G. Față de convorbirile telefonice, conversația din autoturism s-a purtat într-un mediu în care inculpata A.C. s-a simțit mai protejată, considerând că nu o poate auzi nimeni în afară de C.D., astfel că a vorbit liber și direct, fără ocolișuri și subînțelesuri. Această discuție este relevantă în privința modului în care a procedat A.C. pentru a câștiga încrederea C.D. și a o determina pe aceasta să-i remită bani. Astfel, A.C. i-a relatat amănunțit în ce mod urmează să intervină, sugerând că persoanele cu care ia legătura în acest sens sunt deosebit de importante și sus-puse și că are posibilitatea de a ajunge la cei care sunt abilitați să rezolve în mod concret punerea în libertate a condamnatului C.G. În plus, A.C. a simulat foarte bine o prietenie sinceră și apropiată cu C.D., făcându-i acesteia confidențe și oferindu-se chiar să o ajute cu împrumuturi în bani. Cu toate încercările făcute de A.C. de a amâna restituirea banilor și de a o face să creadă pe C.D. că șansele de punere în libertate a soțului său prin grațiere nu s-au epuizat, aceasta din urmă, influențată și de discuțiile avute cu C.G. nu i-a mai acordat încredere și a trecut la amenințări, convingând-o pe A.C. în cele din urmă să recupereze banii de la S.E. și să-i returneze. După eșecul așa-ziselor intervenții efectuate de A.C. și S.E. la Administrația Prezidențială, un alt personaj cu o moralitate la fel de îndoielnică din anturajul C.D., o altă prietenă „săritoare”, P.R., s-a oferit să o ajute, arătându-se indignată de suma exorbitantă cerută de cele două pentru rezolvarea problemei, precum și de faptul că nu-și respectaseră promisiunile. C.D., fiind într-o stare de disperare în care ar fi fost dispusă la orice pentru a rezolva eterna problemă a eliberării soțului său a fost și de această dată receptivă la poveștile prezentate în mod credibil de P.R., care, asemenea inculpatei A.C., a încercat să obțină bani pentru ea și pentru prietena sa intimă „F.”, identificată în persoana inculpatei F.F. Inculpata F.F. avea relații apropiate cu numitul P.D. pe care îl cunoscuse în calitate de partener de afaceri și cunoștea faptul că într-un apartament proprietatea acestuia locuise în calitate de chiriașă o doamnă judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pornind de la această informație F.F. i-a spus lui P.R. că prietenul său P.D. cunoaște o judecătoare la Înalta Curte de Casație și Justiție și că ar putea interveni la aceasta pentru admiterea recursului la revizuire făcut de condamnatul C.G. P.R. a preluat imediat și a transmis mai departe susținerile inculpatei F.F., adăugându-le anumite elemente necesare pentru a o determina pe C.D. să creadă că soțul său va fi pus în libertate. Astfel, la data de 21 ianuarie 2009, ora 19:54:03, între P.R. și F.F. s-a purtat o convorbire, interceptată, convorbire care a fost de asemenea redată în procesul-verbal întocmit și care este depusă în dosarul de urmărire penală. La aceeași dată, la ora 19.58.24, P.R. a luat legătura cu C.D. și a purtat o altă conversație care a stat la baza sesizării în prezenta cauză și care a fost redată în procesul-verbal întocmit. Din convorbirile menționate anterior a rezultat că F.F. a pretins față de P.R. că ar avea posibilitatea de a interveni prin intermediul unui prieten identificat în persoana numitului P.D. la Înalta Curte de Casație și Justiție la o judecătoare pentru admiterea recursului la revizuire formulat de condamnatul C.G. La rândul său P.R. a preluat imediat această informație și i-a transmis-o la interval de câteva minute C.D., făcând-o să creadă că se poate interveni la cel mai înalt nivel în favoarea soțului său și determinând-o pe aceasta să afirme că ar fi dispusă să dea 60.000 euro pentru o astfel de intervenție. Pentru a-i câștiga încrederea și cunoscând faptul că anterior C.D. mai plătise în zadar pentru punerea în libertate a soțului său, P.R. i-a repetat că oamenii sunt super serioși și nu vor nici un ban înainte. Nici această intervenție nu s-a concretizat deoarece influența pe care F.F. a pretins că ar avea-o prin intermediul prietenului său P.D. nu era reală. Nu s-au încasat nici bani de către P.R. și F.F. pentru realizarea intervenției dar acest aspect nu a prezentat relevanță decât cu privire la stabilirea gradului concret de pericol social al faptelor și cu privire la individualizarea eventualelor pedepse, neavând importanță în privința laturii obiective a infracțiunii care s-a realizat în modalitățile normative ale „pretinderii” și „acceptării de promisiuni” în mod direct în cazul învinuitei P.R. și în mod indirect în cazul inculpatei F.F. P.R. nu i-a pretins C.D. o sumă de bani determinată, dar din conținutul convorbirii a rezultat clar că urmează să ia bani pentru realizarea intervenției, spunând: „în momentul în care este Ok și în momentul în care este cineva, îl ia, tu ești cu banii acolo unde trebuie la ora (...)”. De asemenea, P.R. a acceptat în mod direct promisiunea C.D. de a-i da bani pentru realizarea intervenției, iar F.F. a pretins bani și a acceptat promisiunea banilor de la C.D. în mod indirect, prin intermediul P.R. După eșecul intervenției la care s-a făcut referire anterior, P.R. și F.F. au încercat în continuare să realizeze o intervenție de această dată la Parchet, condamnatul C.G. retrăgându-și recursul la revizuire la termenul din 30 ianuarie 2009. Din discuțiile purtate între cele două sub acest aspect, a rezultat că F.F. a determinat-o pe P.R. să creadă că poate interveni prin tot felul de persoane influente la diferite instituții în favoarea lui C.G., iar P.R. la rândul său a preluat fără nici o reținere afirmațiile acesteia pe care Ie-a prelucrat și comunicat pentru a fi mai credibile după care Ie-a prezentat C.D., traficul de influență fiind realizat de cele două de la una la alta, completându-se și sprijinindu-se reciproc. Un fragment din convorbirea purtată de cele două la data de 01 februarie 2009, ora 12:32:45, P.R. și F.F., redat în procesul-verbal întocmit și care se regăsește în dosarul de urmărire penală, este relevant în această privință. Profitând de dorința C.D. de a găsi o relație pentru a-și pune soțul în libertate, precum și de încrederea pe care i-a acordat-o în virtutea prieteniei, P.R. a împrumutat în mod repetat bani de la aceasta și chiar bijuterii pentru a le amaneta, fără a mai restitui banii sau bijuteriile. Prejudiciul produs C.D. reprezentând contravaloarea bijuteriilor și ale împrumuturilor succesive se ridică la suma totală de aproximativ 9.000 euro. Deși împrumuturile i-au fost acordate P.R. în contextul în care C.D. spera să o ajute cu relațiile ei pentru a-și elibera soțul din închisoare, încasarea respectivelor sume de bani nu constituie infracțiunea de trafic de influență deoarece remiterea împrumuturilor nu a fost condiționată de efectuarea unei intervenții de către P.R. în baza influenței reale sau imaginare asupra vreunui funcționar competent de a dispune cu privire la situația juridică a condamnatului C.G. Situația de fapt prezentată în actul de sesizare al instanței a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. și P.R. la data de 21 ianuarie 2009, ora 19:58:24; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de F.F. și P.R. la data de 21 ianuarie 2009, ora 19:54:03; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de F.F. și P.R. la data de 01 februarie 2009, ora 12:32:45; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de F.F. și P.R. la data de 06 februarie 2009, orele 15:26:33; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. și P.R. la următoarele date: 29 ianuarie 2009, orele 18:57:51, și 29 ianuarie 2009, ora 23:12; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. și P.R. la data de 03 februarie 2009, ora 10:30:03, de C.G. cu C.D. la data de 03 februarie 2009, orele 17:02:13, 17:49:55 și 21:06:11, și C.D. cu A.C. la 03 februarie 2009, ora 22:02:03; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de A.C. cu C.D. la data de 04 februarie 2009, ora 13:21:29; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.G. și C.D. la data de 04 februarie 2009, ora 17:52:44; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. cu C.G. la data de 04 februarie 2009, ora 18:34:29; proces-verba! de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. cu C.G. la data de 17 februarie 2009, ora 17:03:05; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. și C.G. la data de 20 februarie 2009, orele 20:15:49 și 21:33:11; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. și C.G. la următoarele date 03 februarie 2009, ora 21:06:11, 09 februarie 2009, ora 21:38:19, 10 februarie 2009, ora 20:18:25, 14 februarie 2009, ora 19:24:45, 15 februarie 2009, ora 11:25:04, 15 februarie 2009, ora 11:27:51, 17 februarie 2009, ora 16:39:24, 07 martie 2009, 18:58:29; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de C.D. și C.G. la următoarele date 04 februarie 2009, ora 16:31:18, 04 februarie 2009, ora 17:52:44, 04 februarie 2009, ora 18:34:29, 07 februarie 2009, ora 12:57:52, 09 februarie 2009, ora 16:55:29, 11 februarie 2009, ora 21:03:35, 15 februarie 2009, ora 17:23:02, 17 februarie 2009, 17:03:05, 17 februarie 2009, orele 21:59:09 și 22:28:30, 20 februarie 2009, ora 20:15:49 și 21:33:11; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.G. și C.D. la data de 14 februarie 2009, ora 14:58:11; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.G., C.D., A.C. și P.R. în sistem „conferință” la data de 01 iulie 2009, ora 23:44:15; proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate de C.D. cu S.E. la data de 02 iulie 2009, ora 21:41:17; cererea de revizuire formulată de C.D. pentru C.G. și referatul procurorului; cererea de revizuire formulată de C.G.; extras al listei de ședință din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; decizia penală nr. 333 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; numerele de înregistrare a cererilor de revizuire și grațiere formulate de C.G. și de C.D.; adresa din 04 decembrie 2009 emisă de Președintele României - Probleme Cetățenești; contract de împrumut din 24 decembrie 2009 autentificat la Biroul Notarului Public S.M.; adresa din 19 noiembrie 2009 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 3; proces-verbal de audiere a învinuitului C.G.; declarații inculpat C.G.; proces-verbal de audiere a inculpatei C.D.; declarații inculpata C.D.; proces-verbal de audiere a inculpatei A.C.; declarații inculpata A.C.; proces-verbal de audiere a inculpatei S.E.; declarație inculpată S.E.; proces-verbal de audiere a inculpatei P.R.; declarații inculpată P.R.; proces-verbal de audiere a inculpatei F.F.; declarații inculpata F.F.; proces-verbal de audiere a martorei O.V.; declarație martoră O.V.; proces-verbal de audiere a martorei Z.G.; declarație martoră Z.G.; proces-verbal de audiere a martorei R.M.; declarație martoră R.M.; proces-verbal de audiere a martorului P.D.; declarație martor P.D.; declarație martoră F.S.P.; declarație martor C.E.; proces-verbal de confruntare între inculpatele P.R. și F.F.; proces-verbal de confruntare între inculpații C.G. și S.E.; proces-verbal de confruntare între inculpații C.G. și A.C.; proces-verbal de confruntare între inculpatele C.D. și S.E.; proces-verbal de confruntare între inculpatele C.D. și A.C.; proces-verbal de confruntare între inculpatele C.D. și P.R. Împotriva sentințe penale nr. 140 din 17 februarie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 50635/3/2009, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații S.E., A.C., P.R., F.F. și C.G. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - D.N.A. a criticat sentința penală apelată pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, sub aspectul nelegalității, primul motiv de apel a vizat nelegalitatea pedepsei aplicată inculpatului C.G., sens în care s-a apreciat că infracțiunea din prezenta cauză, fiind săvârșită în timpul executării unei alte pedepse, se impunea contopirea pedepsei rămase neexecutate cu pedeapsa din prezenta cauză, fără a se aplica o pedeapsă într-un cuantum mai mare decât restul rămas neexecutat. Cel de-al doilea motiv de apel a vizat greșita reținere și aplicare a dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, pentru inculpații C.G. și C.D., în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile de formă ale denunțului. Al treilea motiv de apel, a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., referitor la inculpatele F.F. și P.R., având în vedere că, referitor la cele două, nu s-a discutat despre luarea unei măsuri preventive, sens în care s-a solicitat înlăturarea acestor dispoziții. În ceea ce privește netemeinicia hotărârii apelate, apelul Parchetului a vizat greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, raportat la persoana și comportamentul procesual al acestora, la pericolul social al faptei și la circumstanțele săvârșirii, la încadrarea juridică a faptei pentru fiecare inculpat în parte, la valoarea ridicată a sumei de bani pretinse și remise, la perseverența infracțională a inculpatelor S.E. și A.C., la modalitatea de concepere a activității infracționale și la perioada îndelungată de desfășurare, sens în care s-a solicitat majorarea cuantumului pedepselor și înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., pentru inculpatele S.E., A.C. și C.D. Nu în ultimul rând, s-a criticat hotărârea apelată sub aspectul greșitei confiscări de la inculpații C.D. și C.G. a sumei de 70.000 euro, în valută și nu în echivalentul în RON. În altă ordine de idei, s-a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptelor este cea reținută prin actul de sesizare a instanței. Apelanta-inculpată A.C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței penale apelate și, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind elementul material. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1584 C. civ., contractul de împrumut încheiat de inculpată îndeplinește toate condițiile de fond și de formă, având un obiect determinat și nu în scopul exercitării influenței asupra unui funcționar. Mai mult, suma prevăzută în contract a și fost restituită. În același sens, influența, pe care o are sau a lăsat inculpata să creadă că o are, trebuie să privească un funcționar cu atribuții în soluționarea cererii de grațiere, însă, în înregistrările convorbirilor telefonice nu se face referire la o asemenea persoană. De asemenea, potrivit art. 94 lit. d) din Constituția României, președintele țării are competență exclusivă în acest sens. Nu în ultimul rând, s-a solicitat înlăturarea tuturor convorbirilor telefonice, folosite ca mijloc de probă și avute în vedere de instanța de fond, apreciind că au fost obținute în mod nelegal, prin încălcarea dispozițiilor art. 91 1 C. proc. pen. cu referire la art. 26 din Constituția României, sens în care, s-a arătat că, deși urmărirea penală a fost începută la data de 12 octombrie 2009, convorbirile au fost interceptate anterior. Apelanta-inculpată S.E. a arătat că achiesează la concluziile apelantei-inculpate A.C., referitor la nelegala interceptare a convorbirilor telefonice, în temeiul dispozițiilor art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., solicitând desființarea sentinței penale apelate și, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei, întrucât fapta pentru care a fost condamnată nu există. Astfel, nu se precizează modalitatea în care se presupune că a fost săvârșită infracțiunea de fals, cu atât mai mult cu cât contractul încheiat de inculpate îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind încheiat la notariat. De asemenea, din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpata ar fi promis că va interveni pe lângă un funcționar cu atribuții de soluționare a cererii de grațiere. Apelanta-inculpată P.R. a solicitat desființarea sentinței penale apelate și, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, apreciind că nu sunt îndeplinite, cumulativ, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, lipsind intenția. Astfel, în fapt, inculpata a fost condamnată pentru o altă faptă decât cea reținută prin actul de sesizare a instanței. În acest sens, s-a arătat că din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpata a pretins suma de 70.000 euro ori că a acceptat propunerea coinculpatei C.D. să-i plătească suma de 60.000 RON. Mai mult, din declarațiile coinculpaților C., nu rezultă că relațiile acestora cu inculpata P. au existat doar în vederea desfășurării unei activități infracționale. De asemenea, din convorbirilor telefonice, înregistrate nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor art. 91 1 C. proc. pen., rezultă o simplă discuție, fără referiri concrete la vreo intervenție pe lângă vreun magistrat de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar la plata onorariului de avocat. În subsidiar, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatei este prea mare, raportat la pericolul social redus al faptei și al inculpatei, determinat de vârsta acesteia, de lipsa antecedentelor penale și de studiile superioare ale acesteia, s-a solicitat redozarea pedepsei, cu reținerea dispozițiilor art. 40 C. pen. și înlăturarea dispozițiilor art. 83 C. pen., precizându-se că, deși în rechizitoriu nu se reține, totuși, instanța a avut în vedere starea de recidivă. Apelanta-inculpată F.F. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și, pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat ia art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, apreciind că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa. Astfel, s-a criticat modalitatea de analizare a probelor administrate în cauză, întrucât, din actele dosarului nu rezultă că ar fi existat o înțelegere între inculpatele F. și P. pentru efectuarea traficului de influență, ci doar simple supoziții, bazate pe două convorbiri telefonice, dar care nu duc la concluzia săvârșirii faptei. Sub acest aspect, s-a arătat că singura contribuție a inculpatei F. a fost aceea de a recomanda un avocat, despre care știa că, anterior, fusese judecător sau procuror. S-a apreciat că neîncrederea manifestată de inculpatul C. în demersurile inculpatei P. atrage nevinovăția inculpatei F. Apelantul-inculpat C.G. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, ca netemeinică sub aspectul greșitei contopiri a pedepsei și, pe fond, înlăturarea dispozițiilor art. 41 C. pen. Prin decizia penală nr. 29 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatul C.G. împotriva sentinței penale nr. 140 din data de 17 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală. Curtea a înlăturat aplicarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în privința inculpaților C.G. și C.D. și a reținut, în favoarea acestora, prevederile art. 74 alin. (2) C. pen. A înlăturat aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. și a reținut incidența dispozițiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în privința inculpatului C.G. și, pe cale de consecință: În baza art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. Curtea a condamnat-o pe inculpata C.D. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen., Curtea l-a condamnat pe inculpatul C.G. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul grațierii condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2789 din 31 mai 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea a constata că infracțiunea pentru care s-a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate este concurentă cu infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., Curtea a contopit pedepsele de 2 ani închisoare și 20 de ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 290 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat următoarele: În mod corect, instanța de fond a stabilit situația