ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3399/2012

Asupra recursului de față, constată: Prin sentința penală nr. 33 din 20 ianuarie 2011 Tribunalul București, secția a ll-a penală, a dispus următoarele: În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a)-c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata D.L.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Conform art. 86 1 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea, pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 4 ani în temeiul art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen.

s-a pus în vedere inculpatei să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență. În baza art. 359 C. proc. pen. s-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 86 4 alin. (2) C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate prevenția de la data de 27 mai 2010 la zi. În baza art. 350 alin. (3) C. proc.

pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei de sub puterea M.A.P. nr. 142/UP/2010 al Tribunalului București, secția a ll-a penală, dacă nu este arestată în altă cauză. Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a)-c) și art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.F. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a)-c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. d) din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a)-c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei rezultante, fixându-se un termen de încercare de 4 ani, conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen.

s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență. În baza art. 359 C. proc. pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 alin. (2) C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate prevenția de la 27 mai 2010 la zi. În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen.

s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. 143/UP/2010 al Tribunalului București, secția a ll-a penală, dacă nu este arestat în altă cauză. Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a cantității de 0,37 grame heroină și 265 comprimate metadonă rămase în urma analizelor de laborator. Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a sumei de 550 RON de la cei doi inculpați. Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a sumei de 19.125 RON, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare și care provine din vânzarea de droguri.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, analizând probatoriile administrate, următoarea situație de fapt. Inculpatul U.F., pe baza aceleiași rezoluții infracționale, la datele de 07 mai 2010, 12 mai 2010, 13 mai 2010 (folosindu-se de minora D.R. în vârstă de 13 ani), 14 mai 2010 (împreună cu coinculpata D.L.S.) și 17 mai 2010, a vândut colaboratorului sub acoperire „D.A." cantitatea totală de 1,26 grame heroină cu suma de 500 RON, ceea ce întrunește în drept elementele constitutive ale o infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. d) din același act normativ și art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut de asemenea că în zilele de 13 mai 2010, 14 mai 2010 și 17 mai 2010, același inculpat, cu știință, a pus la dispoziția unor consumatori de droguri locuința sa în vederea consumului, ceea ce realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului, prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat, constând în deținerea la domiciliu a cantității de 275 comprimate metadonă, în vederea consumului propriu, fiind depistat cu ocazia percheziției locuinței, la 27 mai 2010, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a reținut că toate infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind incidente prevederile art. 33 lit. a) C. pen. În ceea ce o privește pe inculpata D.L.S., s-a stabilit că activitatea sa infracțională a constat în faptul că, în baza unei unice rezoluțiuni infracționale, la data de 14 mai 2010, împreună cu inculpatul U.F. a vândut colaboratorului sub acoperire „D.A." cantitatea de 0,22 grame heroină cu suma de 100 RON, iar în data de 18 mai 2010 a vândut aceleiași persoane cantitatea de 0,12 grame heroină cu suma de 50 RON, ceea ce întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a mai reținut și motivat că săvârșirea infracțiunilor de către inculpați, în condițiile arătate, ca și vinovăția acestora, sunt amplu și temeinic dovedite prin procesele-verbale încheiate de organele de poliție, înregistrări audio-video necontestate, actele de constatare tehnico-științifică, coroborate cu depozițiile martorilor, declarațiile colaboratorului sub acoperire și recunoașterile constante ale inculpaților, care au solicitat să se țină seama de circumstanțele lor personale favorabile. În ceea ce privește individualizarea pedepselor, tribunalul a interpretat prevederile art. 72 C. pen. în sensul existenței unei distincții clare între gradul de pericol social al faptelor, pe de o parte, care este ridicat, și datele ce caracterizează persoana inculpaților, unde sunt precumpănitori, acele elemente ce conduc la concluzia că reeducarea lor este posibilă și fără privare de libertate prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe aspecte. S-a susținut în primul rând că instanța de fond a greșit neaplicând inculpatului U.F. și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen. - interzicerea drepturilor părintești, în condițiile în care în sarcina sa s-a reținut incidența art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000. Acesta a implicat, în activitatea sa ilegală de comercializare a drogurilor, la data de 13 mai 2010, pe minora D.R., în vârstă de 13 ani, ceea ce imprimă faptei un caracter și mai grav, ce urmează să se reflecte și în pedeapsa complementară. O a doua critică a vizat neaplicarea prevederilor art. 80 C. pen., coexistența circumstanțelor atenuante cu agravanta menționată impunând ca pedeapsa să nu fie coborâtă sub minimul său special, în raport de gravitatea faptei, de circumstanțele reale și personale ale cauzei.

Cel de-al treilea motiv de apel a vizat greșita individualizare a pedepselor aplicate ambilor inculpați, arătându-se că suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor este nejustificată. Intimații inculpați au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că recunosc faptele și nu vor mai săvârși infracțiuni. Inculpatul U.F. a solicitat și să fie audiat, declarația sa în sensul menționat fiind consemnată la dosar. Prin decizia penală nr. 104/A din 01 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. A desființat, în parte, sentința penală nr. 33 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și rejudecând: I. În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat inculpata D.L.S. la 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 C. pen., interzicându-i inculpatei pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 2 alin. (1) C. pen. Pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei. II. 1. În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. d) din aceeași lege, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul U.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 C. pen., interzicându-i inculpatului pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

2. În baza art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat același inculpat la 1 an închisoare. A făcut aplicarea art. 71 C. pen., interzicându-i inculpatului pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. 3. În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat același inculpat la 2 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 C. pen., interzicându-i inculpatului pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit aceste pedepse și a dat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 C. pen., interzicându-i inculpatului pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. A dedus prevenția pentru ambii inculpați, de la 27 mai 2010 la 20 ianuarie 2011. Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele: Examinând actele și lucrările dosarului în contextul prevederilor art. 378 C. proc. pen. și al criticilor formulate, Curtea a reținut următoarele: Referitor la neaplicarea față de inculpatul U.F.

a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor părintești - art. 64 lit. d) C. pen., s-a reținut că implicarea unui minor, în cazul în speță, în vârstă de 13 ani, într-un act infracțional de comercializare a drogurilor prezintă o gravitate deosebită, reflectată de legiuitor prin reglementarea unei circumstanțe agravante speciale - art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000. Ea a fost reținută de către instanța de fond ca încadrare juridică, iar din motivarea sentinței rezultă că a fost avută în vedere și la individualizarea pedepsei. Nici cea de-a doua critică, vizând neaplicarea de către instanța de fond a o prevederilor art. 80 C. pen. privind concursul între cauzele de agravare și de atenuare a pedepselor nu a putut fi primită.

Prin sentința atacată a fost reținut acest concurs, iar instanța a considerat totuși necesar, în raport de ansamblul criteriilor și al circumstanțelor reale și personale pe care Ie-a avut în vedere, să coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege 10 ani închisoare. S-a apreciat că această posibilitate este perfect legală, fiind în acord cu prevederile art. 80 alin. (2) C. pen.: „în caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie". S-a reținut că apelul este întemeiat în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, conform considerațiilor ce succed. Cererea inculpatului U.F. și a inculpatei D.L.S., de a li se aplica prevederile art. 320 1 C. proc.

pen., nu a putut fi însă primită având în vedere că cercetarea judecătorească a început înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, care a introdus acest text, iar prevederile art. 13 C. pen. nu operează într-o asemenea materie procedurală. Așa fiind, instanța de apel a dispus, în rejudecare, conform încadrării juridice corecte date de instanța de fond, condamnarea inculpatului U.F. la pedepse de 5 ani, 1 an și respectiv 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) și b) C. pen., interzicându-i-se inculpatului, ca pedepse accesorii, aceste drepturi, pe duratele de executare ale pedepselor principale. Curtea a apreciat că în cauză, în raport și de distincțiile făcute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ținând seama de numărul, gravitatea și natura infracțiunilor, este justificată interzicerea în totalitate a drepturilor electorale, deci inclusiv cel de a fi ales [art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.].

S-a mai reținut că faptele inculpatului, care lezează cu totul alte categorii de relații sociale decât cele de familie ori legate de ocrotirea minorilor, nu justifică aplicarea pedepsei complementare solicitate de Parchet, o astfel de măsură fiind excesivă și în afara scopurilor pentru care a fost reglementată. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen. s-a procedat la contopirea pedepselor și s-a dat intimatului inculpat spre executare pe cea mai grea dintre acestea, de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei de 5 ani închisoare. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Împotriva deciziei penale nr. 104/A din 01 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, privind pe inculpații U.F.

și D.L.S. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, motivele fiind menționate în încheierea de ședință de la 11 octombrie 2012 când au avut loc dezbaterile în prezenta cauză, urmând a nu mai fi reluate. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 29631/3/2010. Examinând motivele de recurs și hotărârea atacată sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat, dar nu pentru motivele invocate respectiv cele prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și pct. 17 2 C. proc. pen., ci pentru considerentul privind greșita confiscare a sumei de 550 RON de la intimații inculpați U.F.

și D.L.S. I. Astfel, Înalta Curte constată că la data de 07 mai 2010 în jurul orelor 13,00, colaboratorul D.A. a efectuat o cumpărare autorizată de heroină de la inculpatul U.F., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină. Din raportul de constatare tehnico științifică din 11 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,31 grame conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, cantitatea de 0,23 grame din aceeași substanță fiind depusă la camera de corpuri delicte conform dovezii. În data de 12 mai 2010 în jurul orelor 14:30 colaboratorul „D.A." a efectuat o cumpărare autorizată de droguri, de la inculpatul U.F., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină.

Din raportul de constatare tehnico științifică din 14 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,24 grame conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, probă consumată în procesul analizelor de laborator. În data de 13 mai 2010 în jurul orelor 10:00 colaboratorul „D.A." o a efectuat o cumpărare autorizată de droguri, de la inculpatul U.F., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină, cumpărare efectuată prin intermediul minorei D.R. Din raportul de constatare tehnico științifică din 14 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,25 grame conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, probă consumată în procesul analizelor de laborator. În data de 14 mai 2010 în jurul orelor 18:00 colaboratorul „D.A." a efectuat o cumpărare autorizată de droguri de la inculpatul U.F.

și inculpata D.L.S., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină. Din raportul de constatare tehnico științifică din 18 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,22 grame conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, probă consumată în procesul analizelor de laborator. În data de 17 mai 2010 în jurul orelor 14:00 colaboratorul „D.A." a efectuat o cumpărare autorizată de droguri, de la inculpatul U.F., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină. Din raportul de constatare tehnico științifică din 19 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,24 grame conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, cantitatea de 0,14 grame pulbere din aceeași substanță a fost depusă la camera de corpuri delicte conform dovezii.

În data de 18 mai 2010 în jurul orelor 18:30 colaboratorul „D.A." a efectuat o cumpărare autorizată de droguri de la inculpata D.L.S., înmânându-i acesteia din urmă o sumă de 50 RON contravaloarea unei doze de heroină. Din raportul de constatare tehnico științifică din 19 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,12 grame conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, probă consumată în procesul analizelor de laborator. in toate aceste acte materiale rezultă că inculpatul U.F. a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri în formă continuată, respectiv 4 acte materiale (respectiv la data de 07 mai 2010, 12 mai 2010, 13 mai 2010, 17 iulie 2010) în schimbul sumei totale de 400 RON, și un act material împreună cu inculpata D.L.

în schimbul sumei de 100 RON (la data de 14 mai 2010), iar inculpata D.L. a mai săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, singură, un singur act material, în schimbul sumei de 50 RON (la data de 18 mai 2010). Astfel, sumele care trebuiau confiscate de la inculpații, fiind rezultatul activității infracționale, sunt de 450 RON în ceea ce-l privește pe inculpatul U.F. și 100 RON în ceea ce o privește pe inculpata D.L.F. II.

Cu privire la motivul de casare invocat de parchet privind greșita individualizare a pedepselor stabilite în sarcina inculpaților; instanța de recurs constată că referitor la inculpata D.L.S., instanța de fond și instanța de apel au considerat, în mod corect, că în raport de împrejurarea că aceasta a săvârșit două acte materiale ale infracțiunii de comercializare a drogurilor, fiind sub influența concubinului său, inculpatul U.F., că nu este cunoscută cu antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele, are un copil minor în întreținere, dispunând pedeapsa de 3 ani închisoare o pedeapsă ce a fost suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 86 1 C. pen. De asemenea, instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond este greșită și în ceea ce privește tratamentul sancționator aplicat intimatului inculpat U.F.

Instanța de Apel, în mod judicios a reținut că, în mod nejustificat, instanța de fond a aplicat inculpatului U.F. pedepse într-un cuantum redus și a dispus suspendarea sub supraveghere a executării sancțiunii rezultante, deși inculpatul a săvârșit un număr de trei infracțiuni diferite în formă continuată, cu privire la regimul drogurilor, implicând un număr important de acte materiale, fiind, conform propriilor declarații, infractor de obicei, consumând droguri de mai mulți ani și fiind angrenat în activități de acest gen; și nu se află la prima încălcare a legii penale, este fără ocupație și loc de muncă. Toate aceste împrejurări, coroborate cu pericolul social deosebit de ridicat al faptelor, au condus instanța de apel la concluzia că reeducarea sa nu poate fi realizată, în sensul art. 52 C. pen., fără privare de libertate.

Instanța de apel a mai ținut seama, la individualizarea pedepselor, că inculpatul nu a negat săvârșirea infracțiunilor. Toate aceste împrejurări reținute de instanța de apel, urmează a fi luate în o considerare și de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la reducerea într-o asemenea măsură a gravității faptelor săvârșite, care caracterizează persoana inculpatului U.F. și D.L.S., întrucât aplicarea pedepselor sub minimul special stabilit de textele incriminatoare pentru infracțiunile săvârșite, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei cea mai grea de 5 ani închisoare în ceea ce-l privește pe inculpatul U. și de 3 ani închisoare în ceea ce o privește pe inculpata D., pedepse care sunt menite să satisfacă și scopul acestora instituit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei reținută în sarcina inculpatei D.L.S., Înalta Curte constată că a fost stabilită în mod corect în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale neimpunându-se o reindividualizare nici cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. Împrejurarea că infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

este o infracțiune care are un pericol social ridicat prin prisma faptului că inculpata a săvârșit aceste fapte în formă continuată (însă fiind vorba de două acte materiale) așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a o stabilit limitele pedepselor, care nu exclud însă, ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptelor, de condițiile de comitere, de persoana inculpatei și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții, astfel că în mod corect i s-au aplicat inculpatei dispozițiile legale privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale așa cum sunt prevăzute la art. 86 1 C. pen.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanța de apel a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepselor rezultante de 3 ani închisoare, în sarcina inculpatei D.L., dar și a modului de executare a pedepsei respectiv, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale conform art. 86 1 C. pen., reținută în sarcina inculpatei D.L., evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunilor săvârșite, în mod concret acesta s-a atenuat ca urmare a împrejurărilor în care au fost săvârșite, subliniind circumstanțele personale evidențiate în persoana inculpatei respectiv că este la primul impact cu legea penală, are un minor în întreținere, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare nu se mai impune.

Înalta Curte de Casație și Justiție, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei rezultante aplicate inculpatului U.F. și D.L., cât și a modalității de executare în ceea ce o privește pe inculpata D.L. prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, față de criticile formulate în recurs, constată că în contextul cauzei nu se justifică majorarea pedepsei stabilite în ceea ce-i privește pe ambii inculpați sau schimbarea modalității de executare în ceea ce o privește pe inculpata D.L., deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen.

se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale inculpaților au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor comise care au luat amploare și încurajează consumatorii de droguri, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, respectiv, prin deprecierea stării de sănătate a persoanelor care consumă astfel de substanțe. De asemenea, critica parchetului în ceea ce-l privește pe inculpatul U.F. care vizează existenta uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., respectiv lit. c), considerată, în mod greșit, circumstanță atenuantă de instanța de fond și însușită de instanța de apel, raportându-se la împrejurarea că acesta nu a recunoscut implicarea în activitatea infracțională a inculpatei D.L.

îngreunând stabilirea adevărului, nu obligă instanța de judecată să înlăture aceste dispoziții și să dispună majorarea pedepsei aplicată deja sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, având în vedere că în fața instanței de fond, respectiv, în faza de cercetare judecătorească acesta și-a recunoscut faptele săvârșite și Ie-a regretat. Recunoașterea împrejurării invocate drept circumstanță atenuantă este lăsată la aprecierea instanței, care ține seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, în cauză, conduita sinceră în cursul procesului penal.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât în cauză pedepsele aplicate, atât pentru fiecare faptă comisă, cât și cea rezultantă, reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpaților, nejustificându-se majorarea pedepsei sau stabilirea unei alte modalități de executare a pedepsei, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. III. Înalta Curte constată că nu este fondat nici motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. în sensul omisiunii aplicării pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul U.F. Interzicerea exercitării acestor drepturi se impune in cazul comiterii unor infracțiuni asupra minorilor, care îl fac pe făptuitor, pentru o perioadă, incompatibil cu calitatea de părinte, tutore sau curator. În temeiul acestei hotărâri, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului formând un bloc de convenționalitate și dispozițiile mai favorabile ale acestora fiind direct aplicabile în dreptul român, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României, s-a reținut că interzicerea drepturilor părintești reprezintă o ingerință în dreptul inculpatului la respectarea vieții de familie, încălcând art. 8 din Convenție.

Și în prezenta cauză, ca și în cauza dedusă C.E.D.O. - Sabou și Pârcălab împotriva României - infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul nu are nici o legătură cu fapte influențând autoritatea părintească, acesta nefiind acuzat de neîngrijirea ori rele tratamente aplicate copiilor săi. Aplicarea automată și de o manieră absolută a interdicției de a exercita drepturile părintești, cu titlu de pedeapsă accesorie, tuturor persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate, fără nici un control din partea instanțelor, referitor la tipul de infracțiune și în interesul eventualilor minori reprezintă o încălcare a art. 8 din Convenție. Dreptul de a fi părinte și de a exercita efectiv toate prerogativele decurgând din el, este un drept fundamental al omului, astfel că el nu poate fi interzis sau îngrădit în mod automat de către instanță, pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Instanța este obligată să examineze dacă infracțiunea comisă îl face pe inculpat nedemn de a exercita acest drept. Or, prin fapta comisă la data de 13 mai 2010, de a vinde 2 doze de heroină în o schimbul sumei de 100 RON, prin intermediul minorei D.R. (care nu este fiica inculpatului), inculpatul U.F. nu a afectat drepturile și persoana copilului și nici nu a avut un comportament ce l-ar califica drept nedemn de a-și exercita drepturile părintești, astfel încât instanța nu poate interzice aceste drepturi nici măcar pe durata executării pedepsei principale.

Instanța de apel, ținând cont că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) C. pen., se dispun ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă, a apreciat corect că faptele de trafic de droguri, deținere în scopul consumului, și punerea la dispoziție a locuinței a altor persoane în scopul consumului de droguri, nu pot duce la concluzia că inculpatul nu poate fi un bun părinte, tutore sau curator. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 104/A din 01 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, privind pe inculpații U.F.

și D.L.S. Va casa, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 33 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, numai în ceea ce privește greșita confiscare a sumei de 550 RON de la intimații inculpați U.F. și D.L.S. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, va dispune confiscarea specială a sumei de 450 RON de la intimatul inculpat U.F. și a sumei de 100 RON de la intimata inculpată D.L.S. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 104/A din 01 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, privind pe inculpații U.F. și D.L.S. Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 33 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, numai în ceea ce îi privește greșita confiscare a sumei de 550 RON de la intimații inculpați U.F. și D.L.S. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială a sumei de 450 RON de la intimatul inculpat U.F. și a sumei de 100 RON de la intimata inculpată D.L.S. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați U.F.

și D.L.S., în sumă de câte 300 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2012.