ÎCCJ, Decizia nr. 59/2004

Examinând recursul sub aspectul

îndeplinirii cerințelor de formă, precum și dacă motivele invocate se

încadrează în cazurile de modificare sau casare a hotărârii, prevăzute de art. 304

C. proc. civ., constată următoarele:

Societatea bancară C.E.C. SA a

formulat cerere prin care a solicitat restituirea cauțiunii de 1.000.000.000

lei consemnată la C.E.C., cu recipisa nr. 77 din 21 octombrie 2003, pentru

suspendarea executării silite a sentinței civile nr. 73 din 30 iunie 2003 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, întemeindu-se pe dispozițiile art. 300 alin. (5) C. proc.

civ., prin încheierea din 3 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1490/2003,

a respins cererea de restituire a cauțiunii formulată de societatea bancară C.E.C.

SA.

S-a motivat că, în raport cu

precizările făcute de intimați, care au declarat că urmăresc obligarea

petiționarei la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării

recursului de către aceasta, se impune respingerea cererii de restituire a

cauțiunii, conform art. 300 alin. (5) C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, societatea

bancară C.E.C. SA a declarat recurs, susținând că, în urma respingerii cererii

sale de suspendare a executării sentinței vizate, nu mai este necesară

menținerea unei garanții constituite în favoarea părții care are la îndemână

calea executării acelei hotărâri.

Examinându-se recursul declarat, în

raport cu cerințele de formă privind admisibilitatea acestuia, se constată că

aceste cerințe nu sunt îndeplinite.

În adevăr, potrivit art. 300 alin. (3)

C. proc. civ., „suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată

numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili prin încheiere, cu

ascultarea părților în Camera de Consiliu”, iar în conformitate cu alin. (5) al

aceluiași articol, „cauțiunea se eliberează recurentului de îndată, dacă

intimatul declară în mod expres că nu urmărește obligarea recurentului la

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului”.

Prevederea în art. 300 alin. (3) C.

proc. civ., conform căreia, în această materie, sunt aplicabile în mod

corespunzător dispozițiile art. 403 alin. (3) din același cod, prin care se

menționează că „asupra cererii de suspendare formulate (...) instanța, în toate

cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod

separat”, nu sunt însă incidente în speță.

Semnificația acestei reglementări nu

poate fi decât aceea că, prin prevederea expresă a căii de atac a recursului, a

fost eliminată calea de atac a apelului împotriva hotărârii prin care este

soluționată contestația la executare, iar, pe cale de consecință, și împotriva

încheierii privind suspendarea la cerere a executării hotărârii pe cauțiune.

De aceea, regula instituită prin art.

299, cu referire la art. 282 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia împotriva

încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, nu

poate fi considerată înlăturată prin dispoziția de trimitere de la art. 300 alin.

(3) la art. 403 alin. (3) C. proc. civ.

În tăcerea legii este, deci,

aplicabil principiul consacrat în materia căilor extraordinare de atac, în

sensul că și încheierile date în baza unei cereri de suspendare a executării

hotărârii sau în legătură cu cauțiunea depusă în acest scop sunt supuse

recursului numai dacă însăși hotărârea ce ar urma să se pronunțe în calea de

atac cu care instanța de control judiciar este învestită ar fi atacabilă cu

recurs.

Or, câtă vreme hotărârea ce se

pronunță asupra căii de atac a recursului nu este susceptibilă de a mai fi

atacată cu un nou recurs, nici încheierea dată asupra cererii de suspendare a

executării hotărârii sau în legătură cu cauțiunea ce privește o asemenea cerere

nu mai poate fi atacată cu recurs pentru că s-ar contraveni principiului de

drept potrivit căruia accesoriul urmează principalul.

De altfel, nici în raport cu

dispozițiile art. 21-24 din Legea nr. 56/1993, prin care este reglementată

competența secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Completului de 9

judecători, acestei instanțe nu-i revine atribuția de a judeca recursuri

îndreptate împotriva încheierilor pronunțate de vreuna din secțiile sale, ca

instanță de recurs, în nici o materie.

Așa fiind și cum încheierea de

respingere a cererii de restituire a cauțiunii a fost pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca instanță de recurs, o

asemenea încheiere nu mai poate fi supusă recursului pentru că nici decizia pe

care această instanță o pronunță asupra căii de atac cu care a fost sesizată nu

este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecință, constatându-se că

recursul de față nu întrunește condițiile de formă pentru a fi admis și că nici

susținerile formulate în sprijinul acestuia nu se încadrează în motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 308 alin.

(4) din același cod, urmează ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

societatea bancară C.E.C. SA împotriva încheierii din 3 decembrie 2003,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în

dosarul nr. 1490/2003.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

26 ianuarie 2004.