ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3814/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

20 noiembrie 2002 sub nr. 12336 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții K.P., V.A.I.

și K.M. în contradictoriu cu Primăria Comunei Lahauheim reprezentată prin

Primar și Consiliul local, Lenauheim solicită instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să oblige pe pârâtă să emită o decizie sau dispoziție, în

conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 prin care să răspundă

la notificarea făcută la data de 8 mai 2001 prin care solicitaseră restituirea

în natură a casei de locuit cu nr. 4, curte și teren aferent în suprafață de

4884 mp, imobil menționat în C.F. 1187 Lenauheim și are nr. top 1-2/b.

În motivarea acțiunii reclamanții

arată că imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil, în baza

Legii nr. 187/1945, la data de 29 ianuarie 1958, fără aplicarea dispozițiilor

Decretului nr. 81/1954, prin care s-au restituit cetățenilor de etnie germană

imobilele expropriate în urma aplicării Legii nr. 187/1945.

Mai arată reclamanții că după data înregistrării

notificării s-au făcut modificări în C.F. și ca urmare a acestora pârâta a

răspuns la notificarea reclamanților prin adresa nr. 5366 din 30 octombrie 2002

„că după identificarea imobilului înscris în C.F. nr. 1187, nr. top 1-2 b/1 și

1-2/b/2 s-a constatat existența unei construcții cu destinație de magazin,

proprietatea cooperației de consum Lenauheim” și în consecință aceasta trebuie

să răspundă la notificarea reclamanților.

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care a solicitat să fie scoasă din cauză întrucât deținătoarea imobilului este

Cooperativa de consum Lenauheim.

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 197 A din 14 martie 2003, a admis contestația formulată de către

reclamanți și a obligat pârâta, prin primar, să soluționeze notificarea

reclamanților.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că reclamanții sunt moștenitori ai proprietarului

tabular M.A.(născută W.) și în această calitate au solicitat, prin notificare,

restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 1187 (casă, curte, teren)

care au fost preluate de către stat fără plată, la data de 29 ianuarie 1958.

A reținut de asemenea că în C.F. mai

înainte menționată sub A I-II cu nr. top 1-b/1 este evidențiat ca fiind

construit un magazin cu etaj și se intabulează dreptul de proprietate în

favoarea Cooperativei de consum Lenauheim.

În consecință, reține instanța de

fond, reclamanții nu au solicitat această construcție nouă, ci vechea

construcție și terenul intabulat la topo 1-2 b/1 și 1-2/b/2 și ca atare, în legătură

cu acestea trebuia să se pronunțe conform art. 23 din Legea nr. 10/2001,

pârâta.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta solicitând schimbarea ei în sensul respingerii

contestației.

Prin decizia civilă nr. 106 din 14

iulie 2003 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de pârâtă și a

schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a reținut că actul prin care reclamanții l-au contestat este

adresa nr. 5366 din 30 octombrie 2002, emisă de către Primarul Primăriei

comunei Lenauheim, care nici în formă și nici în conținut nu poate fi asimilată

deciziei sau dispoziției prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și ca atare

acțiunea reclamanților trebuie să fie respinsă.

Reclamanții au formulat recurs

împotriva acestei decizii invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ.

Se susține că dispozițiile Legii nr.

10/2001 au fost greșit aplicate întrucât antecesorii lor au fost proprietarii

unei suprafețe de teren și ai unei case care a fost transcrisă într-o altă

carte funciară ca urmare a exproprierii în baza Legii nr. 187/1945 (foștii

proprietari, fiind de etnie germană, au fost expropriați, indiferent de mărimea

proprietății).

Mai susțin recurenții că la un

interval de timp de 6 luni după ce au primit notificarea, în mod cu totul

nelegal pârâta Primăria a dat în folosința Cooperativei de consum o suprafață

de 2000 mp din terenul revendicat de reclamanți.

Se mai arată de către recurenți că

în mod nelegal instanța de apel a interpretat legea considerând că la

notificarea formulată de către ei, cel ce trebuia să răspundă era Cooperativa

de consum și nu Primăria.

Recursul este fondat.

Este de reținut în primul rând că în

conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, la data de 8 mai

2001 reclamanții au depus prin executorul judecătoresc o notificare către

Primăria comunei Lenauheim prin care solicitau restituirea în natură a

imobilului înscris în C.F. cu nr. 1187, nr. top 1-2/b/1 și 1-2/b/2 compus din

casă (cu număr de înscriere 4, foaie cadastrală nr.599, curte și teren aferent,

în suprafață de 4884 mp, adică două parcele de câte 679 stj fiecare.

La această notificare pârâta, cu

depășirea termenului de 60 zile (prevăzut de art. 23) a trimis reclamanților

răspunsul înregistrat sub nr. 5366 la data de 30 octombrie 2001 în care arată

că întrucât a constatat existența unei construcții cu destinație de magazin,

proprietatea Cooperativei de consum Lenauheim, apreciază că aceasta este

competentă să soluționeze notificarea.

În legătură cu această adresă de

răspuns prin care pârâta a apreciat că proprietatea ar aparține Cooperativei de

consum, urmează a constata că pârâta se contrazice chiar prin „motivele de

apel” în care arată că ceea ce s-a transmis în folosința Cooperativei de consum

este doar o suprafață de 2000 mp și conchide „noi suntem abilitați să

soluționăm numai cererea pentru cea de-a doua parcelă topografică”.

Cu toate acestea, instanța de apel,

ignorând chiar cele relatate de către pârâtă care recunoștea în apel că trebuie

să rezolve notificarea pentru „cea de a doua parcelă”, apreciază că pârâta nu

are competența să rezolve notificarea.

Mai este de reținut că prevederile

art. 23 din Legea nr. 10/2001 au o formulare imperativă, în sensul că stabilesc

că „în termen de 60 zile de la data înregistrării notificării unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

Ori în cazul în speță termenul în

care a fost formulat răspunsul la notificare a fost de peste 5 luni, deci cu

mult peste 60 zile, forma răspunsului nu a fost cea cerută de lege, iar

motivarea nu a fost în legătură cu obiectul notificării.

Este de reținut în plus voința

legiuitorului ca drepturile persoanei îndreptățite la restituire să fie

respectate, având în vedere prevederile alineatului 2 al articolului mai

înainte menționat, în care se arată că aceasta „are dreptul să susțină în fața

organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în

natură, în acest scop ea va fi invitată în scris”.

Neefectuându-se întreagă această

procedură prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și reținând și faptul că

stabilirea măsurii concrete de restituire în natură sau în echivalent a

imobilului este de atributul deținătorului bunului (emitentul deciziei sau

dispoziției) instanța nu are competența ca în această fază a procedurii de

restituire a imobilului să impună conținutul răspunsului și va constata că în

mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pe pârâtă să rezolve

notificarea în sensul prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, fără a

preciza măsura care se impune.

Astfel fiind față de considerentele

mai înainte arătate urmează a admite recursul formulat de către reclamanți, a

modifica decizia recurată în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții K.P.,

K.M. și V.A.I. împotriva deciziei civile nr. 106 din 14 iulie 2003 a Curții de

Apel Timișoara.

Modifică decizia atacată în sensul

respingerii apelului formulat de pârâții Primarul comunei Lenauheim și

Consiliul Local Lenauheim.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.