ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7500/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta O.V. Ș. Mediaș a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, actualmente Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pentru ca instanța să dispună obligarea pârâtului, să atribuie direct, fără licitație, fondul de vânătoare nr. 30 Moșna, județul Sibiu, pentru care are drept de preemțiune, constatat judecătorește, prin hotărâre irevocabilă, precum și obligarea pârâtului, să emită licitație de funcționare. În motivarea acțiunii arată că pârâtul refuză eliberarea licenței de funcționare și atribuirea fondului de vânătoare, nejustificat.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 41 din 26 februarie 2003, a respins acțiunea formulată de reclamantă, motivat de faptul că, în principal aceasta nu a parcurs procedura prealabilă instituită de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 și în cele din urmă, nici pe fondul cauzei nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale pentru acordarea dreptului de gestionare a unui fond de vânătoare, întrucât reclamanta nu deține licență de funcționare. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs O.V. Ș. Mediaș.

Recurenta a susținut că probele administrate nu au fost corect evaluate de instanța de fond, întrucât în mod greșit s-a reținut faptul că nu a fost efectuată procedura prealabilă, atâta timp, cât la dosarul cauzei a fost depusă adresa cu nr. 149/2002, prin care se arată faptul că reclamanta s-a adresat Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, la data de 23 septembrie 2002, primind și răspuns negativ cererii sale. Totodată, a susținut că, deși cererea de chemare în judecată avea ca obiect, și obligarea pârâtului la emiterea licenței de funcționare, instanța de fond a respins cererea, motivat de faptul că reclamanta nu avea licență de funcționare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, analizând motivele de recurs invocate, în raport cu sentința atacată, probele administrate și dispozițiile legale incidente în materie, constată fondat, recursul și urmează să-l admită pentru considerentele următoare: În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Având în vedere dispozițiile legale incidente în cauza de față - Legea nr. 103/1996 a fondului cinegetic și a protecției vânatului, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat faptul că instanța de fond nu a dat o interpretare corectă a acestora și nu a epuizat materialul probator.

Astfel, dispozițiile prevăzute în art. 8 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 103/1996, prevăd expres faptul că, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, are printre atribuțiile sale, și acordarea licenței de funcționare gestionarului fondului de vânătoare. Rezultă faptul că numai gestionarul fondului de vânătoare poate primi licența de funcționare. Pentru a fi gestionarul fondului de vânătoare, trebuie avute în vedere, însă, dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 103/1996. Conform acestor dispoziții, se atribuie dreptul de gestionare a fondurilor de vânătoare, cu respectarea dreptului de preemțiune a fostului gestionar sau prin licitație publică. Licitația publică se organizează în cazul fondurilor de vânătoare pentru care nu se exercită dreptul de preemțiune.

În considerarea acestor dispoziții legale, instanța trebuie să lămurească situația juridică a fondului de vânătoare în discuție, să stabilească dacă la momentul formulării cererii, de către reclamantă, aceasta avea sau nu dreptul de preemțiune, precum și faptul dacă licitația organizată a întrunit condițiile prevăzute expres de dispozițiile legale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat și să trimită cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de O.V. Ș. Mediaș împotriva sentinței civile nr. 41 din 26 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2004.