ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2655/2005

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 martie 1999, la Judecătoria sectorului 2 București, reclamanții G.E.G.E. și G.G.L.G. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București solicitând ca pârâtul să fie obligat să restituie reclamanților imobilul, teren și construcție, situat în București. În cuprinsul acțiunii reclamanții au arătat că imobilul a fost proprietatea pârâților lor iar pârâtul îl deține fără titlu. Judecătoria sectorului 2 București prin sentința civilă nr. 1158 din 2 februarie 2000, a respins acțiunea ce neîntemeiată, cu motivarea că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, prin naționalizare, iar reclamanții nu au dovedit că au fost încălcate dispozițiile respectivului decret de naționalizare.

Tribunalul București, secția a V–a, prin decizia nr. 985/A din 14 aprilie 2000, a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința civilă nr. 1158/2000 a Judecătoriei sectorului 2 București și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași judecătorii. În rejudecare, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că înțeleg să se judece cu Municipiul București, prin primarul general, în locul Consiliului General al Municipiului București și de asemenea au chemat în judecată, în calitate de pârâtă și A.P.P.S. RA. Pârâta A.P.P.S. RA a depus la dosar cerere de arătare a titularului dreptului, respectiv a Ministerului Finanțelor Publice, care a fost introdus în cauză în calitate de pârât.

Rejudecând procesul, Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 11250 din 29 noiembrie 2001, a admis acțiunea, a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului și a obligat pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, imobilul de la adresa menționată. Hotărând astfel, judecătoria a reținut că fostul proprietar G.G. (tatăl reclamanților) era avocat și apoi salariat la diferite instituții de stat, astfel încât era exceptat de la naționalizarea reglementată prin Decretul nr. 92/1950, iar reclamanții, dovedindu-și calitatea de moștenitori, sunt în prezent proprietarii imobilului aflat în litigiu. Tribunalul București, secția a V–a, prin decizia nr. 878 din 15 mai 2002, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general și a schimbat în parte sentința în sensul că a respins acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Apelurile declarate de A.P.P.S. RA și Ministerul Finanțelor Publice au fost respinse ca nefondate, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 2664 din 28 noiembrie 2002, a respins ca nefondate recursurile declarate de A.P.P.S. RA și de Ministerul Finanțelor Publice cu aceeași motivare, dezvoltată și de instanța de apel, în sensul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, deoarece fostul proprietar (autorul reclamanților) a fost avocat și ulterior pensionar, așa încât, potrivit art. 2 din Decretul nr. 92/1950, era exceptat de la naționalizare. La 28 august 2003, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, invocând dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 11250/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București, deciziei civile nr. 878/2002 a Tribunalului București și deciziei civile nr. 1664/2002 a Curții de Apel București și deciziei civile nr. 1664/2002 a Curții de Apel București solicitând casarea celor trei hotărâri judecătorești și trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare. În considerentele recursului în anulare s-a arătat, în esență, că cele trei hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, deoarece instanțele au examinat numai valabilitatea titlului autorilor reclamanților, dar nu au analizat valabilitatea titlului statului, care a preluat imobilul în temeiul Decretului nr. 92/1950 și a H.G.

nr. 854/2000, fiind necesară o comparare a celor două titluri. S-a mai susținut, prin recursul în anulare, că instanțele au apreciat eronat, că imobilul nu figurează pe listele anexă ale Legii nr. 213/1998, de vreme ce a fost depusă la dosar H.G. nr. 854/2000. Prin adresa înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la 15 ianuarie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a retras recursul în anulare. La 8 martie 2004, Asociația 21 Decembrie 1989 București, cu sediul în imobilul aflat în litigiu, a înregistrat cerere de intervenție în interesul pârâtei A.P.P.S.

RA București, cerere care a fost încuviințată în principiu prin încheierea din 12 octombrie 2004. Cu toate că era deja înregistrată cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația 21 Decembrie 1989 București, 27 membri ai acestei asociații au înregistrat, în nume propriu, la 8 octombrie 2004, o altă cerere de intervenție tot în interesul pârâtei A.P.P.S. RA București. Constatând că a fost înregistrată cererea de retragere a recursului în anulare, pârâta A.P.P.S. RA a cerut, la 6 octombrie 2004, în temeiul art. 330 C. proc. civ., continuarea judecății. La 7 octombrie 2004, a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție o nouă cerere a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care renunță la cererea de retragere a recursului în anulare.

Potrivit art. 330 4 C. proc. civ. în vigoare la data la care hotărârea judecătorească atacată cu recurs în anulare a rămas irevocabilă, până la închiderea dezbaterilor procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părțile din proces pot cere continuarea judecății. Retragerea recursului în anulare este un act unilateral de voință, act care, de îndată ce a fost înregistrat la instanța competentă, nu mai poate fi revocat și nici nu se poate renunța la cererea de retragere. Renunțarea la cererea de retragere a recursului în anulare ar echivala cu declararea din nou a acestei căi extraordinare de atac, dar aceasta nu este posibilă deoarece dispozițiile art. 330–330 4 C. proc.

civ., care reglementau recursul în anulare, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 58/2003 publicată în M. Of. nr. 460 din 28 iunie 2003, care a început să se aplice la 60 de zile de la data publicării în M. Of. În consecință se va lua act de retragerea recursului în anulare. Cum, până la închiderea dezbaterilor, pârâta A.P.A.P.S. RA a cerut continuarea judecății va fi admisă, această cerere, ca și intervenția făcută de Asociația 21 Decembrie 1989 București în interesul acestei părți și va fi examinată legalitatea hotărârilor judecătorești menționate mai sus. Potrivit art. 1 C. proc. civ., așa cum erau în vigoare atât la data înregistrării cererii de chemare în judecată cât și la data pronunțării, în cauză, a hotărârilor judecătorești, judecătoriile judecau, în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare care să nu depășească 1 miliard lei.

Printre probele administrate nu a fost și o expertiză tehnică menită să evalueze imobilul în litigiu cu toate că, așa cum rezultă din acte construcția este impunătoare și de mare valoare, amplasată pe un teren suficient de întins, situat în centrul Capitalei. Chiar în situația în care părțile nu au cerut, instanțele înaintea cărora s-a desfășurat cercetarea judecătorească erau obligate să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice prin care să fie stabilită valoarea obiectului litigiului, deoarece normele juridice care reglementează competența după materie sunt imperative. Cum, în cauză, nu au fost administrate toate probele necesare stabilirii complete și corecte a situației de fapt, vor fi casate cele trei hotărâri judecătorești criticate și va fi trimis dosarul spre rejudecare aceleiași judecătorii.

În situația în care, prin completarea probelor, se va stabili că valoarea imobilului aflat în litigiu depășește valoarea până la care judecătoriile au competența materială de a judeca în primă instanță, va fi declinată competența în favoarea Tribunalului București. Tot prin expertiza trebuia identificat cu precizie imobilul revendicat de reclamanți. Această identificare era necesară pentru a verifica apărările pârâtei făcute atât în fața primei instanțe, cât și prin motivele de apel că actele de proprietate depuse de reclamanți la dosar nu sunt edificatoare pentru identificarea imobilului revendicat de reclamanți.

Direcția de evidența proprietății din Primăria Municipiului București, nu a precizat cu claritate că imobilul din actul dotal autentificat sub nr. 21192/1927 și din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40049/1940 (acte menționate de reclamant) situat în str. B. nr. 24 Bis este același cu imobilul din str. B. nr. 24 A, acesta din urmă fiind revendicat. În actele de proprietate mai sus specificate nu sunt prevăzute nici suprafața imobilului, nici vecinătățile exacte și nici suprafața terenului astfel încât, în situația admiterii acțiunii, să fie retrocedat imobilul ce a aparținut autorilor lor. Nici adresele nr. 36336/8642 din 19 mai 2003 a Direcției Patrimoniu Evidența Proprietăți, Cadastru din Primăria Municipiului București și nr. 10070 din 30 iunie 2003 a Direcției Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București, depuse la dosar, nu sunt suficient de lămuritoare pentru identificarea imobilului ce a aparținut autorilor reclamanților.

Expertul tehnic urmează să se pronunțe după examinarea actelor dosarului, a actelor aflate în posesia părților și a măsurătorilor ce vor fi făcute pe teren. Numai după completarea probelor în sensul arătat și după examinarea, prin coroborare, a întregului material probator, instanța va putea hotărî, în cunoștință de cauză, cu privire la acțiunea în revendicare formulată de reclamanți. Cu privire la cererea de intervenție formulată de persoanele fizice, membre ale Asociației 21 Decembrie 1989, se constată că fiecare din aceste persoane nu justifică vreun interes pentru a sprijin apărarea pârâtei A.P.P.S. RA București, motiv pentru care cererea acestor persoane va fi respinsă. Interesul de a sprijini apărarea pârâtei a fost justificat de Asociația 21 Decembrie 1989 care are sediul în imobilul aflat în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Ia act de retragerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1664 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă, deciziei nr. 878 din 15 mai 2002 a Tribunalului București, secția a V–a civilă, și sentinței civile nr. 11250 din 29 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 București. Admite cererea de continuare a judecății formulată de Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Admite cererea de intervenție formulată de Asociația 21 Decembrie 1989 București în interesul pârâtei A.P.P.S. Casează hotărârile judecătorești menționate mai sus și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei sectorului 2 București.

Respinge cererea de intervenție în interesul A.P.P.S. formulată de persoanele fizice membre ale Asociației 21 Decembrie 1989 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2005.