ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2655/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

martie 1999, la Judecătoria sectorului 2 București, reclamanții G.E.G.E. și G.G.L.G.

au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București solicitând ca

pârâtul să fie obligat să restituie reclamanților imobilul, teren și

construcție, situat în București.

În cuprinsul acțiunii reclamanții au

arătat că imobilul a fost proprietatea pârâților lor iar pârâtul îl deține fără

titlu.

Judecătoria sectorului 2 București

prin sentința civilă nr. 1158 din 2 februarie 2000, a respins acțiunea ce

neîntemeiată, cu motivarea că imobilul a fost preluat de stat în baza

Decretului nr. 92/1950, prin naționalizare, iar reclamanții nu au dovedit că au

fost încălcate dispozițiile respectivului decret de naționalizare.

Tribunalul București, secția a V–a,

prin decizia nr. 985/A din 14 aprilie 2000, a admis apelul declarat de

reclamanți, a desființat sentința civilă nr. 1158/2000 a Judecătoriei

sectorului 2 București și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași judecătorii.

În rejudecare, reclamanții și-au

precizat acțiunea în sensul că înțeleg să se judece cu Municipiul București,

prin primarul general, în locul Consiliului General al Municipiului București

și de asemenea au chemat în judecată, în calitate de pârâtă și A.P.P.S. RA.

Pârâta A.P.P.S. RA a depus la dosar

cerere de arătare a titularului dreptului, respectiv a Ministerului Finanțelor

Publice, care a fost introdus în cauză în calitate de pârât.

Rejudecând procesul, Judecătoria

sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 11250 din 29 noiembrie 2001, a

admis acțiunea, a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului și a

obligat pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie,

imobilul de la adresa menționată.

Hotărând astfel, judecătoria a

reținut că fostul proprietar G.G. (tatăl reclamanților) era avocat și apoi

salariat la diferite instituții de stat, astfel încât era exceptat de la

naționalizarea reglementată prin Decretul nr. 92/1950, iar reclamanții,

dovedindu-și calitatea de moștenitori, sunt în prezent proprietarii imobilului

aflat în litigiu.

Tribunalul București, secția a V–a,

prin decizia nr. 878 din 15 mai 2002, a admis apelul declarat de pârâtul

Municipiul București, prin primarul general și a schimbat în parte sentința în

sensul că a respins acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa

calității procesuale pasive. Apelurile declarate de A.P.P.S. RA și Ministerul

Finanțelor Publice au fost respinse ca nefondate, fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Curtea de Apel București, secția a

III–a civilă, prin decizia nr. 2664 din 28 noiembrie 2002, a respins ca

nefondate recursurile declarate de A.P.P.S. RA și de Ministerul Finanțelor

Publice cu aceeași motivare, dezvoltată și de instanța de apel, în sensul că

imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, deoarece fostul proprietar

(autorul reclamanților) a fost avocat și ulterior pensionar, așa încât,

potrivit art. 2 din Decretul nr. 92/1950, era exceptat de la naționalizare.

La 28 august 2003, procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, invocând

dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare

împotriva sentinței civile nr. 11250/2001 a Judecătoriei sectorului 2

București, deciziei civile nr. 878/2002 a Tribunalului București și deciziei

civile nr. 1664/2002 a Curții de Apel București și deciziei civile nr. 1664/2002

a Curții de Apel București solicitând casarea celor trei hotărâri judecătorești

și trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare.

În considerentele recursului în

anulare s-a arătat, în esență, că cele trei hotărâri au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, deoarece instanțele au examinat numai

valabilitatea titlului autorilor reclamanților, dar nu au analizat

valabilitatea titlului statului, care a preluat imobilul în temeiul Decretului

nr. 92/1950 și a H.G. nr. 854/2000, fiind necesară o comparare a celor două

titluri.

S-a mai susținut, prin recursul în

anulare, că instanțele au apreciat eronat, că imobilul nu figurează pe listele

anexă ale Legii nr. 213/1998, de vreme ce a fost depusă la dosar H.G. nr. 854/2000.

Prin adresa înregistrată la Înalta

Curte de Casație și Justiție, la 15 ianuarie 2004, Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a retras recursul

în anulare.

La 8 martie 2004, Asociația 21

Decembrie 1989 București, cu sediul în imobilul aflat în litigiu, a înregistrat

cerere de intervenție în interesul pârâtei A.P.P.S. RA București, cerere care a

fost încuviințată în principiu prin încheierea din 12 octombrie 2004.

Cu toate că era deja înregistrată

cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația 21 Decembrie 1989

București, 27 membri ai acestei asociații au înregistrat, în nume propriu, la 8

octombrie 2004, o altă cerere de intervenție tot în interesul pârâtei A.P.P.S. RA

București.

Constatând că a fost înregistrată

cererea de retragere a recursului în anulare, pârâta A.P.P.S. RA a cerut, la 6

octombrie 2004, în temeiul art. 330 C. proc. civ., continuarea judecății.

La 7 octombrie 2004, a fost

înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție o nouă cerere a Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin

care renunță la cererea de retragere a recursului în anulare.

Potrivit art. 330

4

C.

proc. civ. în vigoare la data la care hotărârea judecătorească atacată cu

recurs în anulare a rămas irevocabilă, până la închiderea dezbaterilor

procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz,

părțile din proces pot cere continuarea judecății.

Retragerea recursului în anulare

este un act unilateral de voință, act care, de îndată ce a fost înregistrat la

instanța competentă, nu mai poate fi revocat și nici nu se poate renunța la

cererea de retragere.

Renunțarea la cererea de retragere a

recursului în anulare ar echivala cu declararea din nou a acestei căi

extraordinare de atac, dar aceasta nu este posibilă deoarece dispozițiile art.

330–330

4

C. proc. civ., care reglementau recursul în anulare, au

fost abrogate prin O.U.G. nr. 58/2003 publicată în M. Of. nr. 460 din 28 iunie

2003, care a început să se aplice la 60 de zile de la data publicării în M. Of.

În consecință se va lua act de

retragerea recursului în anulare.

Cum, până la închiderea

dezbaterilor, pârâta A.P.A.P.S. RA a cerut continuarea judecății va fi admisă,

această cerere, ca și intervenția făcută de Asociația 21 Decembrie 1989

București în interesul acestei părți și va fi examinată legalitatea hotărârilor

judecătorești menționate mai sus.

Potrivit art. 1 C. proc. civ., așa

cum erau în vigoare atât la data înregistrării cererii de chemare în judecată

cât și la data pronunțării, în cauză, a hotărârilor judecătorești,

judecătoriile judecau, în primă instanță, printre altele, procesele și cererile

în materie civilă al căror obiect are o valoare care să nu depășească 1 miliard

lei.

Printre probele administrate nu a

fost și o expertiză tehnică menită să evalueze imobilul în litigiu cu toate că,

așa cum rezultă din acte construcția este impunătoare și de mare valoare,

amplasată pe un teren suficient de întins, situat în centrul Capitalei.

Chiar în situația în care părțile nu

au cerut, instanțele înaintea cărora s-a desfășurat cercetarea judecătorească

erau obligate să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei

expertize tehnice prin care să fie stabilită valoarea obiectului litigiului,

deoarece normele juridice care reglementează competența după materie sunt

imperative.

Cum, în cauză, nu au fost

administrate toate probele necesare stabilirii complete și corecte a situației

de fapt, vor fi casate cele trei hotărâri judecătorești criticate și va fi

trimis dosarul spre rejudecare aceleiași judecătorii.

În situația în care, prin

completarea probelor, se va stabili că valoarea imobilului aflat în litigiu

depășește valoarea până la care judecătoriile au competența materială de a

judeca în primă instanță, va fi declinată competența în favoarea Tribunalului

București.

Tot prin expertiza trebuia

identificat cu precizie imobilul revendicat de reclamanți.

Această identificare era necesară

pentru a verifica apărările pârâtei făcute atât în fața primei instanțe, cât și

prin motivele de apel că actele de proprietate depuse de reclamanți la dosar nu

sunt edificatoare pentru identificarea imobilului revendicat de reclamanți.

Direcția de evidența proprietății

din Primăria Municipiului București, nu a precizat cu claritate că imobilul din

actul dotal autentificat sub nr. 21192/1927 și din contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40049/1940 (acte menționate de

reclamant) situat în str. B. nr. 24 Bis este același cu imobilul din str. B. nr.

24 A, acesta din urmă fiind revendicat.

În actele de proprietate mai sus

specificate nu sunt prevăzute nici suprafața imobilului, nici vecinătățile

exacte și nici suprafața terenului astfel încât, în situația admiterii

acțiunii, să fie retrocedat imobilul ce a aparținut autorilor lor.

Nici adresele nr. 36336/8642 din 19

mai 2003 a Direcției Patrimoniu Evidența Proprietăți, Cadastru din Primăria

Municipiului București și nr. 10070 din 30 iunie 2003 a Direcției Impozite și

Taxe Locale a sectorului 1 București, depuse la dosar, nu sunt suficient de

lămuritoare pentru identificarea imobilului ce a aparținut autorilor

reclamanților.

Expertul tehnic urmează să se

pronunțe după examinarea actelor dosarului, a actelor aflate în posesia

părților și a măsurătorilor ce vor fi făcute pe teren.

Numai după completarea probelor în

sensul arătat și după examinarea, prin coroborare, a întregului material

probator, instanța va putea hotărî, în cunoștință de cauză, cu privire la

acțiunea în revendicare formulată de reclamanți.

Cu privire la cererea de intervenție

formulată de persoanele fizice, membre ale Asociației 21 Decembrie 1989, se

constată că fiecare din aceste persoane nu justifică vreun interes pentru a

sprijin apărarea pârâtei A.P.P.S. RA București, motiv pentru care cererea

acestor persoane va fi respinsă. Interesul de a sprijini apărarea pârâtei a

fost justificat de Asociația 21 Decembrie 1989 care are sediul în imobilul

aflat în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1664 din 28 noiembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III–a civilă, deciziei nr. 878 din 15 mai

2002 a Tribunalului București, secția a V–a civilă, și sentinței civile nr. 11250

din 29 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 București.

Admite cererea de continuare a

judecății formulată de Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

Admite cererea de intervenție

formulată de Asociația 21 Decembrie 1989 București în interesul pârâtei A.P.P.S.

Casează hotărârile judecătorești

menționate mai sus și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei sectorului 2

București.

Respinge cererea de intervenție în

interesul A.P.P.S. formulată de persoanele fizice membre ale Asociației 21

Decembrie 1989 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2005.