ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1417/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1417/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 101 din 21 aprilie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.T., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, anularea hotărârii nr. R/2433 din 28 noiembrie 2002, emisă de pârâtă, privind refuzul acesteia de a-i recunoaște reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. La pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut că din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar la U.M.
01756 Pitești, în perioada 1 ianuarie 1961 - 10 aprilie 1962 și la U.M. 01772 Timișoara, în perioada 10 aprilie - 16 decembrie 1962, ambele unități militare aparținând fostului Minister al Forțelor Armate; chiar dacă, în timpul efectuării stagiului militar, reclamant a lucrat la căile ferate, munca prestată de acesta a fost în cadrul armatei, și nu în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Sentința instanței de fond a fost atacată cu recurs de reclamantul P.T., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. Prin motivele de recurs, recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța de fond nu i-a recunoscut calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada cât acesta a satisfăcut stagiul militar, ca „lucrător C.F.R.”, conform mențiunilor din livretul militar.
Recursul nu este fondat. Într-adevăr, la fila 5 din livretul militar al recurentului-reclamant sunt înscrise perioadele stagiului militar și natura muncii pe care acesta a efectuat-o, respectiv „lucrător C.F.R.”, însă este vorba de muncă desfășurată în cadrul Armatei Române, în unități militare aparținând de fostul Minister al Forțelor Armate, situație ce nu face obiectul Legii nr. 309/2002 care se referă doar la stagiul militar efectuat în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii care a funcționat, în perioada 1950 - 1961, ca instituție civilă, în afara armatei, fiind subordonată, inițial, Ministerului Construcțiilor, iar din anul 1956, Președinției Consiliului de Miniștri.
Pentru cele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de P.T. împotriva sentinței civile nr. 101 din 21 aprilie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.