ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2611/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 2004, reclamanta B.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 13541 din 11 martie 2004, prin care pârâta i-a respins cererea pentru recunoașterea calității de refugiată și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, deși a probat cu acte că s-a refugiat împreună cu familia din localitatea de domiciliu, satul Luna de Sus, județul Cluj, în Căpușu Mic, respectiv Căpușu Mare, județul Cluj, pârâta în mod nelegal i-a respins cererea.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 731 din 27 mai 2004, a admis acțiunea, a dispus anularea actului administrativ atacat și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată și să-i acorde drepturile corespunzătoare, pentru perioada 15 mai 1944 - 15 noiembrie 1944, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a probat că a fost nevoită să părăsească împreună cu familia sa, localitatea de domiciliu și că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate a familiei sale, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege, refugiaților, este nelegală.

Întrucât din probele administrate nu rezultă ziua refugiului, ci doar luna și anul acestuia, mai 1944, precum și sfârșitul perioadei de persecuție, instanța a considerat data de 15 mai a anului respectiv, ca fiind data de început a acordării drepturilor. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că instanța a apreciat eronat probele dosarului și a aplicat greșit legea. În acest sens, a susținut că situația reclamantei nu face obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât schimbarea domiciliului a avut loc în luna mai a anului 1944, dintr-o localitate ce se afla sub administrația Statului român, neputându-se, deci, invoca persecuția din motive etnice.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele de casare invocate, cu actele dosarului și cu normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Dovada încadrării în situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori. În cauză, declarațiile autentificate ale martorilor V.I. și I.C. rezultă că reclamanta, născută la 31 ianuarie 1937, în satul Luna de Sus, județul Cluj, a fost nevoită să se refugieze în luna mai 1944, împreună cu părinții săi, din satul Luna de Sus, județul Cluj, în Căpușu Mic, respectiv Căpușu Mare, județul Cluj, de unde în luna noiembrie 1944 s-a întors la domiciliul său.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, opisul denumirilor localităților din 1941, editată în Budapesta, atestă la rubrica nr. 5 coloana 2, faptul că satul Luna de Sus se afla sub ocupație maghiară. Cât privește motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în raport cu realitățile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române, de către regimul instaurat după 6 septembrie 1940, urmare a Dictatului de la Viena. Așadar, părăsirea localității de domiciliu este o realitate, fiind dovedită în cauză, iar natura etnică a persecuției în situația dată nu poate fi negată. În consecință, față de cele ce preced, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 731 din 27 mai 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.