ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4466/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2003, reclamanții T.G. și G.T.

au chemat în judecată pe pârâta T.I. solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună evacuarea acesteia, pentru lipsă de titlu locativ, din

apartamentul situat în orașul Băbeni, județul Vâlcea, proprietatea lor și să

fie obligată pârâta la plata contravalorii lipsei de folosință a apartamentului

începând cu data de 25 martie 2003 și până la evacuarea efectivă.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 217 din 25 martie 2003,

precum și a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1/2003 și

obligarea pârâtei Primăriei Băbeni de a-i încheia contract de vânzare-cumpărare

pentru apartamentul nr. 2 din blocul P 4, sc. C, situat în orașul Băbeni.

În motivarea cererii, pârâta a

arătat că este lovit de nulitate absolută contractul autentificat sub nr. 217

din 25 martie 2003 de BNP P.E.C. încheiat între numiții Z.V. și Z.M., în

calitate de vânzători și soții T.G. și G.T., în calitate de cumpărători,

întrucât în încheierea de autentificare a notarului public nu există mențiune

privind existența vreunei anexe la actul autentificat, respectiv planul

cadastral de amplasament și delimitare, ce era obligatoriu a fi anexat actului

de înstrăinare.

A mai susținut că, numiții Z.V. și M.,

ce figurează cumpărători în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2003,

încheiat în temeiul Legii nr. 114/1996, își pierduseră dreptul de a cumpăra

locuința închiriată, pierzând anterior calitatea de chiriaș, prin faptul

părăsirii locuinței și datorită deținerii în proprietate a altei locuințe în

județul Sălaj.

Pârâta se consideră îndreptățită să

cumpere imobilul, deoarece îndeplinește condițiile legale.

Fiind astfel investită, Judecătoria

Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr. 5409 din 30 octombrie 2003, a admis în

parte acțiunea principală și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională

și în consecință, a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul nr. 2, situat în

oraș Băbeni, județul Vâlcea și a respins ca nedovedit capătul nr. 2 al cererii

principale privind obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosință. A

fost obligată pârâta la 425.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență, că pârâta ocupă apartamentul proprietatea

reclamanților fără a avea titlu locativ, iar în privința contractelor de

vânzare-cumpărare menționate în cererea reconvențională, nu există motive care

să atragă nulitatea absolută a acestor contracte. A mai reținut că Primăria

Băbeni nu poate fi obligată să-i încheie pârâtei contract de vânzare-cumpărare

pentru apartamentul în discuție, de vreme ce acest apartament este proprietatea

reclamanților și nu există motive de desființare a acestuia.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 359

A din 25 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei T.I.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs pârâta T.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7,

8, 9 și 10 C. proc. civ.

Susține, astfel, că instanța de fond

nu s-a pronunțat cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale

active a reclamanților pe care a invocat-o prin întâmpinare, așa încât,

instanța de apel, în mod greșit nu i-a admis această excepție.

Mai susține că instanța de apel a

interpretat greșit declarația dată în anul 1999 cu privire la calitatea de

proprietari a numiților Z.V. și M., care în realitate nu puteau fi proprietari

la acea dată.

Mai susține că în mod greșit i-a

fost respinsă și critica privind greșita respingere de către instanța de fond a

cererii sale reconvenționale prin care a solicitat obligarea Primăriei Băbeni de

a încheia contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în discuție,

întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 217/2003 nu îi este opozabil

deoarece nu a fost înscris în C.F.

Mai susține că instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii, respectiv a înscrisurilor din care rezultă că Z.V.

a părăsit apartamentul în discuție din anii 1993-1994 pentru care acesta nu a

mai plătit chiria.

Recursul este nefondat.

Conform art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii.

În speță, prima critică întemeiată

pe pct. l 7 al art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primită, în condițiile în

care decizia atacată îndeplinește cerințele art. 261 C. proc. civ., instanța de

apel motivând, în fapt și în drept, fiecare motiv de apel invocat de pârâtă.

Referitor la critica vizând

nepronunțarea instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității

procedurale active a reclamanților, nici aceasta nu poate fi primită, întrucât

în mod just instanța de apel a reținut că de vreme ce reclamanții sunt

proprietarii imobilului în discuție, în mod implicit instanța fondului s-a

pronunțat asupra excepției invocate de pârâtă sub acest aspect.

Cea de a treia critică este

neîntemeiată.

Declarația dată de pârâtă,

autentificată sub nr. 4142 din 17 decembrie 1999 la BNP M. Râmnicu Vâlcea a

fost în mod corect interpretată de ambele instanțe în raport cu celelalte

probe, în sensul că pârâta a recunoscut că locuiește în apartamentul familiei Z.V.

și M., neavând relevanță cu ce titlu îl dețineau aceștia la acea dată, de

chiriași sau proprietari.

Critica referitoare la greșita respingere

a cererii reconvenționale este neîntemeiată, întrucât în mod corect instanțele

au apreciat că motivele invocate de recurenta-pârâtă nu sunt de natură a

conduce la constatarea nulității absolute a celor două contracte de

vânzare-cumpărare.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel că Primăria Băbeni

nu are calitatea de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente

din fondul locativ de stat, întrucât pârâta nu avea nici un drept să cumpere

apartamentul în litigiu, care a fost repartizat familiei Z. în anul 1986,

aceștia cumpărând în condiții legale, după care l-au înstrăinat reclamanților

conform contractului nr. 217/2003.

Acest din urmă contract este înscris

în C.F. la nr. 4800 din 7 aprilie 2003 cu numărul cadastral 387 al localității

Băbeni și deci, este opozabil

erga omnes

.

Referitor la motivul întemeiat pe pct.

10 al art. 304 C. proc. civ., nici acesta nu poate fi primit, în condițiile în

care instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate în

raport de care a respins apelul pârâtei.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va

fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de pârâta T.I. împotriva deciziei nr. 359/A din 25 februarie 2004 a

Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2005.