ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4466/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4466/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2003, reclamanții T.G. și G.T.
au chemat în judecată pe pârâta T.I. solicitând ca prin hotărârea ce se va
pronunța, să se dispună evacuarea acesteia, pentru lipsă de titlu locativ, din
apartamentul situat în orașul Băbeni, județul Vâlcea, proprietatea lor și să
fie obligată pârâta la plata contravalorii lipsei de folosință a apartamentului
începând cu data de 25 martie 2003 și până la evacuarea efectivă.
Pârâta a formulat cerere
reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a
contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 217 din 25 martie 2003,
precum și a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1/2003 și
obligarea pârâtei Primăriei Băbeni de a-i încheia contract de vânzare-cumpărare
pentru apartamentul nr. 2 din blocul P 4, sc. C, situat în orașul Băbeni.
În motivarea cererii, pârâta a
arătat că este lovit de nulitate absolută contractul autentificat sub nr. 217
din 25 martie 2003 de BNP P.E.C. încheiat între numiții Z.V. și Z.M., în
calitate de vânzători și soții T.G. și G.T., în calitate de cumpărători,
întrucât în încheierea de autentificare a notarului public nu există mențiune
privind existența vreunei anexe la actul autentificat, respectiv planul
cadastral de amplasament și delimitare, ce era obligatoriu a fi anexat actului
de înstrăinare.
A mai susținut că, numiții Z.V. și M.,
ce figurează cumpărători în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2003,
încheiat în temeiul Legii nr. 114/1996, își pierduseră dreptul de a cumpăra
locuința închiriată, pierzând anterior calitatea de chiriaș, prin faptul
părăsirii locuinței și datorită deținerii în proprietate a altei locuințe în
județul Sălaj.
Pârâta se consideră îndreptățită să
cumpere imobilul, deoarece îndeplinește condițiile legale.
Fiind astfel investită, Judecătoria
Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr. 5409 din 30 octombrie 2003, a admis în
parte acțiunea principală și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională
și în consecință, a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul nr. 2, situat în
oraș Băbeni, județul Vâlcea și a respins ca nedovedit capătul nr. 2 al cererii
principale privind obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosință. A
fost obligată pârâta la 425.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut în esență, că pârâta ocupă apartamentul proprietatea
reclamanților fără a avea titlu locativ, iar în privința contractelor de
vânzare-cumpărare menționate în cererea reconvențională, nu există motive care
să atragă nulitatea absolută a acestor contracte. A mai reținut că Primăria
Băbeni nu poate fi obligată să-i încheie pârâtei contract de vânzare-cumpărare
pentru apartamentul în discuție, de vreme ce acest apartament este proprietatea
reclamanților și nu există motive de desființare a acestuia.
Soluția instanței de fond a fost
confirmată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 359
A din 25 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei T.I.
Împotriva acestei din urmă hotărâri,
a declarat recurs pârâta T.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7,
8, 9 și 10 C. proc. civ.
Susține, astfel, că instanța de fond
nu s-a pronunțat cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale
active a reclamanților pe care a invocat-o prin întâmpinare, așa încât,
instanța de apel, în mod greșit nu i-a admis această excepție.
Mai susține că instanța de apel a
interpretat greșit declarația dată în anul 1999 cu privire la calitatea de
proprietari a numiților Z.V. și M., care în realitate nu puteau fi proprietari
la acea dată.
Mai susține că în mod greșit i-a
fost respinsă și critica privind greșita respingere de către instanța de fond a
cererii sale reconvenționale prin care a solicitat obligarea Primăriei Băbeni de
a încheia contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în discuție,
întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 217/2003 nu îi este opozabil
deoarece nu a fost înscris în C.F.
Mai susține că instanța de apel nu
s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate care erau hotărâtoare
pentru dezlegarea pricinii, respectiv a înscrisurilor din care rezultă că Z.V.
a părăsit apartamentul în discuție din anii 1993-1994 pentru care acesta nu a
mai plătit chiria.
Recursul este nefondat.
Conform art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele
pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de
natura pricinii.
În speță, prima critică întemeiată
pe pct. l 7 al art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primită, în condițiile în
care decizia atacată îndeplinește cerințele art. 261 C. proc. civ., instanța de
apel motivând, în fapt și în drept, fiecare motiv de apel invocat de pârâtă.
Referitor la critica vizând
nepronunțarea instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității
procedurale active a reclamanților, nici aceasta nu poate fi primită, întrucât
în mod just instanța de apel a reținut că de vreme ce reclamanții sunt
proprietarii imobilului în discuție, în mod implicit instanța fondului s-a
pronunțat asupra excepției invocate de pârâtă sub acest aspect.
Cea de a treia critică este
neîntemeiată.
Declarația dată de pârâtă,
autentificată sub nr. 4142 din 17 decembrie 1999 la BNP M. Râmnicu Vâlcea a
fost în mod corect interpretată de ambele instanțe în raport cu celelalte
probe, în sensul că pârâta a recunoscut că locuiește în apartamentul familiei Z.V.
și M., neavând relevanță cu ce titlu îl dețineau aceștia la acea dată, de
chiriași sau proprietari.
Critica referitoare la greșita respingere
a cererii reconvenționale este neîntemeiată, întrucât în mod corect instanțele
au apreciat că motivele invocate de recurenta-pârâtă nu sunt de natură a
conduce la constatarea nulității absolute a celor două contracte de
vânzare-cumpărare.
De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel că Primăria Băbeni
nu are calitatea de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente
din fondul locativ de stat, întrucât pârâta nu avea nici un drept să cumpere
apartamentul în litigiu, care a fost repartizat familiei Z. în anul 1986,
aceștia cumpărând în condiții legale, după care l-au înstrăinat reclamanților
conform contractului nr. 217/2003.
Acest din urmă contract este înscris
în C.F. la nr. 4800 din 7 aprilie 2003 cu numărul cadastral 387 al localității
Băbeni și deci, este opozabil
erga omnes
.
Referitor la motivul întemeiat pe pct.
10 al art. 304 C. proc. civ., nici acesta nu poate fi primit, în condițiile în
care instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate în
raport de care a respins apelul pârâtei.
Drept urmare, în raport de
considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va
fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul
declarat de pârâta T.I. împotriva deciziei nr. 359/A din 25 februarie 2004 a
Curții de Apel Pitești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2005.