ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6208/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 20 octombrie 2003,

reclamantul D.N. a chemat în judecată pârâții B.G. și B.D., pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună evacuarea

acestora și membrilor lor de familie din imobilul situat în București, pentru

lipsa titlului locativ.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului menționat.

Pârâții locuiesc de mai mult timp în

imobilul menționat, fără titlu locativ.

Aceștia nu au avut un titlu locativ

în curs de derulare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 40/1999.

Reclamantul a notificat pârâții cu

privire la calitatea sa de proprietar, precum și cu privire la necesitatea

reglementării raporturilor locative, aceștia nedând însă curs notificării și

continuând a ocupa imobilul fără drept.

Pe de altă parte, la data de 5 iunie

2001, reclamantul a încheiat cu pârâtul B.G. un antecontract de

vânzare-cumpărare, prin care s-a stabilit prețul și data încheierii de

vânzare-cumpărare.

Pârâtul nu și-a îndeplinit

obligațiile asumate prin antecontractul menționat și, drept urmare contractul

de vânzare-cumpărare nu a mai fost încheiat.

Prin întâmpinare, pârâții au

solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând că neîncheierea

contractului de vânzare-cumpărare a avut loc din culpa exclusivă a

reclamantului.

Pe cale reconvențională, pârâții au

solicitat să se constate că reclamantul-pârât reconvențional nu și-a îndeplinit

obligația legală a notificării, conform art. 10 din O.U.G. nr. 40/1999, în

vederea perfectării unui nou contract de încheiere și că, prin efectul tacitei

relocațiuni, contractul de încheiere semnat anterior cu fostul I.C.R.A.L. a

fost prelungit de drept.

O a doua cerere reconvențională, cu

același obiect, a fost formulată de pârâții B.I., B.M. și B.C.

Prin sentința nr. 2269 din 29 martie

2004, Judecătoria sectorului II București a respins, ca inadmisibile, acțiunea

principală și cererea reconvențională.

S-a reținut că pârâții ocupă

imobilul menționat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare.

Acțiunea în evacuare, sancțiune în

materia drepturilor locative, este inadmisibilă, reclamantul având la

dispoziție acțiunea în revendicare, în vederea restituirii imobilului de către

posesorul neproprietar.

Totodată, cererea reconvențională este

inadmisibilă, în raport de împrejurarea că pârâții-reclamanți reconvenționali

nu a făcut dovada existenței unui contract de închiriere, solicită constatare

unei situații negative, cu referire la primul capăt de cerere, iar în ipoteza

existenței unui drept locativ în imobilul în litigiu, pentru obligarea

reclamantului la încheierea unui contract de închiriere, au la îndemână o

acțiune în realizarea dreptului.

Împotriva hotărârii primei instanțe

reclamantul a declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii.

Prin decizia nr. 834/A din 24 august

2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a

respins apelul, ca nefondat.

S-a reținut că antecontractul de vânzare-cumpărare

nu constituie titlu locativ, în acesta stipulându-se în mod expres faptul că

promitentul-cumpărător va intra în stăpânirea de drept și de fapt a imobilului,

la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

Ca atare, în absența unor raporturi

locative între părți, reclamantul are deschisă doar calea acțiunii în

revendicare pentru a reintra în posesia imobilului.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

S-a susținut că în mod greșit s-a

apreciat că, în cazul ocupării abuzive a unui imobil, această încălcare a legii

să poată fi înlăturată numai prin acțiunea în revendicare.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauză, reclamantul a făcut dovada

calității de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului menționat.

În această calitate, reclamantul

beneficiază de toate drepturile conferite de lege proprietarului, cu referire

la art. 480 C. civ.

În acest context, urmează a se

observa că revendicarea, ca acțiune petitorie, în sensul că tinde să

stabilească direct existența dreptului de proprietate în patrimoniul

reclamantului, conduce implicit și la redobândirea posesiei, dar aceasta apare

doar ca efect accesoriu.

Or, în speță obiectul cererii nu

privea stabilirea existenței dreptului de proprietate ci redobândirea posesiei

prin evacuarea pârâților, care folosesc imobilul fără titlu.

Ca atare, în mod greșit s-a reținut

că acțiunea în evacuare este inadmisibilă și că, pentru redobândirea posesiei,

titularul dreptului de proprietate, necontestat în cauză, are la îndemână

exclusiv acțiunea în revendicare.

Prin urmare, respingând apelul

declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe și menținând sentința

atacată, prin care acțiunea a fost soluționată prin admiterea greșită a

excepției, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre supusă cazului

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 312 alin. (2) cu referire la art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată, va admite

apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va

anula și va trimite dosarul instanței de apel, în vederea rejudecării cauzei

prin evocarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul D.N. împotriva deciziei nr. 834/A din 24 august 2004 a Curții de

Apel București pe care o casează, admite apelul aceleiași părți împotriva

sentinței 2269 din 29 martie 2004 a Judecătoriei sector 2 București. Anulează

sentința și trimite cauza spre evocarea fondului la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iulie 2005.