ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6394/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

contestația din 26 octombrie 2000 S.S. a solicitat desființarea hotărârii nr.

91477/I din 12 octombrie 2000 a Comisiei însărcinate cu analizarea motivelor

pentru acordarea statutului de refugiat în România și pronunțarea unei hotărâri

prin care să-i fie recunoscut statutul de refugiat în România, cu toate

consecințele decurgând din aceasta, motivat de pericolul la care ar fi expus

dacă s-ar întoarce în țara sa de origine SRI-LANKA, datorită opiniilor sale

politice.

Contestatorul

a precizat că a fost persecutat pentru opiniile sale politice în calitate de

membru al LIBERTATION TIGER OF TAMIL EELAM, a fost arestat, interogat și bătut

timp de nouă luni, casa i-a fost distrusă de bombe, iar părinții și sora au

murit în aceste împrejurări.

Prin

sentința civilă nr. 1089 din 29 ianuarie 2001, Judecătoria sectorului 4

București a respins contestația ca neîntemeiată.

Instanța

a reținut, raportat la motivele invocate, existența unor neconcordanțe în

declarațiile contestatorului, precum și lipsa argumentelor care să-i susțină

declarațiile, astfel încât cererea de acordare a statutului de refugiat nu

întrunește cerințele art. 1 din Legea nr. 15/1996, probele administrate

demonstrând posibilitatea solicitantului de a opta pentru refugiul interior, în

țara sa de origine, în zona controlată de organizația din care a făcut parte,

aspecte ce rezultă și din surse neguvernamentale care raportează asupra

situației din SRI-LANKA.

Contestatorul

a declarat recurs, solicitând admiterea contestației și acordarea statutului de

refugiat, deoarece este supus la persecuții în țara de origine datorită

opțiunilor sale politice și se teme pentru viața sa și a familiei sale,

motivând inadvertențele din declarații prin modul defectuos al traducerii

efectuate de translatori diferiți.

Prin

decizia nr. 215/R din 4 septembrie 2001, Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, a admis recursul și a modificat sentința

atacată în sensul că a admis contestația, a dispus anularea hotărârii nr.

91477//I din 12 octombrie 2000 și a acordat contestatorului statutul de

refugiat conform art. 2 din Legea nr. 15/1996.

Instanța

de recurs a reținut că, deosebite de susținerile contestatorului referitoare la

pericolul la care ar fi expus în țara de origine datorită pretinsei apartenențe

la o grupare politică, există împrejurări care constituie motive de ordin

umanitar pentru acordarea statutului de refugiat, și anume faptul că se află în

România împreună cu soția, că are un copil născut în România, iar situația conflictuală

existentă în SRI-LANKA și efortul deosebit presupus de întoarcerea în țara de

origine ar aduce atingere unor drepturi fundamentale ale contestatorului și

familiei sale.

În

conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată

și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. modificat prin O.U.G. nr. 138/2000 și prin

O.U.G. nr. 59/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat la data de 4 septembrie 2002 recurs în anulare

împotriva deciziei instanței de recurs, solicitând casarea ei întrucât este

esențial nelegală și vădit netemeinică.

În

motivarea recursului în anulare se arată că, pe parcursul procedurii prevăzute

pentru acordarea statutului de refugiat în România, contestatorul a dat declarații

contradictorii și neplauzibile, iar în fața instanțelor de judecată nu a admis

dovezi în sprijinul susținerilor sale, ceea ce justifică păstrarea sentinței

primei instanțe în urma casării deciziei instanței de recurs.

Pe

de altă parte se impută instanței de recurs aplicarea unor dispoziții legale

care nu erau în vigoare, sens în care se arată că Legea nr. 15/1996 a fost

abrogată prin O.G. nr. 102/2000, astfel încât recursul trebuia soluționat prin

prisma legii aplicabile, în raport de dispozițiile căreia contestatorul nu

poate beneficia de statutul de refugiat în România, având numai posibilitatea

de a adresa o nouă cerere autorităților competente.

Recursul

în anulare nu este întemeiat.

În

primul rând se constată că la data cererii contestatorului de acordare a

statutului de refugiat în România (25 septembrie 2000), precum și la data

hotărârii comisiei competente a o analiza (12 octombrie 2000), era în vigoare

Legea nr. 15/1996, act normativ care a fost abrogat la 3 noiembrie 2000, dată

la care a intrat în vigoare O.G. nr. 102 din 31 august 2000, aprobată prin

Legea nr. 323 din 27 iunie 2001, modificată și completată prin O.G. nr. 13 din

24 ianuarie 2002.

Numai

contestația și recursul au fost soluționate în perioada noului act normativ.

Așadar,

situația juridică dedusă judecății contestației și recursului s-a născut

înainte de abrogarea legii, operând principiul neretroactivității legii noi

consacrate prin art. 1 C. civ. și devenit principiu constituțional prin art. 15

alin. (2) din Constituția din 1991.

De

altfel, noua lege, în cazul concret, nu vizează fondul problematicii

reglementat prin legea anterioară.

Ca

urmare, nu poate fi primită critica referitoare la legea aplicabilă.

Nici

celălalt motiv de recurs în anulare nu este fondat, dat fiind că are în vedere

situații reglementate prin art. 11 din O.G. nr. 102/2000 (lipsa de fundament a

cererii, relatări contradictorii etc.), reglementate și prin Legea nr. 15/1996,

de natură să conducă la respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat

pentru ipotezele reglementate prin art. 1 din Legea nr. 15/1996, prin art. 1

din Convenția de la Geneva și, ulterior, prin art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

102/2000.

Ori,

instanța de recurs a arătat în mod expres că solicitantul statutului de

refugiat nu se încadrează în beneficiul art. 1 din Legea nr. 15/1996 și art. 1

din Convenția de la Geneva, ci în cel al art. 2 din Legea nr. 15/1996 potrivit

căruia, dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 1, străinului i se poate

recunoaște statutul din considerente umanitare.

Prin

prisma ultimei dispoziții, decizia dată în recurs este legală și temeinică,

împrejurările avute în vedere constituind considerente umanitare.

Astfel,

numai ipoteza despărțirii contestatorului de copilul său născut în România ori

cea a reținerii copilului minor în țara de origine a tatălui său în condițiile

conflictului armat din acea țară, sunt argumente suficiente pentru a se

constata că există considerente umanitare pentru acordarea statutului de

refugiat.

Pentru

toate cele ce preced, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 215 R din

4 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie

2004.