ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 967/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 1 martie 2004, reclamantul L.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 9312

din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligarea

acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în perioada ianuarie 1942 - martie 1945 a fost refugiat

împreună cu familia, din localitatea de domiciliu Beznea, localitate ce a fost

cedată Ungariei, în localitatea Cabești de Beiuș.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 220/CA - PI din 22

martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 9312 din 30 ianuarie 2004,

emisă de pârâtă și o obligă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar

al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, pentru perioada 1942 - 6 martie 1945.

Pentru a soluționa astfel,

instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 9312 din 30 ianuarie 2004,

Casa Județeană de Pensii Bihor a respins cererea reclamantului, de stabilire a

calității de beneficiar al ordonanței, cu motivarea că reclamantul nu face

dovada persecuției etnice în perioada 1942 - martie 1945, întrucât fratele

reclamantului s-a născut la 10 iulie 1943, în localitatea de domiciliu.

Instanța de fond, stabilind

că nu are relevanță juridică localitatea unde a născut mama reclamantului, în

anul 1943, a apreciat că reclamantul se afla în situația prevăzută de art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, considerând-o nelegală și

netemeinică.

În motivarea cererii de

recurs s-a arătat în esență că reclamantul nu face dovada persecuției etnice și

nici a situației de strămutare în altă localitate, decât cea de domiciliu,

deoarece fratele reclamantului s-a născut la data de 10 iulie 1943, în

localitatea de domiciliu, ceea ce dovedește că mama reclamantului nu se găsea

în refugiu împreună cu soțul său.

S-a mai susținut că la data

nașterii fratelui său, reclamantul avea mai puțin de trei ani, astfel că este

greu de crezut că la acea dată nu se găsea în localitatea de domiciliu împreună

cu mama sa și se afla în refugiu cu tatăl său.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții din motive etnice, dacă a fost strămutată în altă localitate, decât

cea de domiciliu.

Rezultă că obiectul și

scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice, inclusiv copiii

persoanelor refugiate.

Situația de refugiat a

reclamantului rezultă din probele administrate, respectiv declarațiile

martorilor S.T. și M.M. și copia extras de la Tabelul cu refugiați nr. C/6784 din 8 decembrie 2003.

Față de actele depuse la

dosarul cauzei, împrejurarea că mama reclamantului a născut un copil în

localitatea de domiciliu, în perioada refugiului, nu are relevanță în

soluționarea cauzei.

În consecință, soluția instanței

de fond fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și în baza art.

312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 220/CA - PI

din 22 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2005.