ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4074/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2002 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, M.D. din București, a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Ministerul Educației și Cercetării, Oficiul de Consultanță Agricolă al Județului Gorj, Universitatea „Constantin Brîncuși” din municipiul Tg.Jiu și „Agenția Domeniilor Statului Tg.Jiu”, pentru a fi obligate să îi retrocedeze în natură partea rămasă liberă din terenul expropriat de la antecesorii săi prin Decretul nr. 83/1949 și anume terenul situat în municipiul Tg.Jiu punctul „Drăgoeni” și totodată pentru a fi obligați la plata de despăgubiri bănești pentru partea din terenul expropriat care este în prezent ocupată de construcții și cea aferentă construcțiilor.

În motivarea acțiunii s-a susținut că pârâtul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Gorj, notificat potrivit Legii nr. 10/2001 ca persoană deținătoare cu cererea pentru restituirea în natură a terenului liber și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru clădirea și o parte din terenul expropriate abuziv de la autorii reclamantei, și-ar fi declinat în mod nejustificat obligația legală, comunicând că după notificare imobilul a fost transmis fără plată din administrarea sa în cea a Ministerului Educației și Cercetării spre a fi folosit de Universitatea „Constantin Brîncuși” din Tg.Jiu prin H.G. nr. 812/2001. Reclamanta a arătat totodată că și celelalte pârâte cărora le-a trimis cereri în același sens au refuzat să emită dispozițiile prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr. 230 din 6 martie 2002 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, stabilind că în raport de temeiul de drept și de scopul acțiunii, cererea de chemare în judecată reprezintă o contestație în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Gorj. Soluționând cauza în primă instanță în acest cadru legal, Tribunalul Gorj a admis în parte contestația și a stabilit în contradictoriu cu Universitatea „Constantin Brîncuși” din Tg.Jiu și cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice că reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești în valoare de 475.915.107 lei pentru terenul în suprafață de 3215 mp expropriat în mod abuziv.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut mai întâi din dovezile cu acte și expertiză efectuate la cererea părților, că terenul în suprafață de 3215 mp din Tg.Jiu, expropriat de la antecesorii reclamantei, se află în administrarea directă a Ministerului Educației și Cercetării și în folosința Universității „Constantin Brîncuși” din Tg.Jiu în temeiul H.G. nr. 812/2001 și că deși este parțial liber de construcții, fiind necesar desfășurării activităților de interes public specifice, conform dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu mai putea fi restituit în natură. S-a reținut ca urmare, îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent și s-a constatat că valoarea terenului ar fi la data judecății, de 475.915.107 lei.

Hotărârea menționată a fost confirmată prin decizia nr. 56 din 21 martie 2003 de către Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin respingerea apelurilor declarate de reclamanta M.D., de pârâta D.G.F.P. Gorj în nume propriu și pentru Statul Român, cât și de Universitatea „Constantin Brîncuși” Tg.Jiu. În raport de susținerile apelanților, instanța de apel a considerat că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța de fond nu putea dispune obligarea deținătorului sau a celorlalți pârâți și la plata efectivă a despăgubirilor bănești, dispoziția urmând să fie adusă la îndeplinire potrivit procedurii stabilite prin art. 40 din Lege. Totodată s-a motivat că în condițiile folosirii efective a bunurilor și a faptului că a răspuns la notificarea reclamantei în această calitate, Universitatea „Constantin Brîncuși” din Tg.Jiu are calitatea de deținător în sensul dispozițiilor legale aplicabile.

În fine critica privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a statului reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și de D.F.P. Gorj, a fost respinsă, Curtea de apel socotind că prin menținerea acestora în cauză în calitate de pârâți, respingerea excepției a fost implicită. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale aplicabile, reclamanta M.A.D. și pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj și Universitatea „Constantin Brîncuși” Tg.Jiu.

Invocând aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă a susținut pe de o parte că instanțele au respins fără nici o justificare legală capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului viran în suprafață de 1261 mp cu privire la care s-a constatat neîndoielnic că nu este necesar Universității „Constantin Brîncuși” pentru activitatea de învățământ, terenul nefiind afectat de amenajări sau utilități publice; pe de altă parte că au omis să dispună obligarea pârâtelor la plata efectivă a despăgubirilor stabilite pentru terenul ocupat, clădiri și anexe. Prin recursul declarat de Universitatea „Constantin Brîncuși” s-a susținut dimpotrivă, că instanțele ar fi reținut greșit calitatea sa de deținător în sensul Legii nr. 10/2001 și ca urmare calitatea procesuală pasivă.

În motivarea criticii s-a arătat că potrivit legii terenul este proprietatea statului, fiind cuprins în domeniul public și totodată că prin H.G. nr. 812 din 23 august 2002 dreptul de administrare asupra bunului a fost transmis Ministerului Educației și Cercetării și nu Universității „Constantin Brîncuși” care nu ar putea dispune valabil nici cu privire la restituirea în natură, nici la măsurile reparatorii prin echivalent și a modalității ori valorii lor. La rândul său, Ministerul Finanțelor Publice prin recursul declarat în nume propriu și ca mandatar pentru D.G.F.P. Gorj, a invocat pe lângă lipsa de temei legal a hotărârilor pronunțate, lipsa calității procesuale pasive care ar reveni în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a Legii învățământului nr. 84/1995, exclusiv instituției deținătoare, adică Universității „Constantin Brîncuși” din Tg.Jiu.

Recursurile se dovedesc fondate potrivit celor ce urmează. După cum rezultă din actele procesuale efectuate de reclamantă ca persoană îndreptățită, notificare și acțiune cu precizările ulterioare, instanțele au fost investite cu soluționarea contestației acesteia împotriva modului în care persoanele juridice notificate și chemate în judecată au înțeles să răspundă notificării sale întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Potrivit dovezilor cauzei, notificarea a fost făcută inițial la 14 august 2001, deținătorului imobilului, care era Oficiul de Consultanță Agricolă Gorj. La scurt timp, oricum înainte de expirarea termenului de 60 de zile în care deținătorul era obligat să răspundă la notificare, prin H.G.

nr. 812 din 23 august 2001 imobilul din litigiu în întregul său a fost transmis fără plată în administrarea Ministerului Educației și Cercetării pentru a fi „folosit” de Universitatea „Constantin Brîncuși” din Tg.Jiu. Ca urmare, prima instituție notificată procedând potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 a comunicat reclamantei că nu mai are calitatea de deținător și totodată toate elementele necesare privind identificarea noului deținător, căruia i-au comunicat notificarea, respectiv Ministerul Educației și Cercetării. La rândul său, persoana îndreptățită s-a adresat în acest sens atât Ministerului Educației și Cercetării, cât și celorlalte instituții chemate în judecată, care însă atât în cadrul procedurii prealabile, cât și în fața instanțelor investite cu soluționarea contestațiilor și-au declinat fiecare calitatea de deținător, susținând că nu ar avea calitate procesuală pasivă.

Aceeași poziție procesuală a fost adoptată și de Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, introdus în cauză la cererea Universității „Constantin Brîncuși” din Tg.Jiu, atât în fața instanței de fond cât și prin apel. Fără să se pronunțe motivat asupra excepțiilor ridicate cu privire la calitatea procesuală pasivă a celor chemați în judecată, inclusiv a excepției invocate de Ministerul Educației și Cercetării, instanța de fond a socotit probabil, fapt rezultat numai din dispozitivul sentinței, că persoanele juridice obligate să răspundă în raporturile juridice legate între părți în virtutea Legii nr. 10/2001, respectiv persoana îndreptățită pe de o parte, deținător pe de altă parte, ar fi Universitatea „Constantin Brîncuși” și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Ca urmare, prin admiterea în parte a notificării prima instanță a stabilit în contradictoriu cu acestea dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești în sumă de 475.915.107 lei și a respins capătul de cerere privind restituirea parțial în natură. Considerând că prima instanță s-ar fi pronunțat implicit asupra calității procesuale pasive a celor două pârâte-apelante și a Ministerului Educației și Cercetării de asemenea fără motivarea cerută de lege, instanța de apel a reținut doar că Universitatea „Constantin Brîncuși” ar fi obligată să stea în proces pentru că a emis decizia de respingere a notificării. Ambele hotărâri sunt sub aspectul stabilirii calității procesuale pasive a instituțiilor chemate în judecată, nemotivate și în economia considerentelor vădit greșite.

Astfel, dincolo de faptul că era obligată să se pronunțe explicit și motivat asupra excepțiilor, instanța de fond avea de stabilit pe baza unor dovezi certe, căreia dintre persoanele juridice notificate și chemate în judecată îi revine calitatea de deținător în sensul Legii nr. 10/2001, prin aceasta înțelegându-se fie entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul care face obiectul litigiului, fie instituția cu personalitate juridică care are bunurile înregistrate în patrimoniul său, ținând seama de faptul că Universitatea „Constantin Brîncuși” a negat constant că ar putea dispune valabil asupra cererii reclamantei.

În aceste condiții conform art. 313 C. proc. civ. recursurile se vor admite cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță. În rejudecare, după stabilirea deținătorului legal obligat conform celor arătate, instanța de fond va trebui să examineze și susținerile reclamantei-recurente M.A.D. privind respingerea greșită a capătului de cerere având ca obiect restituirea în natură a unei părți din terenul litigios, ținându-se seama pe de o parte de faptul că legea specială a consacrat principiul prevalenței restituirii în natură, pe de altă parte că acesta funcționează și în cazul aplicării art. 16 din Legea nr. 10/2001, dacă nu rezultă din probe că imobilul este ocupat, mutarea activităților cu care este ocupat nu este posibilă, ori prin situarea lui, bunul este esențial în buna desfășurare a activităților de utilitate publică sau sociale specifice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanta M.A.D., pârâta D.G.F.P. Gorj în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și de pârâta Universitatea „Constantin Brîncuși” Tg.Jiu împotriva deciziei nr. 56 din 21 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia, precum și sentința nr. 272 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Gorj, secția civilă, și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2004.