ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 195

din 4 martie 2004, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul B.I. la 17 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art.

175 lit. c) C. pen.

S-a menținut starea de arest

și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada cât inculpatul a fost arestat

preventiv, respectiv de la 12 februarie 2003 la 4 martie 2004.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 14.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că în noaptea de 16 septembrie 2002, pe

fondul unei situații conflictuale preexistente, inculpatul s-a deplasat la

domiciliul tatălui său B.D., cerându-i explicații cu privire la cererea de

chemare în judecată formulată de acesta.

Nemulțumit de răspunsul

primit, inculpatul i-a aplicat tatălui său mai multe lovituri cu pumnul în zona

feței, l-a izbit cu capul de pereți și a continuat să-l lovească cu picioarele

în zona lombară, provocându-i leziuni grave, care au dus la decesul victimei.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia penală nr. 19 din 13 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul prin

care inculpatul B.I. solicita schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de

loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. și aplicarea unei

pedepse situată sub minimul special, susținând că prin loviturile aplicate

victimei nu a urmărit uciderea acesteia.

Împotriva menționatelor

hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate

în apel, prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. pen., referitoare

la greșita încadrare juridică a faptelor și la individualizarea pedepsei.

Examinând hotărârile

atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu,

se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, încadrarea juridică în infracțiunea de omor calificat, prevăzută

de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate

(procesul-verbal și planșele foto, procesul-verbal de reconstituire, raportul

medico-legal de necropsie și declarațiile martorilor B.E., B.M., S.M., R.L.,

P.C., I.G., C.M. și C.G., coroborate cu recunoașterile inculpatului) care au

fost analizate în considerentele hotărârilor rezultă fără dubiu, că pe fondul

unei stări conflictuale preexistente, la data de 16 septembrie 2002, în timp ce

se afla în locuința tatălui său, inculpatul i-a aplicat acestuia mai multe

lovituri cu pumnul în zona capului și cu picioarele în celelalte regiuni ale

corpului, provocându-i leziuni grave externe și interne, care au dus la decesul

victimei.

Intenția inculpatului de a

ucide este demonstrată de materialitatea faptelor, acesta lovind pe tatăl său

în vârstă de 76 ani cu pumnii și cu picioarele, cu mare intensitate și în mod

repetat în zona capului, abdomenului și toracelui (regiuni vitale ale

corpului), provocându-i leziuni grave (șoc traumatic – hemoragic consecutiv

echimozelos și tumefacțiilor echimotice întinse pe o suprafață de peste 60% din

suprafața corpului, contuzii cardiace) care au dus la decesul victimei.

Atitudinea părții vătămate

de a nu-i aduce la cunoștință inculpatului faptul că a formulat plângere penală

împotriva acestuia pentru infracțiunea de calomnie, nu era de natură să-i

provoace acestuia o stare de puternică tulburare care să justifice reținerea în

favoarea sa a circumstanței atenuante, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

constituind dimpotrivă un pretext pentru a lovi victima.

Referitor la pedeapsa

aplicată, se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea

ei, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv, gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise, cât și

persoana infractorului care nu este cunoscut cu antecedente penale, iar în

cursul procesului a adoptat o atitudine sinceră.

Întrucât din actele

dosarului nu rezultă nici motive de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. penultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu,

urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Conform art. 88 C. pen., se

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive, de

la 12 februarie 2003 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 19

din 13 ianuarie 2005 a Curții de Apel iași.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 februarie 2003 la 10 martie

2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 martie 2005.