ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 195 din 4 martie 2004, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul B.I. la 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 12 februarie 2003 la 4 martie 2004. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 14.000.000 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în noaptea de 16 septembrie 2002, pe fondul unei situații conflictuale preexistente, inculpatul s-a deplasat la domiciliul tatălui său B.D., cerându-i explicații cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de acesta.

Nemulțumit de răspunsul primit, inculpatul i-a aplicat tatălui său mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, l-a izbit cu capul de pereți și a continuat să-l lovească cu picioarele în zona lombară, provocându-i leziuni grave, care au dus la decesul victimei. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 19 din 13 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul B.I. solicita schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. și aplicarea unei pedepse situată sub minimul special, susținând că prin loviturile aplicate victimei nu a urmărit uciderea acesteia. Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate în apel, prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. pen., referitoare la greșita încadrare juridică a faptelor și la individualizarea pedepsei.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., fiind corespunzătoare. Din probele administrate (procesul-verbal și planșele foto, procesul-verbal de reconstituire, raportul medico-legal de necropsie și declarațiile martorilor B.E., B.M., S.M., R.L., P.C., I.G., C.M. și C.G., coroborate cu recunoașterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele hotărârilor rezultă fără dubiu, că pe fondul unei stări conflictuale preexistente, la data de 16 septembrie 2002, în timp ce se afla în locuința tatălui său, inculpatul i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnul în zona capului și cu picioarele în celelalte regiuni ale corpului, provocându-i leziuni grave externe și interne, care au dus la decesul victimei.

Intenția inculpatului de a ucide este demonstrată de materialitatea faptelor, acesta lovind pe tatăl său în vârstă de 76 ani cu pumnii și cu picioarele, cu mare intensitate și în mod repetat în zona capului, abdomenului și toracelui (regiuni vitale ale corpului), provocându-i leziuni grave (șoc traumatic – hemoragic consecutiv echimozelos și tumefacțiilor echimotice întinse pe o suprafață de peste 60% din suprafața corpului, contuzii cardiace) care au dus la decesul victimei. Atitudinea părții vătămate de a nu-i aduce la cunoștință inculpatului faptul că a formulat plângere penală împotriva acestuia pentru infracțiunea de calomnie, nu era de natură să-i provoace acestuia o stare de puternică tulburare care să justifice reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., constituind dimpotrivă un pretext pentru a lovi victima.

Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea ei, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise, cât și persoana infractorului care nu este cunoscut cu antecedente penale, iar în cursul procesului a adoptat o atitudine sinceră. Întrucât din actele dosarului nu rezultă nici motive de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. penultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive, de la 12 februarie 2003 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 19 din 13 ianuarie 2005 a Curții de Apel iași. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 februarie 2003 la 10 martie 2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2005.