ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1612/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ, reclamantul B.K., cetățean sirian, în contradictoriu cu

Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei - Serviciul Străini

și Emigrări București, a solicitat anularea vizei de ieșire din România, emisă

de pârât, la 2 aprilie 2002, cu termen de valabilitate la 25 aprilie 2002,

prelungirea vizei de ședere în România, pentru întregirea familiei, precum și

suspendarea efectelor vizei de ieșire din România, până la soluționarea cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că i s-a emis viza B5/VF/64534 din 10 ianuarie 2002, de

către Ambasada României la Damasc, cu valabilitate până la data de 10 aprilie

2002, respectiva viză fiindu-i acordată de autorități, datorită faptului că

îndeplinește toate condițiile necesare.

Reclamantul a mai arătat că

la 17 mai 1977 s-a căsătorit cu K.N., aceasta având cetățenie română, căsătoria

fiind valabilă și producându-și efectele pe teritoriul României, căsătorie din

care a rezultat minorul K.H., născută la 25 iunie 1998, împreună cu familia

locuind până la 4 ianuarie 2000.

Reclamantul a arătat că la 4

ianuarie 2000 i s-a aplicat o viză de ieșire din România, precum și interdicția

de a intra pe teritoriul României, pe o perioadă de 6 luni, întrucât a fost condamnat

definitiv pentru săvârșirea unei fapte penale, iar după ce interdicția a

expirat, s-a adresat autorităților române din Siria, în scopul emiterii vizei

pentru întregirea familiei, viză care i-a fost acordată, însă la data când

această viză a expirat, autoritățile române cărora li s-a adresat în scopul

prelungirii vizei, au emis vize de ieșire din România, reclamantul apreciind că

prin aceasta este grav vătămat în drepturile sale de cetățean străin și părinte

și pe cale de consecință, îi sunt vătămate drepturile fiicei sale minore,

fiind, astfel, privată de posibilitatea de a fi crescută de ambii părinți.

Prin sentința civilă nr. 593

din 25 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.K., în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a

Persoanei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul nu îndeplinește condițiile

prelungirii vizei pentru reîntregirea familiei, având posibilitatea legală, în

măsura în care îndeplinește condițiile legale, de a solicita viză de lungă

ședere pentru întregirea familiei.

Împotriva sentinței

sus-menționate a declarat recurs, B.K., care a motivat, în esență, că a

îndeplinit toate cerințele legale privind emiterea unei vize simbol VF, pentru

reîntregirea familiei.

Recursul este nefondat,

sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.

Autoritatea pârâtă avea

dreptul să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de către reclamant, pentru

acordarea vizei de ședere în România.

În mod legal i s-a refuzat

reclamantului, prelungirea vizei, conform art. 11 lit. d) din Legea nr.

123/2001, acesta fiind arestat, cercetat și condamnat definitiv prin sentința

penală nr. 371 din 16 noiembrie 1998, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, rămasă definitivă și irevocabilă, prin decizia penală nr.

195/A din 6 mai 1999, a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Se reține că în mod legal

s-a refuzat prelungirea vizei conform art. 11 lit. d) din Legea nr. 123/2001,

reclamantul neîndeplinind condițiile speciale prevăzute în Hotărârea nr.

476/2001.

Nu pot fi reținute nici

motivele invocate de recurent privind Aplicarea Tratatului pentru drepturile

copilului, deoarece dreptul general al copilului de a nu fi separat de părinții

săi, este circumscris îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 28 lit. l) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, iar în cauză,

reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea specială nr.

123/2001, pentru a-i fi prelungită viza de ședere.

Față de cele ce preced, recursul

declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.K. împotriva sentinței civile nr. 593 din 25 martie 2004, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2005.