ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1612/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul B.K., cetățean sirian, în contradictoriu cu Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei - Serviciul Străini și Emigrări București, a solicitat anularea vizei de ieșire din România, emisă de pârât, la 2 aprilie 2002, cu termen de valabilitate la 25 aprilie 2002, prelungirea vizei de ședere în România, pentru întregirea familiei, precum și suspendarea efectelor vizei de ieșire din România, până la soluționarea cauzei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că i s-a emis viza B5/VF/64534 din 10 ianuarie 2002, de către Ambasada României la Damasc, cu valabilitate până la data de 10 aprilie 2002, respectiva viză fiindu-i acordată de autorități, datorită faptului că îndeplinește toate condițiile necesare.

Reclamantul a mai arătat că la 17 mai 1977 s-a căsătorit cu K.N., aceasta având cetățenie română, căsătoria fiind valabilă și producându-și efectele pe teritoriul României, căsătorie din care a rezultat minorul K.H., născută la 25 iunie 1998, împreună cu familia locuind până la 4 ianuarie 2000. Reclamantul a arătat că la 4 ianuarie 2000 i s-a aplicat o viză de ieșire din România, precum și interdicția de a intra pe teritoriul României, pe o perioadă de 6 luni, întrucât a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei fapte penale, iar după ce interdicția a expirat, s-a adresat autorităților române din Siria, în scopul emiterii vizei pentru întregirea familiei, viză care i-a fost acordată, însă la data când această viză a expirat, autoritățile române cărora li s-a adresat în scopul prelungirii vizei, au emis vize de ieșire din România, reclamantul apreciind că prin aceasta este grav vătămat în drepturile sale de cetățean străin și părinte și pe cale de consecință, îi sunt vătămate drepturile fiicei sale minore, fiind, astfel, privată de posibilitatea de a fi crescută de ambii părinți.

Prin sentința civilă nr. 593 din 25 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.K., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul nu îndeplinește condițiile prelungirii vizei pentru reîntregirea familiei, având posibilitatea legală, în măsura în care îndeplinește condițiile legale, de a solicita viză de lungă ședere pentru întregirea familiei. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, B.K., care a motivat, în esență, că a îndeplinit toate cerințele legale privind emiterea unei vize simbol VF, pentru reîntregirea familiei.

Recursul este nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică. Autoritatea pârâtă avea dreptul să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de către reclamant, pentru acordarea vizei de ședere în România. În mod legal i s-a refuzat reclamantului, prelungirea vizei, conform art. 11 lit. d) din Legea nr. 123/2001, acesta fiind arestat, cercetat și condamnat definitiv prin sentința penală nr. 371 din 16 noiembrie 1998, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă și irevocabilă, prin decizia penală nr. 195/A din 6 mai 1999, a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Se reține că în mod legal s-a refuzat prelungirea vizei conform art. 11 lit. d) din Legea nr. 123/2001, reclamantul neîndeplinind condițiile speciale prevăzute în Hotărârea nr. 476/2001.

Nu pot fi reținute nici motivele invocate de recurent privind Aplicarea Tratatului pentru drepturile copilului, deoarece dreptul general al copilului de a nu fi separat de părinții săi, este circumscris îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 28 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, iar în cauză, reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea specială nr. 123/2001, pentru a-i fi prelungită viza de ședere. Față de cele ce preced, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.K. împotriva sentinței civile nr. 593 din 25 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2005.