Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
6861/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
1 septembrie 2004

Decizia nr. 4609/2004 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 6861/2004 — recurs

Camera de Consiliu Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 septembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petentul B.P., privind pe magistrații din cadrul Tribunalului Buzău. S-a reținut, că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 52 alin. (5) C. proc. pen., în sensul indicării pentru fiecare judecător, a cazului de incompatibilitate din cele prevăzute de art. 48 C. proc. pen. Prin recursul declarat, petentul a solicitat casarea încheierii și admiterea cererii de recuzare, întrucât nu a fost citat la termenul de judecată la care i s-a respins cererea și la care ar fi putut indica, concret, cazurile de incompatibilitate în care se afla fiecare judecător.

Recursul inculpatului este inadmisibil. Dispozițiile art. 52 alin. (7) C. proc. pen., care prevedea posibilitatea atacării în mod separat cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare au fost abrogate prin O.U.G. nr. 55 din 25 iunie 2004. Așa fiind, neexistând prevăzută de lege o cale de atac separată împotriva încheierii atacate, urmează ca recursul să fie respins ca inadmisibil cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare.

DECIDE Respinge recursul declarat de petiționarul B.P., împotriva încheierii pronunțată în Camera de Consiliu la data de 1 septembrie 2004 de către Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 6861/2004 al acelei instanțe, ca inadmisibil. Obligă pe recurent să plătească statului 400.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.