ÎCCJ, Decizia nr. 245/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 iunie 2004, petiționarul I.C., inculpat în dosarul nr. 514/2003 al Judecătoriei Constanța, fiindu-i imputată săvârșirea infracțiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., a formulat oral, în ședință publică, cerere de recuzare a judecătorilor de la toate instanțele, cerând soluționarea cauzei respective de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Ca urmare, Judecătoria Constanța a dispus amânarea judecării cauzei, înaintând dosarul la Tribunalul Constanța. Ulterior, la data de 1 iulie 2004, petiționarul și-a precizat cererea în scris, menționând că înțelege să recuze pe judecătorul D.M. de la Judecătoria Constanța și pe toți ceilalți judecători din țară, cu excepția a 9 judecători din compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tribunalul Constanța, căruia i s-a înaintat dosarul, a dispus, prin încheierea nr. 431 din 2 iulie 2004, înaintarea dosarului la Curtea de Apel Constanța. La rândul ei, Curtea de Apel Constanța, prin încheierea nr. 82/P din 6 iulie 2004, a dispus înaintarea dosarului, în vederea soluționării cererii de recuzare, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 183 din 14 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3958/2004, a respins cererea de recuzare, ca inadmisibilă, cu motivarea că aceasta nu întrunește condițiile cerute de lege, deoarece petiționarul nu a indicat temeiul în baza căruia a recuzat pe toți judecătorii din țară și, mai mult, a precizat doar numele unui singur judecător dintre cei la care s-a referit generic prin cererea sa.

Împotriva acestei încheieri, petiționarul a declarat recurs. Recursul nu este admisibil. Prin alineatul 7 al art. 52 C. proc. pen., abrogat prin articolul unic al O.U.G. nr. 55/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 592 din 1 iulie 2004, se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării”. Or, în urma abrogării alineatului menționat, încheierea prin care s-a respins recuzarea este supusă reglementării cu caracter general, de la art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., în conformitate cu care „încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”.

Așa fiind și cum, prin nici o dispoziție a legii, nu se mai prevede că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare ar putea fi atacată separat cu recurs, urmează ca recursul declarat în cauză de petiționarul I.C. să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acestuia să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul I.C. împotriva încheierii nr. 183 din 14 iulie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3958/2004. Obligă pe petiționar să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi, 20 septembrie 2004.