ÎCCJ, Decizia nr. 244/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 30 aprilie 2004,

petiționarul M.R.I.M. a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor din

cadrul Judecătoriei sectorului l București, în cauza ce face obiectul dosarului

nr. 5985/2004 al acelei judecătorii.

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin încheierea din 5 mai 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 2442/2004,

a respins cererea de recuzare ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii menționate,

petiționarul a declarat recurs, acesta fiind înaintat la Curtea de Apel

București, unde s-a format dosarul penal nr. 1852/2004, pe rol la secția I

penală din cadrul acelei curți.

La termenul de judecată din 18 iunie

2004, petiționarul a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții

de Apel București, cauza fiind înaintată, pentru soluționarea acestei cereri,

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin încheierea nr. 161 din 23 iunie 2004, a respins, ca

inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petiționarul M.R.I.M., dispunând

trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, pentru soluționarea recursului

declarat de acest petiționar împotriva încheierii din 5 mai 2004 a Tribunalului

București, secția a II-a penală.

S-a motivat că, prin felul în care a

fost formulată, cererea de recuzare este inaptă de a produce efecte juridice,

deoarece în cuprinsul acesteia nu au fost indicate concret cazurile de

incompatibilitate în care se află fiecare judecător al Curții de Apel

București, care a fost recuzată în întregime.

Petiționarul a declarat recurs împotriva

acestei încheieri.

Recursul nu este admisibil.

Prin art. 52 alin. (5) C. proc. pen.

s-a prevăzut că „recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă

indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare

judecător”.

Or, din actele dosarului rezultă că

petiționarul nu a indicat concret cazurile de incompatibilitate în care s-ar

afla fiecare dintre judecătorii instanței recuzate în întregime, astfel că,

neconformându-se cerințelor prevăzute în textul de lege menționat, a formulat o

cerere vădit inadmisibilă.

Pe de altă parte, se mai constată că

alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., în care se prevedea că „încheierea prin

care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de

ore din momentul pronunțării”, a fost abrogat, între timp, prin articolul unic

al O.U.G. nr. 55/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 592 din 1 iulie 2004.

Așa fiind și cum prin art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., devenit aplicabil în cauză, în urma modificării

legislative menționate, se prevede că „încheierile pot fi atacate cu recurs

numai odată cu sentința sau decizia recurată”, se impune a se considera că, și

sub acest aspect, recursul, care a fost declarat de petiționar la data de 22

iulie 2004 (dosar nr. 200/2004) nu este admisibil.

În consecință, urmează ca recursul

declarat de petiționar să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata

cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul M.R.I.M. împotriva încheierii nr. 161 din 23 iunie

2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 3581/2004.

Obligă pe petiționar să plătească

statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

20 septembrie 2004.